Sunt cel mai monoman și nesuferit om. De mai bine de trei decenii o țin una și bună: oamenii Securității odioase au deținut și dețin poziții cheie peste tot în România, și sunt primii vinovați de distrugerea țării. Și, ce, nu am dreptate? Bineînțeles că am – numai că sunt, totuși, cum zic, prea monoman. Și ca să vedeți că-i așa, revin, ca un monoman ce sunt, la o poveste recentă, pe care până la un punct v-am mai spus-o. Secretomania și metehnele securiste ale celor de la CNSAS m-au obligat să-i chem în judecată. Ei au refuzat să-mi dea trei declarații pe proprie răspundere ale lui Dacian Cioloș, pe care acesta trebuia să le depună când a fost numit comisar european (noiembrie 2009, impus de Bruxelles și unealta Băsescu), prim-ministru (noiembrie 2015, impus de același Bruxelles și unealta Iohannis), respectiv când a candidat ultima oară (mai 2019) la euro-parlamentare.

Prin declarațiile în chestiune Cioloș trebuia să precizeze dacă a fost sau nu colaborator al Securității. Deși refuzul conducerii CNSAS a fost clar abuziv, judecătoarea Andreea-Mihaela Bradu de la Tribunalul București (genul de argat prea plecat al Sistemului) le-a luat apărarea pârâților cu niște motivări nici măcar logice, necum legale. Am făcut însă recurs iar soluția numitei a fost desființată, definitiv, de Curtea de Apel București (judecătorii Diana-Elena Gavrilă, Roxana Andriescu și Adrian-Cătălin Oancea – cinste vouă!).

Zilele trecute CNSAS mi-a trimis un plic zice-se întru executarea hotărârii judecătorești. Confirmând bănuiala mea din capul locului: refuzul amploiaților de la oficina securistă (nume simandicoase pe acolo – istoricul deontolog intransigent Cioflâncă, fostul deținut liberal sulfuros Zamfirescu etc) se explica de fapt prin aceea că ei acoperă tot felul de ilegalități comise de oamenii Poliției politice comuniste, securiști copleșind și azi această țară nefericită. Concret, ei sunt complici la fapta lui Cioloș de a nu fi depus declarațiile din 2009 și 2015 privind colaborarea cu Securitatea. Cioloș a depus declarație numai în 2019, și numai atunci când a devenit iminentă dezvăluirea unui fost membru al Colegiului CNSAS (Florian Bichir) că inginerul agronom fusese în cele vremuri oștean securist sădind ciuboțica cucului la poarta Doinei Cornea. El, care își anunțase cu mult timp înainte candidatura la europarlamentare (iar dacă în acel moment ar fi dat înapoi s-ar fi auto-denunțat practic) a susținut prin declarația dată că nu se află în categoria lucrătorilor și colaboratorilor Securității. Contând cel mai probabil, în falsul său, pe CNSAS și pe un verdict mincinos al acestuia. Ca în sute de alte cazuri acoperind până azi tot felul de securiști, de la Băsescu și alții ca el, până la cei de pe la primăriile comunale.

Foarte probabil voi sesiza Parchetul cu privire la această declarație, în cadrul unui dosar penal unde angajații CNSAS vor trebui să-și asume responsabilitatea legii penale dacă vor continua să ascundă trecutul unui om cu certe legături cu Poliția politică comunistă și cu misiunile ei represive. Cât privește anii 2009 și 2015, îmi pare evident că, știind cine le era omul și ce trecut avea, Sistemul i-au spus pur și simplu securistului să nu-și depună declarațiile (mincinoase desigur), pentru a evita cândva o confruntare cu rigorile infracțiunii de fals în declarații.

Dar nu s-au gândit oare oamenii Sistemului răului că vreodată se va afla că oamenii lui, și slugi ale unui Occident cinic și la fel de odios și el, au batjocorit legea și n-au depus declarațiile despre care nimeni nu-și închipuia c-ar putea fi nedepuse? Bineînțeles că nu s-au gândit!  Probabil că de trecut prin minte că vreun monoman ca mine s-o trezi vreodată să ceară declarațiile. Dar e clar că au contat pe slugile șantajabile de la CNSAS că vor zădărnici orice încercare de aflare a adevărului, și că și judecătorii vor face apoi același lucru (cum a și făcut secătura de la Tribunalul București). Apropo, când le-a cerut cele trei declarații, oamenii CNSAS nici vorbă să-mi răspundă cu două erau nedepuse – ci mi-au spus că nu mi le dau pentru că cuprind date cu caracter personal. Deși le-am atras atenția încă din capul locului că, potrivit unei Decizii a ICCJ, aveau obligația să anonimizeze respectivele date și apoi să-mi comunice astfel documentele cerute. Atât Tribunalului cât și Curții de Apel le-am adus argumentul că refuzul CNSAS poate să ascundă faptul că declarațiile nici nu erau depuse, așa cum s-a și dovedit – dar doar mulțumită Deciziei corecte a celei din urmă instanțe.

În sfârșit cazul Cioloș sugerează că nedepunerea declarațiilor de natura celor în cauză poate să fie o practică curentă a sutelor de oameni ai Securității care au deținut și dețin funcții dintre cele mai înalte în stat. Nu mai vorbesc despre practica din cazul Băsescu (și câte zeci sau sute or mai fi și dintr-astea...), în care tot recent am aflat – și tot de la CNSAS, și tot oficial, și tot pentru că-s un monoman – că verificările acestui alt securist de top au fost făcute numai după ce individul exercitase deja cele două mandate de președinte.