De câțiva ani tot scriu că țările nu se mai cuceresc acum prin arme, ci plantând incompetenți ori trădători la conducerea lor. Cel mai eficient este să aplici acest principiu la nivelul serviciilor secrete, de acolo rezultând și numirile în funcțiile decizionale. 

Specificul unui război hibrid este că lupta se dă nu pentru teritorii, ci pentru mințile și atitudinele cetățenilor altor state. În cazul de față, preambulul este războiul civil, tot hibrid. Evenimentele de astăzi care îl ilustrează sunt imposibilitatea primarului unui oraș de a pune în aplicare o decizie legală și legitimă și corecția fizică pe care a primit-o un bătrân de la niște cetățeni care au altă opinie, chiar în spațiul pe care ei îl revendică drept proprietate de grup restrâns. Un prieten spunea astăzi: 
 
„Îndoctrinarea și înverșunarea tefelistă sunt ca niște halucinogene extrem de puternice”. Altul scria: „Atât timp cât acceptăm ca 0,01% dintre cetățenii României să întoarcă prin vocalize și violență deciziile luate în numele restului cetățenilor, nu mai putem vorbi de democrație în România. Avem de-a face cu un curent fascist descris de relația actuală dintre lege și violența populistă”.

Unii ideologi ai mișcării tefeliste argumentează manifestările la limita legalității, lipsa autorizațiilor pentru demonstrații și legitimitatea manifestațiilor fără un motiv concret, dar cu scop foarte precis, prin paralelismul cu fenomenul „Piața Universității” din 1990. Există însă două diferențe majore:
 
- demonstranții din 1990 protestau împotriva manierei sfidătoare de menținere la putere a Securității care avea în vitrină căpățâna zâmbăreață a lui Ion Iliescu (un recamier „Wiermer” avant la lettre, mai vorbăreț și mult mai inteligent decât cover-ul actual); cu alte cuvinte, erau de cealaltă parte a baricadei față de „statul paralel”;
 
- absolut toate instituțiile media erau împotriva mișcării protestatare, pe când acum, deși mijloacele de comunicare s-au dezvoltat masiv, aproape toate susțin tefelismul protestatar (!)
 
Din punct de vedere economic, România reprezintă o piață de desfacere uriașă și o sursă de mână de lucru ieftină, mai ales după demersul parțial reușit de dezindustrializare și de anihilare a capitalului autohton. Pornind de la această premisă, e lesne de înțeles cui folosește amplificarea dezordinii și polarizarea spațiului public.