Suntem pregătiți pentru o Nouă Ordine Mondială? Forumul Economic Mondial dezvăluie noul plan pentru implementarea identităților digitale. Despre ce s-a discutat la Summitul Guvernului Mondial din Dubai cu Klaus Schwab la butoane

Forumul Economic Mondial (FEM) a publicat recent un nou raport de 46 de pagini care detaliază planul său orwellian de a ne controla aproape toate aspectele vieții. Raportul, numit „Advancing Digital Agency: The Power of Data Intermediaries”, descrie un sistem de identificare digitală care va colecta datele personale din fiecare aspect al vieții noastre.
În emisiunea sa „Glenn Beck Radio Program”, realizatorul american și comentatorul politic Glenn Beck prezintă detalii despre acest sistem de identificare și îi avertizează pe ascultători să nu creadă că astfel de propuneri șocante sunt dincolo de tărâmul posibilităților.
Acum ei fac următorul pas către un nou sistem al identității digitale. FEM propune colectarea de date despre multe aspecte ale vieții de zi cu zi a oamenilor „prin dispozitivele lor digitale, rețelele de telecomunicații și furnizorii de servicii terți”. FEM sugerează că această colectare de date va permite înființarea unei identități digitale care să adune datele despre comportamentul oamenilor în mediul online, istoricul cumpărăturilor, utilizarea rețelei de Internet, istoricul datoriilor, date biometrice, numere de identificare națională și istoricul medical, plus istoricul călătoriilor dvs., conturile sociale, conturile de pe site-urile pentru servicii guvernamentale, conturile bancare, date despre sănătate, despre consumul de energie, educație și altele.
FEM propune să fie folosite aceste date pentru a decide dacă utilizatorilor li se va putea permite să „dețină și să folosească dispozitive, să își deschidă conturi bancare, să efectueze tranzacții financiare online, tranzacții de afaceri, să acceseze servicii de asigurare și tratament, să rezerve călătorii, să acceseze servicii furnizate de terți care se bazează pe logări în conturi de social media, să înregistreze taxe, să voteze, să încaseze beneficii”.
Pașaportul Covid folosit în pandemie poate deveni un astfel de sistem de identitate digitală. FEM menționează că pașapoartele de vaccinare, care au fost introduse obligatoriu în întreaga lume în timpul pandemiei de coronavirus, „prin natura lor, servesc ca o formă de identitate digitală”. FEM laudă modul în care pașapoartele de vaccinare au permis guvernelor să colecteze date de la populație „fără notificarea sau consimțământul acesteia”. Totuși, „la nivel colectiv, datele despre vaccinări sunt un bun incredibil legat de sănătatea publică. În special, guvernul Regatului Unit a recunoscut acest lucru și a sugerat anonimizarea lui” și ar putea fi utilizate „tehnici de protejare într-un mediu controlat pentru a permite reutilizarea acestor date extrem de sensibile”. „În astfel de cazuri, notificarea și consimțământul nu sunt necesare per se pentru reutilizarea datelor, însă procesele intermediare la care sunt supuse datele trebuie efectuate într-un mediu controlat, astfel încât sunt puse la dispoziție mai degrabă constatările obținute prin seturile de date decât datele în sine”, se mai precizează în noul raport FEM.
În plus, FEM oferă un exemplu despre cum ID-urile digitale vor fi folosite pentru ca un utilizator să se autentifice prin folosirea deamprente digitale, a unei parole sau a unei tehnologii de verificare a identității și se va decide dacă li se va acorda acces la un împrumut bancar prin analizarea profilului lor (care poate includedate biometrice, nume, numere de identificare națională), a istoricului (istoricul legat de credite sau istoricul medical, comportamentele de cumpărare online).
De asemenea, FEM sugerează că ID-urile digitale vor face posibile „selectarea preferințelor și efectuarea anumitor alegeri în avans” și, în cele din urmă, „luarea automată a deciziilor”.În acest ultim caz, un asistent digital „de încredere” va avea acest rol. Acest „agent digital de încredere automatizează permisiunea pentru oameni și gestionează eficient datele lor din diferite servicii” „pentru a depăși limitările legate de notificare și consimțământ”.
Unele guverne adoptă sisteme similare, precum aplicațiile de credit social, care monitorizează comportamentele cetățenilor și îi răsplătesc pentru că se angajează în acțiuni aprobate de stat.
Se dorește ca gurvernele și corporațiile private să adopte tot mai mult sistemul bazat pe ID-urile digitale.
Summitul Guvernului Mondial
În acest context, merită menționat că, în perioada 29-30 martie 2022 a avut loc oficial summitul Guvernului Mondial, la Dubai. Potrivit lui Glenn Beck, summitul a fost lansat de Klaus Schwab, fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial. „Încă nu știm pe deplin schimbările sistemice și structurale care vor avea loc. Cu toate acestea, știm că sistemele energetice globale, alimentare și lanțurile de aprovizionare vor fi profund afectate”, a spus Schwabîn cadrul primei sesiuni. Unul dintre subiectele primei lor sesiuni a fost „Suntem pregătiți pentru o Nouă Ordine Mondială?”
În cadrul primei sesiuni a vorbit și Dr. Pippa Malmgren, economist care a fost consilier principal în chestiuni de politică economică al fostului președinte american George W. Bush. Aceasta a făcut un anunț important despre relația dintre finanțe și ordinea mondială, precum și despre introducerea noului sistem digital monetar și de contabilitate.
„Ceea ce stă la baza unei ordini mondiale este întotdeauna sistemul financiar. Am fost foarte privilegiată. Tatăl meu a fost consilier al lui Nixon când au renunțat la standardul aur în ‘71. Astfel, am crescut având o perspectivă din interior despre cât de importantă este structura financiară pentru absolut orice altceva”, a declarat dr. Malmgren în cadrul primei sesiuni. „Și ceea ce vedem că se întâmplă în lume astăzi este că suntem în pragul unei schimbări dramatice în care suntem pe cale – și voi spune acest lucru cu îndrăzneală – să abandonăm sistemul tradițional de bani și contabilitate și să introducem unul nou. Iar noul sistem este ceea ce numim blockchain. Înseamnă [un sistem] digital”, a adăugat fosta consilieră a lui George W. Bush.
Potrivit acesteia, implementarea noului sistem va însemna „a avea o înregistrare aproape perfectă [totală] a fiecărei tranzacții care are loc în economie, ceea ce ne va oferi o claritate cât mai mare asupra a ceea ce se întâmplă. De asemenea, acest lucru prezintă pericole uriașe în ceea ce privește raportul de putere între state și cetățeni și, în opinia mea, vom avea nevoie de o constituție digitală a drepturilor omului dacă vom avea bani digitali, dar acești noi bani vor fi suverani în esență. Majoritatea oamenilor cred că banii digitali sunt cripto și privați, dar ceea ce văd este că superputerile introduc moneda digitală. Chinezii au fost primii, SUA sunt pe punctul de a merge în aceeași direcție, iar europenii s-au angajat și ei în acest sens”, a mai spus Malmgren.
Prin urmare, guvernele vor avea control deplin asupra monedelor digitale și asupra tuturor tranzacțiilor, astfel că supravegherea financiară și cenzura vor putea fi implementate la un nivel fără precedent. VIDEO:
VIDEO 2:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie Externe Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri
Locații: SUA
Subiecte: blockchain Cenzură certificat digital Covid control total credit scoring credite sociale date biometrice date personale digital currency digitalizarea drepturilor omului digitalizarea societății Drepturile omului Guvern mondial identitatea digitală moneda unică mondială Noua Ordine Mondială o lume fără bani surplus comportamental vicierea consimțământului informat
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)