Suspendarea pedepsei. Și Elena Udrea va ieși din închisoare
Elena Udrea va fi eliberată din închisoare, după ce judecătorii au decis suspendarea pedeapsei de șase ani de închisore în dosarul Gala Bute, informeaza antena3.
Avocații săi au depus o contestație în anulare, iar procurorii au fost de acord. Instanța a rămas în pronunțare.
Inițial, termenul anunțat era abia la finalul lunii ianuarie.
Procurorul DNA prezent în sala de judecată, Marius Vartic, a anunțat că este de acord cu solicitările avocaților. Vartic a pus concluzii de admitere a suspendării executării până lasoluționarea contestației în anulare, precizând că nu credea că "va asista la un prohod al îngropării completului de 5". Marius Cătălin Vartic a fost numit, în iulie 2016, șef, cu rang de secretar de stat, al Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, pentru o perioadă de 5 ani, printr-o decizie a premierului de la acea vreme Dacian Cioloș. Ulterior, el a făcut cerere la CSM de încetare a detașării la DLAF și continuarea activității la Direcția Națională Anticorupție - nivel central, solicitare aprobată de Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare de către Înalta Curte de Casație și Justiție în timp ce Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, ambii în dosarul "Gala Bute".
Pe același subiect

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI

MILIȚIA GÂNDIRII. Medicii Răzvan Constantinescu și Adrian Cacovean, reclamați la Colegiului Medicilor. Cei doi sunt acuzați de „fake news” în cazul vaccinurilor dar chiar acuzatorii sunt cei care răspândesc FAKE NEWS, cum e cazul ziarului Libertatea

În atenția Patriarhiei Române și a tuturor preoților, monahilor și credincioșilor din România: FALSURILE DIN BROȘURA GUVERNULUI PRO-VACCINARE, demontate de societatea civilă creștină. STUDIUL SPECIALIȘTILOR PRO VITA - Medici pentru Consimțământul Informat
MĂRTURIE: Mihai Eminescu a apărut drept sfânt Părintelui văzător cu duhul Nicodim Bujor de la Cernica. La Mormântul lui Eminescu de ziua lui, cu Părintele Emanuel Ganciu și tinerii veniți la chemarea lui Mihai Tîrnoveanu. FOTO / VIDEO

Dr Virgil Păunescu, descoperitorul vaccinului românesc, despre vaccinurile anti-Covid: prin ARNm poate fi introdusă în organism orice informație de natură să-l modifice la nivel celular. Poate aduce beneficii dar și pericole, care merg până la extincție
Recomandările noastre

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante
Persoane: Elena Udrea
Subiecte: Dosarul Gala Bute Suspendare pedeapsă
Organizații: DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)