Pentru al optulea an consecutiv, sute de credincioși au participat joi seara, în Capitală, la procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către Cer!” unde au fost purtate moaștele Sfântului Ierarh Calinic și un fragment din lemnul Sfintei Cruci, scrie basilica.ro.

Moaștele sfântului au fost aduse joi la parohia Sfântul Vasile – Victoria de o delegație de la  Mănăstirea Cernica, apoi a urmat, de la ora 16:00, slujba Vecerniei Mari și a Acatistului Sfintei Cruci.

Procesiunea s-a desfășurat, începând cu ora 19:00, pe traseul: Biserica Parohiei Sfântul Vasile – Victoria → Parcul Nicolae Iorga → biserica Parohiei Sfântul Nicolae – Tabacu → Parcul Nicolae Iorga → Str. Nicolae Iorga → Scena amenajată în Parcul Nicolae Iorga → biserica Parohiei Sfântul Vasile – Victoria.

Pe scena amenajată în Parcul Nicolae Iorga, corala Te Deum Laudamus a susținut un concert de muzică bisericească și cântece patriotice.

După concert, arhimandritul Nectarie Șofelea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, a vorbit credincioșilor despre semnificația sărbătorii Sfintei Cruci și despre viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Evenimentul a fost organizat de parohia Sfântul Vasile – Victoria cu ocazia hramului acesteia.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.