TRoNoS: Cântăm lui Dumnezeu și românilor. La Mulți Ani Părintelui Protopsalt Mihail Bucă, sufletul și fondatorul grupurilor Tronos și Tronos Junior, care se sărbătoresc tot azi, de ziua cetelor îngerești, între care se numără și Tronurile! VIDEO
„Tronos este mai mult decât un cor sau un grup psaltic, este „o stare”, așa cum îi place Protopsaltului nostru, Mihail Bucă, să îl definească. Este unul dintre cele mai apreciate coruri din România, mulțumită și Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care l-a botezat și încurajat în misiunea cultural-bisericească.”, spunea Gabriel Rădășanu, membru al Grupului Psaltic Tronos de la Catedrala Patriarhală, într-un interviu acordat Agenției Basilica.
Sufletul grupului este Arhidiaconul Mihail Bucă, pe care îl sărbătorim azi de Sfântul Arhanghel Mihail urându-i La Mulți Ani din toată inima!
Recent, la împlinirea a 50 de ani, Părintele Mihail Bucă a fost felicitat, între miile sale de admiratori, și de profesorul Ilie Bădescu și ActiveNews dar și de președintele României, Nicușor Dan, după cum stă dovadă o scrisoare parvenită redacției.
PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, amintește într-un articol din Ziarul Lumina cp cel care l-a descoperit pe Mihail Bucă a fost Înaltpreasfințitul Teodosie,acum Arhiepiscopul Tomisului.
„De timpuriu s‑a adăugat celor de la Catedrala Patriarhală, unde s‑a afirmat într‑o vreme în care era lipsă de personal. Părintele arhimandrit Rafael Ghiță mărturisea cum l‑a primit la Catedrală, fiind descoperit, după mărturisirea părintelui Mihail, de către Episcopul Teodosie Snagoveanul, atunci vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.”, spune PS Timotei, adăugând:
„Tatăl părintelui Mihail a fost cântăreț, iar printre rudeniile lui se regăsesc monahi și mulți iubitori de Dumnezeu.
Crescut într‑o astfel de atmosferă, arhidiaconul Mihail Bucă a îmbrățișat cu toată inima cântarea bisericească. O vocație autentică, pe care mulți au văzut‑o ca un dar al lui Dumnezeu.
Alții, însă, au proferat la adresa lui cuvinte nepotrivite, așa cum se întâmplă mai întotdeauna când se lovește în pomul cu roade.”...
Pe lângă muzica psaltică, Tronos susține și concerte cu adevărat înălțătoare, de muzică patriotică, și parcurge în preajma sărbătorii Nașterii Domnului mii de kilometri, cu numeroase concrete de colinde, pentru a împărți darul cântului, după cum afirmă Arhidiaconul Mihail Bucă într-un interviu pentru Doxologia și Festivalul Internațional de Muzică Psaltică de la Iași.
Părintele Mihail Bucă este și un luptător pentru viață, ajutând copiii bolnavi de cancer, cărora a reușit să le ridice și o biserică la Institutul Oncologic București, care se sfințește duminica aceasta, 9 noiembrie 2025, de Sf. Ierarh Nectarie.
„Doar cu medicul, cu tratamentul și cu spitalul, copilul nu se va vindeca. Are nevoie și de Dumnezeu”, spune acesta într-un interviu pentru ȘtiripeSurse.
Dar multe minuni s-au petrecut în viața protopsaltului Catedralei patriarhale, pentru râvna și dăruirea sa către Dumnezeu, cânt și poporul român dreptcredincios.
Pentru Basilica, acesta a rememorat cum a luat ființă Tronos:
„Venind la București ca Patriarh, ne-a găsit pe noi, grupul de psalți al Catedralei Patriarhale. Nu aveam o denumire, iar Părintele Patriarh Daniel m-a pus să-i dau o denumire. Și am zis că nu pot veni în fața unui Patriarh și să dau eu o denumire. Nu voiam să mă leg de un interpret anume, pentru că în Biserică și într-un cor bizantin contribuie toți.
Sub inspirație, Părinte Patriarh a denumit corul Tronos, ca tronurile din ierarhia îngerească și ca Tronul Preasfintei Treimi. Pentru mine, ideea de tron înseamnă stabilitate, înseamnă așezare. Deci, mulțumim pentru numele nostru Patriarhului Daniel.”
Așadar, azi de soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, este și ziua Tronos, al cărui nume vine de la prima
triadă de cete îngerești, formată din Serafimi, Heruvimi și Tronuri.
În urmă cu trei ani a înfințat și minunat cor Tronos Junior, unde copiii vin
cu mare sârguință și cu mare bucurie să participe la slujbe, la orele de
curs sau să cânte la momente festive, cum a fost cel de la Catedrala Mântuirii Neamului, când copiii au încântat milioane și milioane de români cu al doilea imn al României - „Avem o Țară Sfântă”.
Colegul său, Gabriel Rădășanu mărturisește că „vibrația cea mai intensă cred că am simțit-o la concertul „Uniți prin Centenar” în 2018 (VIDEO mai jos) și la momentele când am cântat pentru prima dată în Catedrala Mântuirii Neamului.
La toate manifestările cultural-muzicale la care am participat am avut parte de un public minunat. Cântăm lui Dumnezeu și publicul ne însuflețește, cred că așa e mai corect să ne raportăm la misiunea pe care o avem.
Publicul rezonează la colinde, la cântecele patriotice și la doinele care exprimă dorul de părinți, de țară și de satul natal, patrimoniul spiritual, cultural și social plămădit din bucuriile și suferințele neamului nostru.”, mărturisește psaltul Catedralei Patriarhale pentru Basilica.
„Tronos este o mare familie”, spune și Pr. Cristian Alexandru, compozitor de mare talent al grupului, adăugând: „În toți acești ani, atât prin muncă
asiduă, profesionalism, seriozitate, cât și prin abordarea unui vast
repertoriu muzical, care depășește puțin sfera muzicii bisericești, a
ajuns unul dintre cele mai renumite grupuri de muzică bizantină din
întreaga lume. De-a lungul vremii, Tronos a susținut nenumărate
concerte, atât în țară, cât și peste hotare, alături de protopsalți de
prestigiu din spațiul ortodox european și de la Sfântul Munte Athos.”
Pentru Părintele Teologos de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, arhidiaconul Mihail Bucă mărturisește că el cântă adeseori cu lacrimi în ochi simțind cum devine vas al Sfântului Duh. Fie ca aripile Sfinților Arhangheli, rugăciunile Sfinților Mărturisitori și ale Maicii Domnului să îi dea cât mai multe astfel de momente spre bucuria dreptcredincioșilor și slava Bisericii Ortodoxe Române, a Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.
VIDEO - Uniți prin Centenar - 2018:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Locații: Catedrala Patriarhală
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Grupul Psaltic Tronos Tronos Junior
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)