Tăriceanu: „Voi susține necondiționat o decizie a Coaliției de a demara procedura de suspendare”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că susține necondiționat suspendarea președintelui Klaus Iohannis și a anunțat că a plecat în concediu și și-a delegat atribuțiile.
„Refuzul președintelui poate să fie trecut în registrul gesturilor politice care ar putea să îi aducă anumite posturi. Deciziile CCR sunt obligatorii. Dacă una din instituțiile importante ale statului, Președintele, nu respectă deciziil CCR, atunci să știți că refuzi până jos, până la ultimul cetățean. (…) Nu avem decât măsura extremă a suspendării, și am spus că această măsură trebuie foarte bine întărită, pentru că e aproape sigur că poate unele dintre problemele cu care suntem confruntați, dar poate să creeze și numeroase alte probleme. Ceea ce pot să vă spun este că voi susține necondiționat o decizie a coaliției de a demara procedura de suspendare (a președintelui – n.r.), având în vedere că au grijă de unul dintre cei doi parteneri, unul dintre cei doi piloni pe care se situează coaliția de guvernare. (…) Eu nu voi accepta niciodată ca drepturile și libertățile indviduale ale cetățenilor să fie încălcate. Nu voi accepta să facem a astfel de derogări de la statul de drept și, ca atare, sigur, repet, dacă o astfel de decizie vom considera că trebuie luată, trebuie să mergem înainte", a spus Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.
El a mai explicat că a plecat în concediu și și-a delegat atribuțiile deoarece sesiunea extraordinară era programată să dureze o săptămână, nu două, și a discutat cu Liviu Dragnea despre suspendare săptămâna trecută.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că a discutat cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că din punctul său de vedere suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis trebuie să fie o opțiune serioasă. Dragnea a spus că luni ar urma să se ia o decizie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)