ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!




Liderul ALDE, Căin Popescu Tăriceanu, a anunțat, sâmbătă seară, la România TV, că cere public CSM să scoată la lumină declarațiile de confidențialitate pe care le-au dat judecătorilor să le semneze și care prevedeau ca informațiile primite de la SRI în dosarele pe care le judecau să nu fie puse la dispoziția avocaților apărării.  În perioada comunistă, probabil că existau astfel de lucruri care funcționau, a spus Tăriceanu, care consideră că astfel de „angajamente de confidențialitate trebuie să dispară”.

”Adresez public o solicitare CSM, am s-o fac și în scris, pentru a scoate la lumină declarațiile de confidențialitate pe care le-au dat judecătorilor să le semneze și care prevedeau ca informațiile primite de la SRI în dosarele pe care le judecau să nu fie puse la dispoziția avocaților apărării. Deci, pe lângă protocoale între SRI, Parchet, Înalta Curte și alte instituții, este și acest lucru care e foarte important și care trebuie adus la lumină și, evident, aceste angajamente de confidențialitate bineînțeles că trebuie să dispară, nu au de ce să existe într-o justiție europeană modernă și care să respecte și drepturile cetățenilor. Într-o justiție represivă, sigur că da, aceste lucruri n-ar fi fost de mirare. În perioada comunistă, probabil că existau astfel de lucruri care funcționau”, a spus Tăriceanu, care a postat această declarație și pe Facebook.