Tăriceanu: Statul de drept din România este sub asediul sistemului paralel de putere

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că statul de drept din România este sub asediul sistemului paralel de putere, menționând că țara noastră a cunoscut un regres uriaș în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv față de primii ani de după 1990, conform Agerpres.
Tăriceanu susține că elementele esențiale ale statului de drept sunt: prevalența drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor în fața instituțiilor; instituții alese democratic ce exercită puterea în baza legitimității date de votul alegătorilor, fără a exista interferența instituțiilor de forță; separația și controlul reciproc al puterilor și "domnia legii (rule of law)".
„În aceste puncte, statul de drept din România este sub asediul sistemului paralel de putere. Majoritatea românilor văd cu îngrijorare că România a cunoscut un regres uriaș în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv față de primii ani de după 1990, când o serie de instituții de forță nu se reformaseră încă. În fiecare zi, la biroul de la Senat primesc sesizări din partea unor cetățeni care condamnă încălcări flagrante ale drepturilor și libertăților. Când merg în teritoriu, vorbesc cu oameni care îmi împărtășesc îngrijorările lor. Pe prima pagină a ziarelor și la televiziuni, românii au văzut o avalanșă de cazuri care arată abuzurile comise de cei care lucrează în așa-zisul câmp tactic", precizează Tăriceanu într-o postare pe Facebook, ca drept la replică la un post de televiziune.
Președintele Senatului mai susține că, „în ultimul timp, au apărut noi și noi dovezi legate de încercările de denaturare a procesului democratic de către statul paralel”.
„Sunt multe semne de întrebare legate de încercarea de influențare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2009, atunci când șefi ai instituțiilor de forță stăteau la masă cu oameni politici. Avem și certitudini legate de abuzuri ale statului paralel împotriva oamenilor politici, în încercarea de a influența momente electorale cheie. Un astfel de moment a fost în 2014, atunci când a existat un mandat de supraveghere pe numele mai multor politicieni, printre care m-am numărat", subliniază Tăriceanu.
El susține că oameni de la vârful instituțiilor de forță refuză să se supună oricărui fel de control democratic.
„În ceea ce privește al treilea punct, vedem pe zi ce trece oameni, de la vârful instituțiilor de forță, unde corupția iese la suprafață într-o dimensiune uriașă și care refuză să se supună oricărui fel de control democratic. În Statele Unite, procurorul general se prezintă la orice solicitare a Congresului pentru a da explicații. În România, avem refuzuri și o fugă constantă de responsabilitate care denotă mentalitatea celor care se consideră mai presus de lege", mai menționează Tăriceanu.
Călin Popescu-Tăriceanu susține și că, din păcate, în România sunt declarații din partea „celor care trebuie să aplice legea” prin care este pus sub semnul întrebării dreptul Parlamentului de a legifera, cu toate că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Organizații: Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)