ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Atletul român Ioan Sitoianu a câștigat, miercuri seara, medalia de argint în proba de lungime din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) de la Tbilisi, cu cel mai bun rezultat din carieră - 6,89 m, a doua medalie a zilei pentru atletismul românesc juvenil în competiția din capitala Georgiei, după cea de aur cucerită de Georgiana Aniței la triplusalt, transmite Agerpres.
 
Medalia de aur la lungime a revenit francezului Enzo Hodebar, favoritul probei, cu 7,32 m, în timp ce pe treapta a 3-a a podiumului a urcat Vladislav Bulakov, din Belarus, cu 6,88 m.

În cursa de 1.500 m a fetelor, românca Elena Cimpoieru s-a situat pe locul 5, în 4'42"79/100, victoria revenind olandezei Merel van der Marel — 4'33"98/100.

Tot miercuri, sulițașa Raluca Vrabie a obținut calificarea în finala probei, iar Ioana Manoliu a reușit să-și asigure prezența în finala probei de săritura în lungime, cu un rezultat de 5,60 m.