ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 9/2021, care se referea la carantinarea românilor întorși din țări "galbene" și "roșii". Actiunea a fost facută de către d-na avocat Elena Radu, fondatoarea Asociației "Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept". Iată istoria întregii reușite, însoțită de toate documentele cazului, de la A la Z:

Telenovela carantinării – câtă muncă trebuie să depună un cetățean ca să dovedească o nelegalitate și să își caute dreptatea. 

Șanse de câștig = zero cu privire la atacarea deciziei de carantinare individuală (”c-așa e-n tenis”, vorba lui Toma Caragiu. Pardon, în unele instanțe). 

Noroc că aveam procedură în Legea nr. 136/2020 să atac hotărârea CNSU (care a stat la baza deciziei individuale de carantinare) și să ajung în fața completului de 5 judecători la ICCJ.  

Începutul: 

La întoarcerea în țară, din Luxemburg, mi-a fost instituită măsura carantinei, pentru o perioadă de 10 zile, în condițiile în care aveam un test RT-PCR negativ, încă valabil (la intrarea în țară, mai erau circa 24 ore din cele 72 ore). 

In Aeroportul Otopeni, înainte de a trece punctul de trecere al frontierei române, trebuia să completez o declarație. În tipizat se menționa ca sunt de acord cu multe, am tăiat si am completat că nu sunt de acord cu nimic:

- nici că am luat la cunoștință că am obligația de a mă supune procedurilor de izolare/carantină/internare (menționând că trebuie să fie emisă decizie care să îmi fie comunicată. De la data comunicării este aplicabilă măsura); 

- la locație - am menționat că măsura este necesar să fie dispusă prin decizie care să îmi fie comunicată; 

- la prelucrarea datelor cu caracter personal, am menționat că nu sunt de acord să fie prelucrate de autoritățile competente. 

- am menționat și că am efectuat un test RT-PCT la data de 04.05.2021, care este negativ. 

(a se vedea declarația atașată la final). 

După trecerea frontierei am primit un sms de la un număr necunoscut (1863) care mă informa că mi s-a instituit măsura carantinei. 

Am sunat la DSP, am întrebat dacă am vreo măsură instituită și în caz afirmativ, să mi se comunice decizia individuală de carantinare, pe e-mail. Mi s-a răspuns că mi se va transmite în 48 ore. După vreo 7-8 ore neprimind niciun răspuns, am transmis solicitare pe e-mail către DSP să mi se comunice decizia individuală de carantinare, dacă există (stabilind și un termen până la care să mi se comunice), în caz contrar voi considera că o asemenea decizie nu există și voi părăsi locația unde sunt carantinată fără să fiu supusă vreunei sancțiuni civile sau penale. 
(găsiți atașată si această solicitare). 

Termenul de contestare a deciziei de carantinare este de 24 ore de la data comunicării deciziei de către DSP.

Mi-a transmis DSP, pe e-mail, decizia de carantinare individuală, înlăuntrul termenului pe care l-am indicat. (atașat găsiți decizia individuala de carantinare). 

În decizie nu era nicio motivare în drept, iar în fapt se menționa numai că am intrat în țară, venind din Luxemburg prin punctul de trecere al frontierei Aeroport Otopeni. 

Uitându-mă eu la decizia individuală de carantinare am constatat că sunt lipsită de libertate în mod ilegal, cu atât mai mult cu cât aveau cunoștință că măsura instituită este ilegală și îmi încalcă dreptul la libertate, dovadă în acest sens stând mențiunile din decizie potrivit cărora eu ar fi trebuit să îmi dau acordul explicit că nu îmi este încălcat dreptul la libertate. 

Așa că i-am scris frumos DSP -ului o notificare în care i-am scris și că „prin menținerea subsemnatei în stare de detenție ilegală consider că sunt îndeplinite elementele constitutive ale  infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută și sancționată de art. 205 alin. 1 Cod Penal” și i-am trimis-o pe e-mail. 
(atașez și această notificare). 

Tuturor polițiștilor și celor de la DSP care m-au sunat le-am explicat cum stă cu lipsirea de libertate în mod ilegal pentru că în Monitorul Oficial nu este publicat nimic și chiar i-am rugat să discute cu șefii lor ierarhici superiori pentru că poliția și DSP contribuie la lipsirea mea de libertate. 

Oamenii erau politicoși, mă ascultau (mai puțin o doamnă de la DSP isterică ce nu înțelegea că, înainte de a îmi spune povești, să îmi spună numărul de Monitor Oficial în care s-a publicat așa-zisul act normativ despre care vorbea și după aceea să continue). 

Vreo 10 zile să stai în casă, sănătos fiind și atestat cu dovezi, fără să ai voie să ieși afară, să mai ai și un câine care era obișnuit să iasă de câte ori avea chef atunci când erai acasă și să îi rogi pe vecini să îl scoată de 2 ori pe zi atunci când erau acasă (iar în rest să îl suporți), să vezi ce de idei de acțiuni în instanță îți vin ..... și cât te motivează să le faci, dar bine, nu așa de florile mărului, ca să te afli în treabă. 

Doar așa am început din starea de urgență, să văd și eu pe ce temeiuri de drept (din legi și Constituție) se fundamentează măsurile aberante. Că dacă nu suspendau activitatea instanțelor, poate nu aveam timp. Dar așa, cu timp berechet, să vedeți câte analize face un avocat ... 

Și când vede că legea și Constituția încep să ia viteză și să se îndepărteze tare, ce-l mai apucă pe avocat nervii că nu e bine și ne îndepărtăm de la democrație și începe să facă demersuri. 
(degeaba, că nu îl băga nimeni în seamă, dar măcar avea conștiința liniștită că nu stă cu mâinile în sân). 

Aaa, o doamnă de la DSP s-a gândit ea să îmi spună că dacă am câine să îmi sun prietenii să îl scoată. I-oi suna eu doamnă, dar știi că ziua lumea lucrează, nu stă să îmi plimbe mie câinele că mă țineți voi în detenție ilegală. Cică sunt firme specializate are se ocupă cu astfel de servicii. Serios? Și îmi trimite mie statul bani ca să le plătesc?

Polițiștii nu au binevoit să vină la ușă să vadă dacă chiar sunt acasă. Chiar îi așteptam cu drag ca să îmi scoată câinele. În schimb, mă sunau la câteva zile: sunteți acasă? Da. 

După vreo 2-3 zile i-am întrebat dacă ei chiar mă cred pe cuvânt. De unde atâta încredere pe capul lor? Sau când mă sună, verifică locația GPS? Că tot am primit eu mesaje de la 1863 (nr de STS după cum am aflat din căutările după net) și eram în baza de date corona forms. Cică fac economie de benzina, sanchi. 

LITIGIU: ACTIUNE IN ANULARE DECIZIE INDIVIDUALĂ DE CARANTINARE

Până să expire termenul de 24 ore, am formulat acțiune în anularea deciziei individuale de carantinare arătând situația de fapt, precum și că decizia de carantinare este act administrativ individual, dar nu este motivată în drept. 

Îi mulțumesc lui Adrian-Cristian Secu -student anul II la drept care m-a ajutat cu motivarea ca să mă încadrez în termen. 
(Găsiți atașată cererea). 

De curiozitate, am căutat în Monitorul Oficial să văd dacă există vreun act normativ care să prevadă dacă sunt supusă măsurii carantinei o perioadă de 10 zile. Nu am găsit publicat în Monitorul Oficial vreun act normativ care să aibă asemenea norme.  

Am găsit pe internet, pe site-ul http://www.stirioficiale.ro/, că era afișată Hotărârea CNSU nr. 9/2021 în care se menționa că persoanele care se întorc în țară dintr-una din țările cu risc epidemiologic ridicat (menționate în anexă), pe de o parte, sunt obligate să prezinte un test RT-PCR negativ pentru a se putea îmbarca, iar, pe de altă parte, carantina li se instituie pentru 10 zile, dacă prezintă un test RT-PCT negativ (cu excepția unor anumite categorii de persoane stabilite pe criterii care vizau scopul deplasării - să încheie un contract, de ex - și calitatea deținută -diplomat, de ex-, iar  persoanele vaccinate nu erau supuse carantinei.

În cadrul litigiului care a avut ca obiect anularea deciziei individuale de carantinare:

Am invocat lipsa motivării acestei decizii în drept și inexistența Hotărârii nr. 9/2021 a CNSU (nefiind publicată în Monitorul Oficial), hotărâre care nu - mi era nicio opozabilă pentru că era adresată componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență și nu cetățenilor. 

DSP nu a făcut nicio apărare în dosar. A transmis numai decizia individuală de carantinare. 

Cum eram carantinată și nu aveam voie să părăsesc locația, am fost sunată video de către instanță pe whatsapp, am dat declarație și am pus concluzii în această modalitate. 

Prima instanță mi-a respins acțiunea, iar prin considerentele hotărârii atacate practic a motivat ea ce a considerat ca a avut în cap DSP când a emis decizia individuală de carantinare, completând situația de fapt cu argumentele că țara UE din care mă întorceam se afla în lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat (zona galbenă) pentru care se instituie măsura carantinei pentru 14 zile, prevăzută într-o anexă la Hotărârea CNSU nr. 23/2021. 

Totodată, prima instanță a completat decizia și cu motive în drept, invocând dispoziții ale Legii nr. 136/2020, precum și norme din Hotărârea CNSU nr. 9/2021. 

În ceea ce privește criticile referitoare la inexistența și inopozabilitatea Hotărârii CNSU nr. 9/2021, nu le-a luat în considerare, motivând că hotărârile CNSU sunt acte administrative normative care se atacă numai în fața instanței de contencios administrativ. 

Pe fondul plângerii a argumentat că nu este necesar să fie motivată decizia individuală de carantinare, nici în fapt și nici în drept, deoarece potrivit art. 4 din Legea nr. 136/2020 decizia de carantinare cuprinde mențiuni privind data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege (ignorând instanța termenul de ”motivată” din același text de lege). 
(găsiți atașat sentința nr. 1058 din 10.05.2021 a Judecătoriei sector 5). 

Am formulat apel împotriva hotărârii primei instanțe în care mi-am descărcat revolta pe hotărârea primei instanțe:

„Rolul instanței este acela de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii prin raportare la motivele invocate de autoritatea emitentă a actului administrativ și nu de a se substitui acesteia și a motiva în fapt și în drept actul emis de aceasta. 

Prin modalitatea în care a procedat prima instanță mi-a fost îngrădit dreptul la un proces echitabil garantat de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO, acest drept devenind teoretic și iluzoriu, atâta timp cât instanța nu s-a raportat la analiza legalității și temeiniciei deciziei de carantinare pentru a hotărî dacă mi-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale, procedând prin motivarea sentinței pronunțate la completarea actului administrativ atacat. 

Față de modalitatea în care a procedat prima instanță, am ajuns la situația absurdă în care instanța în loc să verifice dacă actul a fost emis ilegal cu încălcarea dispozițiilor legale, a procedat la completarea motivelor de fapt și de drept ale actului administrativ atacat. 

Se poate constata astfel că și dreptul de acces la instanță a devenit iluzoriu, dacă instanța în loc să analizeze plângerea prin raportare la conținutul deciziei atacate a procedat la completarea acesteia (prin considerentele hotărârii pe care a pronunțat-o) cu temeiurile de fapt și de drept care a considerat că ar fi trebuit să fie cuprinse în conținutul deciziei pentru ca aceasta să fie legală. 

Mă întreb dacă România mai este stat de drept și democratic, în condițiile în care dacă te plângi unei instanțe că ți s-a aplicat o măsură restrictivă de drepturi fundamentale, privativă de libertate, în loc ca instanța să analizeze plângerea și conținutul actului administrativ dacă el conține elementele obligatorii, este întocmit potrivit legii și este întemeiat, procedează în mod contrar și anume, prin hotărâre, se subrogă instanța autorității emitente și indică ea care erau temeiurile de fapt și de drept pe care actul administrativ trebuia să le conțină pentru a fi legal?”
”Interpretarea primei instanțe a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 136/2020 potrivit cărora decizia individuală ar trebui să conțină numai mențiunile prevăzute expres în acest articol și ignorarea condiției motivării (menționate în același articol), dă naștere la abuzuri/excese de putere, deoarece conduce la situația în care autoritățile publice pot să lipsească de libertate (și să mențină în detenție ilegală) orice cetățean prin dispunerea dispună măsurii carantinării, fiind suficient să menționeze în decizie numai datele de identificare ale acestuia, durata măsurii și calea de atac și nicio instanță nu poate să anuleze o asemenea măsură abuzivă. 

Or, o asemenea situație este de neconceput într-o țară democratică și într-un stat de drept.”

Am mai scris și altele și am invocat din nou inexistența Hotărârii CNSU nr. 9/2021 pe care o invocase prima instanța ca temei de drept, arătând că „În ceea ce privește argumentele invocate de prima instanță, potrivit cărora valabilitatea hotărârilor adoptate de CNSU nu poate fi analizată în prezenta cauză deoarece sunt acte administrative normative care se atacă în fața instanței de contencios administrativ, încalcă dispozițiile art. 3 C.P.c. coroborat cu art. 20 din Constituția României, deoarece îmi este încălcat dreptul de acces la instanță și dreptul la un proces echitabil garantate de art. 6 CEDO.”

Și cum e avocatul privat de libertate în mod ilegal și are timp berechet, doar nu stă degeaba. Așa că am invocat și excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 136/2020 (cea cu carantina) și a dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ care nu permit analiza excepției de nelegalitate a unui act administrativ normativ decât de instanța de contencios. 
(Găsiți atașat cererea de apel). 

În apel, complet de 2, nici prin cap nu îmi trecea că ar putea să respingă. 

DSP – inexistent și în apel, nicio motivare. 

Nah, avocatul stând acasă mai vorbește și cu alți avocați, citesc și ei ce scrisesem eu, concluzia: n-are cum să îți respingă. Aha, părerea noastră, aia pe lege și pe jurisprudența instanțelor pe care o știam de când justiția avea habar care îi e rolul. 

Veni soluția: ghinion, se respinse apelul. Hotărâre definitivă. 

Zise ea, instanța de apel, că așa e cu hotărârea CNSU: să mă duc în contencios (ce contează dispozițiile art. 3 cod procedură civilă? Povești! În fine, asta zic eu, că ei le ingorară, nici un cuvințel de ele). 

Și preluă ea instanța de apel, mai pe scurt așa ce zise instanța de fond: că motivarea nu e necesară, hotărârea nr. 9 a CNSU se aplică (că ei nu se ating de ea, cică să mă duc în contencios). 

Însă, fete bune, au admis cererea de sesizare a CCR cu tot ce invocasem: și Lege nr. 136/2020 și articol din legea contenciosului administrativ. 
(găsiți atașat decizia nr. 1399/13.05.2021 pronunțată în apel). 

Deci, 13.05.2021. Încă 2 zile de carantină. Trăiască democrația din România și statul de drept!

Avocat fiind și obișnuit cu justiția din România, mă consolai cu ideea că nu stătui degeaba în carantină, măcar a fost sesizat CCR cu excepțiile de neconstituționalitate. 

Dacă nu reușești să găsești un câștig și când pierzi, o iei cu capul. Și vorba aia, fiecare șut în fund, un pas înainte. Nu mă doboară pe mine mizeriile astea, au fost altele mult mai rele. 
Însă, dezamăgirea provocată de justiția din România era la cote maxime. 

Fiindu-mi respinsă în mod definitiv acțiunea, concluzia mea a fost: s-a dat liber la abuzuri. 

Este suficient ca DSP să aibă nume, prenume, CNP, o locație si un număr de telefon pentru ca să poată să lipsească de libertate orice persoană, atâta timp cât instanța consideră ca ea poate să verifice numai dacă au fost trecute în decizia individuală de carantinare” mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege”, iar motivele de fapt și de drept nu sunt necesar a fi indicate. Păi dacă așa gândește o instanță, rolul ei care este? Să verifice dacă DSP a trecut bine mențiunile sau este vreo eroare materială?

Mai mult, mă gândeam că am ajuns ca atunci când ne adresăm instanței de judecată cu o acțiune de anulare a unui act administrativ individual emis cu încălcarea dispozițiilor legale, act nemotivat, instanța în loc să analizeze criticile de nelegalitate și să sancționeze nelegalitatea prin anularea actului (că aia zice legea), procedează exact invers: prin considerentele hotărârii procedează la completarea actului administrativ cu ce crede ea că a avut autoritatea publică în cap. 

Că doar rolul instanței ăla e: de coleg al organului administrativ. Dacă greșește săracul, lasă că îl ajută ea. De a treia putere în stat nici nu a auzit (aia judecătorească).

LITIGIU ACTIUNE IN ANULARE HOTĂRÂRE CNSU NR. 9/2021

Cum tot Legea nr. 136/2020 zicea că pot să fac acțiune în contencios  administrativ împotriva actului administrativ normativ, în 5 zile de când am luat cunoștință de el, pe 12.05.2021 am formulat în contencios administrativ și acțiune în anulare a Hotărârii CNSU nr. 9/2021, invocând inexistența acestei hotărâri, inopozabilitatea ei față de mine, precum și faptul că ea conține norme disproporționale și discriminatorii 

Mă gândeam că, potrivit Legii nr. 136/2020, acțiunea va fi analizată în primă instanță de complet de 3 judecători, iar la ICCJ în complet de 5 judecători. 

În complet de 5 judecători mă gândeam că sunt șanse mai mari să se aplece asupra cauzei și să obțin o soluție favorabilă, că nu se poate ca în țara asta chiar să nu mai existe nicio instanță care să știe ce e cu legile și cu Constituția, iar toți judecătorii să fi uitat care este rolul lor în societate.  
(atașez acțiunea în anulare împotriva Hotărârii CNSU nr. 9/2021 formulată în contencios administrativ). 

Așa că o luai de la capăt. Alt litigiu, altă distracție. Primul gratis, ăsta cu bani că trebuie să plătești niște taxe de timbru. 

În primă instanță, CNSU nu a formulat nicio apărare. 

Îi pune instanța în vedere de vreo 2 ori să depună la dosarul cauzei dosarul administrativ (adică toate actele care au stat la baza hotărârii CNSU nr. 9/2021) și sub sancțiunea amenzii dacă nu o face. Răspunde Secretariatul General al Guvernului că el nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu îi pute (că nu are niciun act, nici el și nici prim-ministrul și că probabil le are IGSU sau DSU și că le-a trimis lor citația).

Apare DSU care formulează o cerere de intervenție accesorie în favoarea CNSU, invocând că IGSU (care este în coordonarea sa) asigură secretariatul tehnic permanent al CNSU. 

Ce mai zice DSU: Ghinion! A dat CNSU, la 14 mai 2021, o altă hotărâre prin care a abrogat-o pe aia de am atacat-o eu (dar care conține norme similare) și că acțiunea mea a rămas fără obiect (că era abrogată hotărârea de am atacat-o). 

Aha! S-a întâlnit hoțul cu prostul. 

Trimite el DSU hotărârea aia de care zicea, a CNSU,  (nr. 28) în format word, fără să poarte vreo semnătură. 

Că dacă pe net sunt simple texte care poartă denumirea de hotărâri CNSU, în baza cărora se restrâng drepturile și libertățile cetățenilor, ce n-ar putea ele să fie depuse tot așa și în instanță? 
(atașez cererea de intervenție accesorie formulată de DSU). 

Și m-apucai eu să fac note de ședință și să îi spun DSU-ului cum stă treaba cu cererile de intervenție accesorie și cu interesul în cauză, că le lipsește cu desăvârșire. Și le mai spusăi și că hotărârea aia nr. 28 pot să facă ce vor cu ea, dar în word puteau să o țină în calculator, că nici aia nu există. 
În fine, în termeni juridici. 
(atașez note de ședință – cerere intervenție DSU). 

Și se mai găsi și Guvernul să se bage în treabă. Făcu și el întâmpinare. Că dacă CNSU -ul ăla n-are sediul pe nicăieri, dar știm că-l are președinte pe prim-ministru, am zis să îl citeze instanța la sediul Guvernului că acolo e prim -ministrul. 

Dar, Guvernul săracu, ce să facă și el, primi citație, hop cu apărările. Și se-apucă el să scrie în întâmpinare că n-are calitate procesuală pasivă (adică nu pot să mă judec cu el, că el săracu e nevinovat, nu el a emis hotărârea de am atacat-o). Păi știam că nici nu mă judecam cu tine. 

Și dacă tot se apucă el, Guvernul, să scrie, de ce nu ar scrie toate prostiile de pe lume?
Alea de știa că țin pe la alte instanțe. 

Și dă-i cu: 
- că n-am făcut eu plângere prealabilă (serios? După ce mi se aplică hotărârea și în baza ăleia fusai lipsită de libertate, ce mai făcea CNSU? Se-ntorcea în timp și le zicea că mie nu mi se aplică?); 
- că n-am interes (zău? Păi când adăugară ele instanțele din litigiul cu anularea deciziei individuale de carantină temeiul de drept de la ele, că în baza hotărârii CNSU nr. 9, nu de-aia oi fi rămas eu în carantină, lipsită de libertate?)
- iar pe fond, scrise și el niște prostii pe acolo, să nu zică că nu a scris. 
(Atașez și această minunata întâmpinare. Eu sincer am zis ca au depus-o la intimidare ca să îi aducă aminte instanței cine e șeful și cine are visteria din care i se plătesc salariile). 

Și-apucă-te, Eleno, și scrie și  note de ședință cu privire la întâmpinarea Guvernului, ăla de nu era parte în litigiu și cu care nu te judecai, ca să îi explici și lui și instanței că dacă nu e parte, poate să arunce fix la coș hârtia de a făcut-o, că nu poate să țină nimeni cont de ea, doar a pierdut timpul de pomană. 

Dar, dacă tot te apucași, explică-i și cum e cu plângerea prealabilă și cum e cu interesul, poate mai învață. 

În plus, să nu îi treacă instanței prin cap să invoce din oficiu bălăriile alea și să și le admită, ca să scape de dosar (știu ei colegii avocați despre ce vorbesc). 

Și uite așa ajunsăi și la al treilea termen de judecată. Eu, fizic, în persoană, că scăpasem de arestul la domiciliu (de la primul termen în litigiul ăsta eram liberă). 

Și îmi dă instanța cuvântul pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie a DSU și îi explic eu pe scurt (că doar îi scrisesem ) că nu sunt întrunite condițiile legale pentru că nu are nici interes și nici apărările cui să le sprijine pentru că CNSU nu a făcut nicio apărare și să o respingă în principiu. 

Instanța zice: ba o admit că sunt îndeplinite condițiile legale. De ce? Lasă că știe ea. Nici atunci n-a zis și nici în hotărâre n-a scris. (O fi fost de la întâmpinarea Guvernului care nu era parte. Cine știe?)

Și mă-ntreabă instanța dacă mai am alte cereri. 

Și m-apucai eu să îi spun instanței că: ioc dosar administrativ, suflă vântul, că nici măcar vreo hotărâre semnată nu avem depusă la dosar, ce să mai zicem de actele alea care trebuiau să stea la baza lor? Că ne plimbă Guvernul pe la DSU și IGSU, dar la dosar nimic și nici în Monitorul Oficial nu sunt hotărârile alea publicate și că nu s-a făcut dovada că actele administrative care afectează toți cetățenii țării ar fi însușite cineva sub semnătură. 

Ce zice ea instanța? Că nu mai pierde timpul, că e procedură urgentă, a dat deja două termene, că e problemă de administrare a probatoriului de către pârât (CNSU) și îmi dă cuvântul. 
Îi explic că Guvernul nu e parte și să îi anuleze întâmpinarea. 
Îmi dă cuvântul și pe cerere, mă apuc și îi explic ce scrisesem. 
Rămâne în pronunțare. 

Deci, ce așteptări să am eu? Nu e depus nimic la dosar de pârât ca să arate că existe hotărârile alea, mi se admite cererea. 

Apare soluția: s-o crezi tu? Se respinge! Serios? Pă ce?
Pe motiv că nu trebuie publicate în Monitorul Oficial. 
Așa, bun, dar semnate pe undeva le-o fi văzut? 
Dar, ce contează? Că doar sunt ale CNSU. Ce îi trebuie semnătură?

Respinge excepția lipsei de obiect. Măcar atât. Le spune că abrogarea actului administrativ normativ după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. 
(Alo! Emitentul, auziși? Să știi că asta a intrat în autoritate de lucru judecat! Nici măcar al tău subordonat n-a atacat). 
(atașez minunata sentință nr. 814/25.05.2021. Nu zic mai multe că mă enervez). 

Și după hotărârea asta stăteam eu și mă gândeam: unde naiba e „dreptul”? Justiția?
 
Curte de apel, complet de 3 judecători, chiar în halul ăsta? Chiar să nici nu vezi tu măcar semnat actul ăla normativ și să respingi acțiunea? Și cu probatoriul ăla de ziceai că îl analizezi, cum rămase? 

Chiar am luat-o razna cu toții? Chiar s-a dat totul cu fundu-n sus?

Și ia tu, Eleno, Codul de procedură civilă și apucă-te de scris la recurs. Ca să arăți de ce nu e legală hotărârea. Zău că îmi venea să trec toate normele de procedură civilă. Dar, am zis că totuși, să o mai scurtez. 

Și ia-o cu admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie a DSU și arată că nici măcar nu a motivat de ce, printre altele.
 
Și pe fond, ia-o de la Ana la Caiafa. Și cum e cu textul nepublicat în Monitorul Oficial, cum trebuie dovedită existența lui și cum e cu semnătura și cum nu e nimic la dosar, etc.  
(atașez și recursul. Nici aici nu intru în detalii, că iar mă enervez. Citiți singuri). 

Și-n recurs, la ICCJ; vine DSU ca o floricică și depune întâmpinare și zice că n-am eu dreptate cu cererea de intervenție, că e corect ce a făcut prima instanță, și ca să arate că are interes, mai adaugă vreo 2 motive, pe care nu le spusese inițial: că șeful lui e vicepreședinte a lui CNSU (așa, și?) și că mai e și un ordin al lui MAI că el plătește taxele de timbru și eventuale despăgubiri stabilite în sarcina CNSU (Serios?). 

Mai zice că aia cu nepublicarea în Monitorul Oficial e bună, că așa zice Legea nr. 55/2020 (și nu prea, dar ce să îi faci?  Când n-ai ce scrie, bagi din top, că la unii ține), ingorând că CNSU nici măcar n-a emis hotărârea nr. 9/2021 invocând ca temei de drept legea nr. 55/2020, ci Legea nr. 136/2020. 

Și mai spune și că hotărârile există și că le atașează semnate de prim-ministru. 
Aoleu, minune, avem semnături!
Mă uit și eu să văd minunea. Băh, dar astea 2 semnături nu au treabă una cu alta. Care o fi a prim -ministrului?
Și dă search pe net să găsești cum arată semnătura prim-ministrului. 
În calitate de prim -ministru nicio semnătură pe nicăieri. Băh, dă-o naiba, chiar așa? 
Ce funcții a mai deținut? Ministru. Ia să vedem? Ca ministru? Mai dădeau unii cu bară. 
Să ne ducem mai în urmă. Senator! Păi ia să căutăm pe Senat atunci. Și găsii. 
Deci, pe site -ul oficial al Senatului semnătura d-lui prim-ministru de acum. Păi ia să mă uit care e a lui pe cele două hotărâri? Se pare că niciuna. 
Hopa! De la lămurit ajunsăi în ceață de tot. 

Bine, bine, nepublicate în Monitorul Oficial hotărârile astea ale CNSU. 
Dar, pe semnătura cui ni s-au restrâns nouă drepturile? 
Și oare textele alea postate pe net cine le-o fi conceput?
Or fi avut vreodată loc ședințele alea ale CNSU? 
Dar care sunt membrii CNSU? Că n-am știut niciodată. 
Dar o exista CNSU-ul ăla? Că nouă ne apar niște texte din eter. 
Păi la cât mi-ați mâncat sufletul, ia că e cazul să aflu. 
Și cum fac? 
Păi zice codul de procedură civilă, pe la art. 304, că cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces de una din părți, să-l denunți ca fals, că dacă nu, ai cam pierdut termenul procedural. 
Păi și ce fac? Păi ia să fac eu procedura înscrierii în fals, că dacă tot mă apucai să aflăm și noi cine și de ce? 
Păi și cine a făcut falsul? Eu de unde naiba să știu? Legea mă și pune să indic autorul. Pe cine indic? Pe cine le depuse la dosar și zise că poartă semnătura prim-ministrului că altul n-am de unde să visez. N-are decât să cerceteze parchetul. 

Și mă apucai eu să scriu, așa ca la carte, ce zice pe la art. 304-307 Cod Procedură Civilă. 
Că să îl citeze să prezinte originalul și să dea explicațiile necesare. Să îl întrebe dacă înțelege să se folosească de el, dacă nu, să îl înlăture, dacă da, să sesizeze instanța parchetul și să suspende judecata. 
Și scrisăi eu toate astea într-un răspuns la întâmpinare, răspunsăi și la restul bălăriilor și-l trimisăi târziu în noapte. 
(atașez răspunsul la întâmpinarea DSU și cele două hotărâri semnate). 

Dar, rămânsăi setată pe: cine? Ce? Cum? Că eu nu mai înțeleg nimic. Și totuși? Cine ne-a restrâns drepturile? (nu se tastatase liniuța de la ”ne-a” și ieșii un ”nea”, cred că ăla). 
Și dormii eu vreo 2 ore, că mă mai găsii niște muncă în folosul comunității dimineața și mă dusăi la termen la ICCJ pe la 12,50, curioasă nevoie mare: dar, oi afla? 
Ajunsăi eu în sala, cer dosarul grefierei. Nu era. Îmi zice că s-au mai primit niște înscrisuri la dosar cu vreo juma de oră înainte. 
Vine completul, complet din 5 judecători, ICCJ, Curtea Supremă a României. 
Nu tu DSU, nu tu CNSU. 

Președintele completului îmi comunică că s-au primit înscrisuri. 
Cer și eu să mă uit pe ele. Mi le înmânează, mă uit.
Ce văd: minute de ședință din zilele cu pricina, niște tabele de prezență lungi rău. Ce nume sunt în ele? Nu mai contează, nu țin judecătorii de la Înalta Curte să stea după mine ca să îmi satisfac eu curiozitatea. 

Ia să văd ce scrie în minute! Că s-a prezentat în format electronic proiectul de hotărâre de CNSU anexat minutei și că s-a adoptat. Aha! Unde e textul proiectul ăla? Hopa! Nu e. Atunci pot să le arunce la coș, nu mai țin judecătorii instanței supreme după mine. 

Zic ceva de genul „Doamnă președinte, nu s-a prezentat nimeni ca să ne arate originalele, sunt transmise pe e-mail, necertificate de nimeni și în plus, nici textul așa-ziselor hotărâri nu e atașat la ele. Nu sunt înscrisuri în sensul Codului de procedură civilă, vă rog să nu țineți cont de ele!”

În mintea mea se învârtea: „Ce naiba au trimis ăștia? Ce au aprobat dacă nu atașară niciun text?”

Instanța: mai insistați în cererea de înscriere în fals? 

În mintea mea: păi nu mă găsi pe mine aflatul adevărului? Zic ceva de genul:

„Doamna președinte, potrivit lui 304 alin 2 cod procedură civilă, vă rog să dispuneți citarea să se prezinte personal pentru a lua cunoștință de denunțarea înscrisului ca fals, să depună originalul și să dea explicațiile necesare.”

Instanța deliberează. Decizia: procedura prevăzută de art. 304 cod procedură civilă nu este compatibilă cu..... N-am prea mai auzit. În mintea mea era: la revedere, adevăr și justiție! și aici mi-o iau sigur în bot. 

Mai aveți cereri? Eram sictirită: Nu mai am. (De parcă mai contează, mă gândeam). 
Aveți cuvântul.
Nu mă așteptam să pun concluzii. Eram obosită (că doar dormisem vreo 2 ore, desumflată toată), îmi împrăștiasem pe masă: recursul, răspunsul la întâmpinare. 
Văd admitere în principiu cerere de intervenție accesorie. (Aha? Și mai contează? Măcar să nu creadă că sunt proastă să mă apuc să le spun ce e cu recursul). 
Și mă apuc să le spun, pe un ton cred că calm și plin de lehamite. Le zic cu interesul și toate cele. 
Le mai povestesc cu Monitorul Oficial, cum de mai bine de 1 an am fost toți privați de drepturi pe niște texte postate pe net sub titulatura de Hotărâri, nici măcar semnate de cineva. 
Le mai spun de discriminare și de neproporționalitate. 
Le dau exemplul meu că dacă mă făceam că am fost să semnez un contract ca avocat, nu stăteam în carantină, că nu se lua virusul de mine. 
La final, mai că îmi venea să plâng de ciudă. Mă gândesc, măcar să le spun de ce am făcut acțiunea și le-am spus ceva de genul: 

„Doamnă președinte, o să vă spun de ce am promovat eu acțiunea aceasta. Pentru că sunt avocat. Și eu cred că indiferent de situațiile de criză prin care ar trece țara, Constituția, legile, drepturile și libertățile fundamentale și principiile constituționale trebuie respectate. Dacă ele nu sunt respectate, indiferent dacă trecem cu bine peste pandemie, vom ajunge la ceva mult mai grav: haos generalizat. Vă mulțumesc!”

Ședința s-a ridicat, completul a ieșit. Eu oricum privisem prin judecători că mă gândeam: ce rost mai are? 
M-am dus la grefieră și am întrebat-o dacă m-am auzit (că știam că cu mizeria de mască câteodată nu se aude bine ce spun dacă vorbesc pe ton normal). Mi-a zis că ea m-a auzit în mare parte, dar că oricum eram la microfon și că se înregistrează. 
Am întrebat dacă de obicei se actualizează portalul repede după ce se introduce soluția. Că crede că da. Am plecat.
 
Am sunat câțiva prieteni, dezamăgită tare: la revedere justiție și aici. Ce naiba facem? Că nu mai avem cui să ne plângem ca să ne găsim dreptatea. 
După masă, apare și soluția CCR. Se respinge excepția pe Legea nr. 55/2020. Mulți ne pusesem speranța în soluția respectivă: că măcar de la CCR - garantul Constituției mai avem o șansă, dacă în instanțe nu. 
S-a dus și speranța aia. Seara vorbeam cu lumea: e bisa-nchisa. Nu mai ai nicio soluție. Oricine poate fac ce vrea în țara asta pentru că nu mai ai cui să te plângi, iar Constituția, legile, să uitam de ele. 
ICCJ amânase pronunțarea pentru a doua zi. Am mai dat refresh la site, nu mă așteptam la nimic. 

La un moment dat, văd că se umple pagina. Hopa! Ce au făcut ? Au casat cu rejudecare? (mă gândeam. Că dacă respingeau recursul era scurt: respinge recursul ca nefondat). Citesc și nu îmi vine să cred: admite recurs, respinge cererea de intervenție accesorie ca inadmisibilă în principiu, în rejudecare: anulează hotărârea CNSU nr. 9/2021. 
Copy /paste -trimis la multă lume. 

Ce a însemnat pentru mine soluția de la ICCJ? 
Primul lucru care mi-a venit în cap a fost: mai avem o șansă!!! Încă mai sunt judecători cu coloană vertebrală care știu care este rolul lor în societate și care este rolul puterii judecătorești: să sancționeze actele nelegale ale puterii executive, nu să fie o anexă a acesteia. 
Restul îl știți. 
Interpretarea hotărârii? După cum îl duce capul pe fiecare. Pe unii, deloc. 
 (atașez decizia ICCJ nr. 3479/09.06.2021) 
 
P.S. 
1. Sunt avocat. Am relatat strict ce am simțit și ce simt. Nu e de impresie, nu am înflorit nimic. Dar, dacă stau să mă gândesc, este al naiba de trist dacă un avocat a început să simtă asta, într-o țară presupus democratică (cum se trâmbițează pe la TV de unii). 

2. Am atașat toate documentele, inclusiv cele redactate de mine, ca să înțelegeți cam ce înseamnă niște litigii și să nu mai ziceți că de ce nu fac avocații?
Pentru că tot ce am scris, nu a scris calculatorul singur și trebuie să citești toate bălăriile altora și să te apuci să studiezi legi, să te gândești cum abordezi problema, să redactezi. Iar când redactezi, îți trebuie inspirație nene, că nici atunci nu vine totul de la sine, trebuie să fii în momente bune. Câteodată le ai, altă dată nu. 

Iar avocații, din proprie inițiativă, unii fac acțiuni pentru că mai cred în Constituție, legi, democrație și stat de drept . (Alea de ni se trâmbițează pe la tv, că în realitate, mai ușor cu ele, că cică ne strică. Ce atâta democrație pe capul nostru? Ni se-apleacă. Lasă că mai merge și ceva dictatură). 

Altor avocați le e lehamite, sunt sătui și nu cred că au vreo șansă de câștig, că doar știu cu ce se confruntă zilnic. 

Și mai e și un alt tip cărora puțin le pasă de ce se întâmplă. Lasă că văd ei ce vor face când se vor împuți lucrurile de tot. Și dacă nu au ce să facă, aia e! Așa e viața, România - o țară de cacao, astrele aliniate prost când s-au născut, etc. 

Aaaa, îi uitai pe ăia de aplaudă orice. Să știți că avem și din ăștia, că deh, fiecare profesie cu uscăciunile ei. Zău că nici la 23 august nu se aduceau atâtea ode comunismului cum aduc ăștia puterii actuale. Exaltează de fericire la orice mizerie împotriva cetățeanului (indiferent de poziția sau profesia pe care o are săracul om). Dar, ce să faci? Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. 

Toate actele atasate: