Ecourile scandalului pe marginea melodiei trupei Taxi "Despre smerenie" s-au mai stins. Mesajul cântecului continuă să rămână însă subiect al polemicilor și comentariilor în spațiul public. 

Într-un text publicat pe site-ul Ziarul de Iași, preotul Constantin Sturzu consideră că furtuna iscată de melodia celor de la Taxi reprezintă cel mai bun lucru care i se putea întâmpla Catedralei Mântuirii Neamului. Fără să vrea - cred eu - cei de la Taxi au jignit evlavia a 99% dintre ortodocși, ridiculizând pe cei ce se închină lui Dumnezeu altfel decât în "spații mici", consideră preotul Sturzu, care apreciază faptul că liderul trupei Taxi a susținut, ulterior apariției cântecului, că nu dorește sistarea lucrărilor la Catedrala Neamului. Dar, susține preotul, asta nu schimbă nici versurile melodiei, nici tonul ironic la adresa Catedralei.

Acesta este textul  preotului Constantin Sturzu:

Poate că v-ați săturat de toată această polemică din jurul piesei "Despre smerenie" a trupei Taxi ("și prietenii"), dar îngăduiți-mi și mie un punct de vedere personal: e cel mai bun lucru care i s-a întâmplat, în ultima vreme, proiectului Catedralei Mântuirii Neamului. Și nu numai. Să mă explic.

Ne-am obișnuit ca acest lăcaș de cult - un simbol al identității religioase și demnității naționale - să fie atacat pe motiv de costuri și dimensiuni, utilizare de bani publici, nefericită învecinare/ asociere cu Casa Poporului etc. Sub influența acestei campanii înverșunate, chiar și unii dintre ortodocși au început să aibă ceva îndoieli sau rețineri vizavi de ideea unei astfel de catedrale. Piesa trupei Taxi s-a înscris, și ea, în corul contestatarilor. Faptul că refrenul "eu cred că Dumnezeu iubește lemnul și spațiile mici" a fost asumat de un număr de 33 de personalități - artiști, jurnaliști, oameni de cultură (dintre care unul, Grigore Leșe, a cerut, ulterior, să fie scos din videoclip) părea să dea mesajului piesei greutatea unui manifest social de anvergură. Un soi de imn al creștinului "smerit", sătul de "fastul clerical", care susține o idee de bun-simț, precum faptul că "opulența și trufia nu au legătură cu credința". Doar că totul s-a întors în favoarea Catedralei Mântuirii Neamului, generând o solidaritate fără precedent în jurul proiectului. Cum a fost posibil acest lucru?

 

Prima greșeală a celor de la "Taxi și prietenii" a fost că au afirmat direct sau au dat de înțeles prin versurile melodiei că nu-L poți întâlni pe Dumnezeu în catedrale sau în alte biserici, decât în cele de lemn. Or, majoritatea credincioșilor frecventează taman genul de lăcașuri de cult pe care piesa "Despre smerenie" le prezintă ca nefiind preferate de Dumnezeu (sau în care Dumnezeu "se pierde", e mai greu de reperat). Fără să vrea - cred eu - cei de la Taxi au jignit evlavia a 99% dintre ortodocși, ridiculizând pe cei ce se închină lui Dumnezeu altfel decât în "spații mici". Repet, eu nu pot să cred că asta au intenționat "Taxi și prietenii", dar nici nu pot să nu-i înțeleg pe cei care s-au simțit lezați de un astfel de mesaj de tip sectar, care împarte pe cei ce cred în Dumnezeu în două categorii: în "lemnari" și în "betoniști" (primii având privilegiul de a-L găsi pe Dumnezeu mai repede, grație celor doar "100 mp în total" ai bisericii lor).

 

A doua mare greșeală a lui Dan Teodorescu, liderul trupei Taxi, a fost că și-a susținut mesajul cu argumente teologice, în loc să fi rămas la cele de ordin social, economic, arhitectonic etc. A intrat, cum se spune, pe un teren care nu-i este tocmai familiar (în pofida citatului biblic postat în finalul videoclipului). Dacă ar fi știut mai bine Sfânta Scriptură, ar fi aflat că Hristos nu se jenează a numi impresionantul templu de mii de metri pătrați de la Ierusalim - "casa Tatălui Meu" (Ioan 2, 16). Pe de altă parte, virtutea smereniei nu se poate atribui în felul în care o sugerează versurile piesei nici omului, nici lui Dumnezeu Însuși. Cel ce-L caută cu adevărat pe Dumnezeu, "pe cheiul Dâmboviței" sau în altă parte, nu poate pretinde despre sine că săvârșește un act de smerenie. Dumnezeu Se coboară până la orice inimă onestă și străpunsă de pocăință. Atunci, unde și a cui este smerenia despre care se cântă? Sau cui i se pretinde să o aibă? E limpede că nu poți transmite un "apel la smerenie"; smerenia nu se clamează și nici nu se decretează, ci se practică.

 

Îmi veți spune că se acordă prea multă atenție unei melodii, unui act artistic. Că Biserica sau credincioșii ei n-ar trebui să se simtă lezați, e doar o opinie și atât, "o metaforă". E ceea ce mi-a reproșat și editorul unui ziar, căruia i-am răspuns ceva de genul: "Haideți să aduc problema în ograda dumneavoastră, să văd cum ați reacționa în locul nostru. Dacă eu, în calitate purtător de cuvânt al unei instituții cu vizibilitate mediatică, un om care vă poate influența cititorii, aș afirma public că am căutat profesionalism și deontologie la publicația dumneavoastră, dar nu le-am găsit? Nu spun că nu există, doar că eu nu le-am putut sesiza (are și prea multe pagini, de altfel...). Și dacă aș adăuga: Eu cred că dumnezeul informațiilor simple, nefiltrate, preferă blogurile personale și conturile de Facebook, ați cataloga afirmațiile mele ca fiind un simplu drept la opinie? Ați considera mesajul meu, susținut și de vreo 33 de personalități publice, drept o metaforă a unei epoci în care presa s-a compromis foarte mult, iar oamenii au învățat să caute surse alternative de informare? Ori l-ați considera un atac direct, punctual, la adresa credibilității publicației pe care o conduceți?". Evident, nu am primit și nici nu mai aștept vreun răspuns la aceste întrebări.

 

Dincolo de toate aceste frământări, e îmbucurător faptul că se vorbește despre proiectele Bisericii nu doar din perspectivă politică sau economică, ci și din cea teologică. Chiar dacă, deocamdată, e o teologie de Taxi. Piesa "Despre smerenie" reprezintă, de fapt, o șansă pentru cei credincioși de a exprima un punct de vedere autentic creștin - și nu doar față de Catedrală, de a explica anumite lucruri care țin de viața bisericească. Nu cred că este cazul să ne inflamăm și să înfierăm cu mânie proletară pe cei care apar în videoclipul piesei. Nu e deloc creștinește, am răspunde cu exact același tratament pe care ni-l aplică nouă secular-umaniștii și ateii, adică virulent și violent. E nevoie însă de a da mărturie publică plăcută lui Dumnezeu, în duh de rugăciune și de solidaritate, nu funcție de umorile și idiosincrasiile noastre. Efectele benefice vor continua să apară. Deja, într-o postare pe contul personal de Facebook, din 11 aprilie, Dan Teodorescu revine cu anumite precizări: "Piesa nu este un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului Românesc. (...) nicăieri, pe parcursul piesei, nu am spus că n-ar trebui construită Catedrala. Nu am spus nicăieri că ar trebui sistate lucrările. Nu există, la final, niciun link către nicio petiție împotriva Catedralei. Nu. Există doar un citat din Sfânta Scriptură. (...) Sunt convins că noi toți, absolut toți cei prezenți în piesă avem păcate mai mici sau mai mari. Vă rog frumos ca după ce ne judecați pe noi, așa cum se cuvine, să vă gândiți la mesajul piesei". 

E bine că liderul trupei Taxi face aceste precizări, dar asta nu schimbă nici versurile melodiei, nici tonul ironic la adresa Catedralei. La urma urmei, Dan Teodorescu și prietenii săi pot și să fie împotrivă, au acest drept neîngrădit, după cum și noi avem dreptul de a susține acest lăcaș închinat lui Dumnezeu. Mai mult: ei pot să ne judece pe noi pentru "opulență și trufie", dar noi, dacă suntem ai lui Hristos, nu avem dreptul de a judeca pe nimeni. Dimpotrivă, dacă nu-i găsim prin biserici și prin catedrale, trebuie să mergem prin bisericuțele acelea de lemn smerite și să-i căutăm pe cei de la Taxi și pe prietenii lor. O singură temere am: că nu-i vom găsi. Nu spun că ei nu ar fi pe acolo, ci doar că noi s-ar putea să nu-i găsim.