ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Război total între serviciile secrete din Ucraina:Un agent de informații ucrainean care a mărturisit că a ucis-o pe  principala suspectă care a încercat să asasineze un multimilionar și familia acestuia la Monaco, săptămâna trecută,  susține acum că nu el a apăsat pe trăgaci.

Joi, în fața instanței de la Kiev, la o primă audiere privind arestarea preventivă, Vladyslav Reut - care în urmă cu câteva zile i-a condus pe anchetatori la mormântul  din pădure al Anastasiiei Berezovska  - a negat ”categoric” că ar fi comis crima și a dat vina pe presupusul său complice, relatează BBC.
 
Unul e ofițer actv al agenției de informații militare a Ucrainei GUR, altul a lucrat pentru SBU

Reut este un ofițer activ și decorat al agenției de informații militare a Ucrainei, GUR, iar complicele său, Vitalii Zhykovych, a lucrat pentru serviciul de securitate SBU până de curând.

Joi seară, președintele Zelenski a declarat că va avea „rapoarte relevante suplimentare” în zilele următoare.

Cu toate acestea, motivul atentatului de la Monaco, care l-a vizat pe omul de afaceri Vadym Yermolayev, rămâne neclar.

Luni, femeia care era considerată principala suspectă în atacul de la Monaco a fost ucisă.

Cei doi suspecți au fost aduși în instanță pentru audieri separate, cu mâinile încătușate, înconjurați de ofițeri de securitate înarmați și purtând cagule.

Amândoi au stat cu glugile pe cap pe tot parcursul audierilor, fețele lor fiind acoperite de măști atât de mari încât doar ochii li se vedeau. Au stat ghemuiți în interiorul cuștii de sticlă a sălii de judecată în cea mai mare parte a audierilor, cu spatele la șirul de camere TV.

Asasina de la Monaco, plătită de ofițerii ucraineni cu criptomonede

Procurorul de caz a explicat că Anastasiia Berezovska sosise în Ucraina la două zile după explozia din Monaco, chiar înainte de a fi identificată drept principalul suspect în acest caz, traversând  Polonia cu autobuzul.
 
Odată ce au fost alertate cu privire la acuzațiile aduse împotriva ei, anchetatorii i-ar fi localizat rapid pe Zhykovych, în vârstă de 50 de ani, și pe Reut, în vârstă de 34 de ani, folosind înregistrările telefonice ale lui Berezovska.
 
Au identificat apoi transferurile de numerar și criptomonede pe care cei doi le-au efectuat în conturile ei.

Se pare că Reut ar fi mărturisit imediat că a împușcat-o pe Berezovska.

Apoi i-a dus pe anchetatori la locul unde îi îngropase trupul, în pădurea de la vest de Kiev, la un mormânt acoperit cu crengi. Dar, după câteva zile, în instanță, agentul GUR a anunțat că vrea să „spună adevărul” și  dat vina pe Jîkovici.

„Am luptat împotriva combatanților inamici în timp ce mi-am apărat țara”, a subliniat el. „Niciodată nu aș ucide intenționat o femeie civilă nevinovată”, a declarat Reut.
 
”Ori ea, ori noi”

În versiunea revizuită, el a susținut că împreună cu  Zhykovych  au condus BMW-ul său pentru a o lua pe Berezovska pe autostrada spre Kiev, deoarece aceasta „trebuia să stea ascunsă”.

Pe drum, spune Reut, partenerul său a scos din rucsac un pistol Makarov modificat și l-a încărcat, susținând că era doar o măsură de precauție „în caz că femeia va intra în panică”.

După ce au luat-o pe Berezovska, au mers spre satul Yuriv, unde toți trei au ieșit pe o potecă forestieră.

Acolo, Reut spune că Jhykovych i-a ordonat să tragă, amenințând: „Ori ea, ori noi”.

Conform relatării lui Reut, Jîkovici a ucis-o pe Berezovska cu patru focuri de armă, după care au săpat o groapă și au pus cadavrul acolo.

Dacă Reut nu a împușcat-o, așa cum pretinde acum, de ce ar fi mărturisit inițial că a făcut-o, se întreabă anchetatorii.

Avocatul lui Jîkovici a respins această nouă versiune. Anatoli Ivanov și-a descris clientul drept un fost ofițer SBU de nivel inferior și a respins ideea că un simplu civil ar fi putut ordona unui membru GUR în serviciu să facă orice, darămite să comită o crimă.
 
Cei doi au acționat în comun și în mod coordonat

El l-a numit pe Jîkovici  un „patriot” care a luptat în estul Ucrainei în 2014, ca și el, și apoi a „apărat activ” regiunea Kiev după 2022. „Nu vrea să fie închis. Înțeleg”, a comentat Ivanov declarația lui Reut.

Procurorul susține însă că cei doi au acționat „în comun și într-un mod coordonat” și sunt acuzați de crimă cu premeditare.

Deocamdată, există mult mai multe întrebări decât răspunsuri în acest caz, mai mult decât inconfortabil pentru regimul de la Kiev, care s-a obișnuit deja să comită atentate pe teritoriul Europei și să arunce in aer gazoducte vitale.