Thailanda ar putea legaliza parteneriatele civile „gay”. Să-i urmăm exemplul?

„Thailanda s-ar putea să devină prima țară din Asia de Sud-Est care legalizează parteneriatele civile între persoanele de același sex”, ne anunță Hotnews.
Thailanda, unde o mare parte din produsul intern brut provine din prostituție – altfel spus, țara e din păcate un mare bordel. Thailanda, unde 14 milioane de oameni trăiesc la limita sărăciei sau într-o sărăcie lucie. Thailanda, țara în care oficial inegalitatea dintre bogați și săraci este cea mai abruptă din lume. Thailanda, țara cu cel mai mare victime pe șosele din Asia de Sud-Est – și din lume; și unde majoritatea victimelor sunt oameni săraci, care folosesc vehicule precare. Thailanda, care este tot din păcate un paradis al pedofililor – și unde copiii, atât fete, cât și băieței, reprezintă 40% din numărul celor care se prostituează.
O țară care avansează, cu pași siguri, spre culmire descompunerii sociale. Și spre culmile decadenței morale. Pe care nouă ne place să o numim „progres”.
Să urmăm, așadar, exemplul pozitiv al Thailandei, așa cum ne îndeamnă, în subliminal, Hotnews. Și nu doar în privința parteneriatelor civile. Să-l urmăm în toate. Deja suntem pe calea cea dreaptă; și părem a fi un „challenger” demn de Thailanda, în toate privințele de mai sus.
Pe același subiect

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

HOLD OUT - al treilea film documentar interzis și denigrat de sistemul Marii Resetări pentru că relevă ADEVĂRUL DESPRE PLANDEMIE: MINCIUNI ȘI TRĂDĂRI. Integral, tradus în română, la ActiveNews - VIDEO

Claudia Marcu: „Investitorii” ucraineni vânează pământuri românești și mine de cărbune. Primar din Gorj: „Au venit cu un milion de euro în traistă. I-am refuzat!”

PFIZER: CRIMĂ CU PREMEDITARE. Documentele desecretizate prin ordin federal dovedesc că 90% dintre mamele injectate la testele vaccinului au avortat spontan sau le-a murit pruncul la naștere. Situația e gravă și în cazul bebelușilor alăptați

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

Av. Gheorghe Piperea: Cum să nu iei amendă dacă nu te autorecenzezi online. Ce „surpriză”: oirovizionul fu câștigat pă valoare!
Recomandările noastre

O boală grea macină UE: „Gazoipocrizia”. Ne așteaptă cel puțin 10 ani de Teroare Energetică

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

PFIZER: CRIMĂ CU PREMEDITARE. Documentele desecretizate prin ordin federal dovedesc că 90% dintre mamele injectate la testele vaccinului au avortat spontan sau le-a murit pruncul la naștere. Situația e gravă și în cazul bebelușilor alăptați

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)