Tiberiu Nițu, urmărit penal în dosarul privind folosirea ilegală a coloanelor oficiale

Fostul procuror general al României Tiberiu Nițu este urmărit penal în dosarul privind folosirea ilegală a coloanelor oficiale El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
După ce a fost marți dimineață la sediul DNA, Tiberiu Nițu a spus că a beneficiat de un dispozitiv de însoțire și protecție proporțional cu riscul pe care îl presupune funcția pe care a exercitat-o.
"Nu am solicitat și nu am avut niciodată coloană oficială. Nivelul de protecție care se asigură oricărui demnitar în funcție de responsabilitățile pe care acesta le are și modalitatea efectivă de punere în aplicare a măsurilor de protecție nu sunt atributul beneficiarului protecției, ci al instituțiilor specializate ale statului. Potrivit legii, SPP poate solicita sprijin altor autorități ale statului, inclusiv Ministerului Administrației și Internelor, atunci când consideră necesar pentru protecția demnitarului. Acest protocol a fost încheiat la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române. Nu am solicitat eu întocmirea unui protocol, dar nu dau mai multe detalii. Atât doresc să vă spun, că am avut un dispozitiv de însoțire și protecție proporțional cu riscul pe care îl presupune exercitarea funcției de procuror general", a declarat Nițu la ieșirea de la sediul DNA.
Tiberiu Nițu a demisionat săptămâna trecută din funcția de procuror general al României, după ce numele său a apărut în dosarul privind folosirea coloanelor oficiale în care este cercetat și fostul ministru de interne Gabriel Oprea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

INEDIT: Rețeta Părintelui Justin pentru tratarea cancerului și sfaturile Părintelui Cleopa despre „medicamentul care vindecă de cancer”
Recomandările noastre

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)