Timișoara a găsit soluția pentru decesele subite. Fritz montează 12 defibrilatoare automate în zonele aglomerate ale orașului

12 defibrilatoare automate vor fi montate în perioada imediat următoare în zonele aglomerate din Timișoara, a anunțat luni primarul orașului, Dominic Fritz, potrivit Știripesurse.
„În cazul unui stop cardiac, aceste echipamente amplasate pe stradă pot salva vieți. Este un gest de normalitate care poate face diferența între viață și moarte”, a declarat Fritz.
Conform primarului, echipamentele au fost cumpărate cu bani din bugetul local și au ajuns deja la Spitalul Municipal, de unde vor fi amplasate în Unirii, Libertății, Iosefin, Piața Traian și Sala Olimpia.
În perioada următoare, cu sprijinul celor de la ISU Banat polițiștii locali, șoferii și vatmanii STPT vor face cursuri de prim ajutor pentru a putea interveni în caz de nevoie, susține Dominic Fritz.
Acesta spune că următorul pas este conectarea acestor defibrilatoare la baza de date a ISU, astfel încât în momentul utilizării să se realizeze legătura direct la Ambulanță care să poată interveni rapid și să preia cazurile.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

TRĂDAREA MEDICILOR. Cuvântul Cititorului

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică
Recomandările noastre

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Dominic Fritz
Locații: Timișoara
Subiecte: decese subite
Organizații: Primăria Timişoara
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)