Replică extrem de dură a venit din partea senatorului PSD Titus Corlățean  la adresa vicepreședintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, care a criticat OUG a guvernului român pe contestația în anulare.

Poporul european „merită alți comisari la Bruxelles”, a declarat Titus Corlățean la RFI, după ce comisarul pentru creștere economică a scris că știrea despre Ordonanța de Urgență pregătită de Guvernul de la București privind contestația în anulare este „incredibilă” și a declarat că „poporul român merită stat de drept”.

„Voi comenta în primul rând această afirmație pe Twitter a vicepreședintelui Comisiei Europene, domnul Katainen, care spune că poporul român are nevoie de stat de drept. Ca să-l parafrazez pe același domn Katainen, cred că poporul european are nevoie de alți comisari europeni”, a declarat fostul ministru de Externe.


Corlățean a mai spus că „domnul Katainen este profund incompetent în a face comentarii în legătură cu acest subiect concret. Termenul de incompetent nu l-am folosit nici în sens politic, nici malițios, ci în sens de competență juridică, pentru că domnia sa este nimic altceva decât comisarul european în materie de locuri de muncă, de creștere economică și nu are cum să se pronunțe în domenii de competență care țin de alți comisari”.

Titus Corlățeanu i-a reaminitit oficialului european că nu este nici Frans Timmermans, care între altele are portofoliul privind statul de drept și nu este nici comisarul european pe Justiție. „Domnia sa este un comisar european care poate ar fi trebuit să aprecieze cei opt ani de creștere economică consecutivă și consistentă în România și creșterea veniturilor, ceea ce n-a prea făcut. Însă domnia sa este adevărat că este și a fost vicepreședinte la nivel european al Partidului Popular European, e unul din liderii PPE, care este deja în campanie electorală”, a declarat Titus Corlățean la RFI.
„Știre incredibilă! Poporul român merită stat de drept!", a scris Jyrki Katainen, distribuind știrea AP referitoare la OUG are va permite revizuirea tuturor sentințelor date de completurile de cinci judecători de la ICCJ începând din 2014. De asemenea, preia leadul știrii AP, conform căruia "Ministrul român al Justiției a anunțat luni că a pregătit o ordonanță de urgemță care ar putea invalida sute de cazuri de corupție în care sunt implicați oficiali aflați în cele mi înalte funcții".


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.