Toate bisericile ortodoxe din țară au oficiat, astăzi, slujba de Te Deum, cu prilejul celor 100 de ani care au trecut de la Marea Unire. La ora 10:00 vor fi trase clopotele timp de trei minute, pentru a marca evenimentele de la 1 Decembrie 1918. Patriarhul României a participat la oficierea slujbei în fața Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, la care a fost prezent și Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.

„Pentru toate binefacerile Marii Uniri, aducem astăzi mulțumire”, a spus Patriarhul României la finalul slujbei de Te Deum, scrie basilica.ro.

Laboratorul ImunoMedica


„Pomenim cu recunoștință pe toți eroii români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Astăzi, toți cetățenii României avem datoria să păstrăm și să cultivăm, nu numai darul libertății, ci și darul unității naționale, ca fiind un simbol al demnității poporului român, în dialog și cooperare cu toate popoarele lumii”.

„La mulți și binecuvântați ani, România!”, a urat la final Părintele Patriarh.

Cei doi patriarhi au ajuns vineri seară la Alba Iulia și au fost întâmpinați la Catedrala Reîntregirii de Arhiepiscopul Irineu, de mai mulți ierarhi români și de numeroși credincioși.

Vor urma mai multe momente solemne ce vor marca împlinirea unui secol de la Marea Unire, ceremonii militare și religioase, dezvelirea unor plăci comemorative și monumente.

La Alba Iulia va fi prezent de Ziua Națională și Președintele României, Klaus Iohannis.