Toiag Patriarhal în creștetul capului lui Alexandru Florian de la Elie Wiesel. Patriarhul Daniel susține cereri ActiveNews de apărare a memoriei Sfinților închisorilor și reamintește: Ofensa publică adusă simbolurilor religioase este pedepsită prin Lege

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj cu prilejul întâlnirii dintre reprezentanții cultelor religioase din România și cei ai statului român, desfășurată marți la Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea, transmite Biroul de Presă al Patriarhiei într-un text difuzat de Basilica.ro.
Comunicatul Patriarhului vine ca un toiag în capul guralivului propagandist bolșevic Alexandru Florian de la Institutul ce poartă numele unui impostor al holocaustului, potrivit supraviețuitorilor evrei de la Auschwitz, recte ”Elie Wiesel”. Fostul propagandist al Partidului Comunist, ținut într-o funcție guvernamentală în ciuda faptul că Statul Român a condamnat regimul comunist ilegitim și criminal, își permite adeseori să atace fără drept și fără fond decizii ale comunităților locale de cinstire a martirilor români din perioada ocupației sovietice a României, ba chiar și hotărâri de canonizări ale unor Sfinți ai închisorilor, pronunțate de Biserica Ortodoxă Română, încurajat fiind în trecut și de foste cadre infiltrate în Patriarhie, cel puțin în cazul filosofului-martir Mircea Vulcănescu.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel solicită sprijinul Statului și al celorlalte culte pentru completarea Legii privind libertatea religioasă în sensul ca nimeni să nu-și mai permită să comenteze „asupra stabilirii modalităților de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri identitare proprii”. De asemenea, în sensul celor scrise și de ActiveNews în articolul HULA LA ADRESA SFINȚILOR AR TREBUI PEDEPSITĂ PRIN LEGE, în comunicat se arată că „prevederile art. 13 alin. 2 din Legea cultelor stabilesc că În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”, între acestea numărându-se, desigur, Sfinții.
Textul integral al Comunicatului:
Activitatea Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte este benefică pentru societatea româneascăÎntâlnirea de lucru dintre reprezentanții cultelor religioase din România și reprezentanții statului român care are loc acum la Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea este a treia întâlnire de la constituirea în ziua de luni, 2 octombrie 2023, la Palatul Victoria, a Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte, organism consultativ foarte util din perspectiva consultării și conlucrării dintre Stat și Culte, în folosul societății românești.
La cele două întâlniri precedente reprezentanții cultelor religioase au semnalat o serie de probleme practice cu care se confruntă în activitatea lor, iar la majoritatea acestora Guvernul României a oferit deja soluții prin adoptarea sau modificarea unor acte normative, ceea ce ne încurajează în continuarea dialogului.
Cooperarea dintre Stat și Cultele religioase recunoscute este foarte necesară cel puțin în trei mari domenii: educația copiilor și a tinerilor, sănătatea populației și lucrarea social-filantropică.
Patriarhia Română, în prezent, îmbină lucrarea social-filantropică și lucrarea medicală în trei mari proiecte, dintre care primele două proiecte sunt derulate de peste un deceniu în mod neîntrerupt și cu rezultate deosebite: Campania Donează sânge, salvează o viață!, Campania Sănătate pentru sate și, mai recent, Campania de prevenire a cancerului de col uterin prin metoda de diagnosticare Babeș-Papanicolau. Aceste activități benefice pentru societate trebuie continuate și intensificate.
În altă ordine de idei, Biserica noastră apreciază cooperarea dintre Stat și Culte privind conservarea tezaurului religios, precum și punerea lui în valoare. Totodată, consideră că acest efort nu trebuie limitat la obiecte de patrimoniu sau la clădiri monument istoric, ci el trebuie să se exprime și prin crearea unui cadru legislativ adecvat pentru ca toate cultele religioase recunoscute, în baza autonomiei lor garantată constituțional și conformă propriilor statute sau coduri canonice, să poată decide asupra modalităților de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri identitare proprii.
Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română solicită sprijinul Statului, dar și al celorlalte Culte religioase recunoscute, pentru completarea art. 29 al Legii nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cu un alineat nou care să prevadă:
„(2) Cultele au dreptul exclusiv asupra stabilirii modalităților de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri identitare proprii”.
O astfel de modificare legislativă are rolul important de a completa și consolida cadrul legislativ referitor la exercițiul libertății religioase în țara noastră cu o reglementare necesară și practică, menită să apere activitatea Cultelor religioase de cinstire și comemorare a personalităților simbol, emblematice și sfinte ale fiecărui cult religios. Completarea legislativă propusă este în consonanță și complementaritate cu prevederile art. 13 alin. 2 din Legea cultelor care stabilesc că În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
În încheiere, adresăm mulțumiri gazdei acestui eveniment, Episcopia Romano-Catolică din Oradea, precum și Guvernului României și Secretariatului de Stat pentru Culte pentru organizarea acestei noi întâlniri dintre reprezentanții cultelor religioase din România și reprezentanții statului român.
Avem convingerea că, prin cooperarea necesară și firească dintre stat și cultele religioase, precum și între cultele religioase recunoscute, se vor organiza mai ușor activități comune benefice pentru viața poporului român și dezvoltarea societății românești.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Alexandru Florian Patriarhul Daniel
Locații: România
Subiecte: canonizare mărturisitori din perioada comunistă canonizări BOR martiri anticomuniști Mărturisitorii Sfinții închisorilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)