Torționarul Alexandru Vișinescu a murit în spitalul penitenciarului

Torționarul Alexandru Vișinescu a murit la vârsta de 93 de ani, la Spitalul Penitenciar Rahova, acesta executând o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității.
Potrivit unor surse, Alexandru Vișinescu a fost transferat la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce a suferit o operație de splină, în luna octombrie, la Spitalul Bagdasar Arseni. Aici a decedat luni, ora 14.34, la vârsta de 93 de ani.
După mai bine de două săptămâni de îngrijiri în spitalul public, Vișinescu a fost transferat înapoi la locul de detenție.
Vișinescu a suferit, la începutul lunii octombrie fracturi costale și ruptură de splină, iar o anchetă internă din închisoare a arătat că a fost vorba de leziuni provocate de o căzătură, nu de lovituri.
Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015.
Totodată, Vișinescu a fost obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmașilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob și 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic".
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Celine Dion și-a anulat 40 de concerte din motive de sănătate. Cum arată starul vaccinist și satanist în prezent: FOTO

Cum s-a întors Roata în Ucraina

Ostracizarea disidenților: Să ne arătăm sprijinul față de Prof. Dr. Sucharit Bhakdi, care va fi judecat pe 23 mai 2023

Cercetătorul CNSAS care îl acuza pe Patriarh de colaborare cu Securitatea îl apără pe Bănescu. Documentul care-l anihilează pe calibanul Hodor: Cancelarul lui Nicolae Ceaușescu, Silviu Curticeanu, a intermediat vânzarea sașilor și evreilor. FACSIMIL

NATO – bătut de un Bucătar și de o strânsură de Pușcăriași?

NEVACCINAȚILOR - NIMENI NU SCAPĂ - NIMENI NU ESTE ÎN SIGURANȚA! VIDEO
Recomandările noastre
Persoane: Alexandru Vişinescu
Locații: București
Subiecte: Comunism Inchisori comuniste
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)