ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Înalt Preasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a ajuns azi dimineață la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din localitatea constănțeană Ion Corvin pentru a sluji Sfânta Liturghie și a pregăti marea sărbătoare de la praznicul Apostolului Românilor.

Deplasarea nu a fost scutită de incidente, mașina ierarhului BOR fiind oprită de un filtru de Poliție pentru "verificare", de fapt o nouă hărțuire regizată a prelatului ortodox, scoasă din apanajul poliției politice comuniste. Știrea a fost prezentată deliberat trunchiat, adică fals, de mai multe organe neosecuristice de presă, care au indus ideea că Arhiepiscopul a fost blocat și, eventual, trimis la plimbare. Motivația dezinformării este simplă: descurajarea celor care și-ar dori să participe la pelerinajul tradițional, conform invitației Înaltului Păstor al locului.

Modalitatea în care noul Partid-Stat cu tot cu președintele lui a ales să se comporte cu Biserica Ortodoxă Română, ignorând "suveran" Scrisoarea Deschisă a Arhiepiscopului Tomisului și Apelul Patriarhiei Române sau urarea înțeleaptă a Președintelui Academiei Române, în schimb alegând să-l hăituiască pe curajosul ierarh tomitan agresând credincioși în biserici și la înmormântări, arată fața ascunsă după mască a regimului care își dorește reînscăunarea după alegerile "libere" din 6 decembrie. Cât de libere vor fi ne-o sugerează recentele avansări în grad și în masă ale unor generali din STS.

Știrile securistice și comportamentul reprobabil al unora dintre reprezentanții organelor statului nu au descurajat societatea civilă creștină care se îndreaptă spre leagănul creștinismului românesc, pământul dobrogean binecuvântat odată cu poporul român de doi apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinții Apostoli Filip și Andrei.

Poliția și Jandarmeria ar trebui să dea dovadă de înțelegere și respect față de credința pelerinilor care vin la Peștera Apostolului lor și să le permită celor câteva sute de români care vor reuși să ajungă dimineața din cine știe ce colț al țării participarea la slujba din exteriorul Mănăstirii, aflată pe un platou de 10.000 de metri pătrați (incomparabil, credem noi, cu spațiul în care se desfășoară zilnic, "pelerinajul" din Metroul bucureștean).

În caz contrar, nu văd prea bine Partidul-Stat, oricât de mult s-ar baza el pe butoanele inteligențelor artificiale din Ciurel.

De altfel, comentatori creștini de anvergură au taxat deja apucăturile deplasate ale organelor mult prea vigilente în lupta cu băbuțele și mamele cu copii în brațe. Eduard Dumitrache, editorialist ActiveNews, consideră că guvernanții actuali nu sunt mai presus de comuniștii de care credeam că am scăpat:

"În Franta credincioșii au câștigat la cea mai înaltă instanță: limitarea numărului de credincioși la slujbele religioase în pandemie este ilegală. Curtea Supremă a decis similar în Statele Unite, credincioșii din New York putând merge la biserici. În Romania episcopul este oprit cu baraje de Poliție, în drum spre comunitatea de credincioși.
Tovarăși guvernanți, sunteți niște comuniști!", scrie Edi Dumitrache.
 
Categoric. Dar atunci și aceștia vor avea soarta celorlalți. Pentru că, noi știm prea bine, Dumnezeu nu se lasă batjocorit!
 
Redacția ActiveNews urează La Mulți Ani tuturor românilor, alăturându-se și urării artistei lirice Ozana Barabancea pentru Ierarhul Zilei, Înaltpreasfințitul Teodosie: Vrednic este!