ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un bărbat de 46 de ani a decedat marți seara la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, după ce, cel mai probabil, a suferit un atac de cord, informează Ziarul Unirea.

Victima se afla marți seara în incinta bazinului olimpic din municipiul Alba Iulia. Martorii au declarat pentru ziarulunirea.ro că ONC se afla împreună cu un prieten la bazin.

Bărbatul frecventa locația destul de rar, nefiind un client fidel al bazinului olimpic.
 

Potrivit informațiilor ziarulunirea.ro, bărbatul a făcut o tură de bazin după care s-a așezat pe margine și a dispărut sub apă. Salvamarii care se aflau în tribună au intervenit de urgență și l-au scos pe bărbat pe margine.

La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SAJ cu medic. Bărbatul a fost resuscitat timp de 40 de minute, însă fără rezultat, fiind declarat decesul acestuia.