ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ziua Unirii Principatelor Române a fost umbrită de o tragică pierdere în lumea sportului. Colonelul în rezervă Ilie Roșu, un apreciat maratonist în vârstă de 64 de ani, a decedat în timp ce alerga la cea de-a 8-a ediție a Maratonului Unirii, dedicată împlinirii a 165 de ani de la unirea Moldovei cu Muntenia, informează Știri din surse Buzău.
 
Maratonistul nu era cunoscut cu probleme cardiace, după cum a afirmat colegul său în video-ul de mai jos:


Tragedia s-a petrecut pe strada Unirea Principatelor din centrul Focșaniului, la scurt timp după ce participanții au plecat de la start.
 
La doar câteva sute de metri de la început, Ilie Roșu a căzut brusc, suferind un stop cardio-respirator. Un alt maratonist a intervenit imediat, efectuând manevre de resuscitare până la sosirea unui echipaj SMURD. Un medic de la Spitalul Militar din Focșani, Dr. Dorinel Ticu, s-a alăturat eforturilor de resuscitare.

Cu toate că medicii au depus toate eforturile posibile pentru a-l salva, Ilie Roșu a fost declarat decedat în jurul orei 11:30. 
 
Înainte de plecarea în cursă, Ilie Roșu a declarat, pentru AGERPRES, că alergarea de miercuri reprezintă "respectul pentru românii care au înfăptuit Unirea de la 1859".

"Suntem 15 maratoniști care luăm startul din Piața Unirii din Focșani. Vom ajunge la Câmpineanca, Vârteșcoiu și până la Odobești, pe un traseu dus - întors, în care vom trece și pe la Mausoleul Eroilor din Focșani de unde zece copii vor continua cursa populară alături de noi. (...). Această alergare reprezintă respectul nostru pentru istoria României, respectul nostru pentru românii care au înfăptuit Unirea de la 1859, pe 24 ianuarie, atunci când Cuza a fost ales domn al celor două țări românești, Moldova și Muntenia", a declarat Ilie Roșu înainte de începerea maratonului.