Transnistria își mobilizează rezerviștii pentru 3 luni de exerciții militare, în timp ce blindate rusești forfotesc în apropierea Aeroportului din Tiraspol
Administrația separatistă de la Tiraspol mobilizează rezerviștii, sub pretextul unor exerciții militare în cadrul așa-ziselor „forțe de menținere a păcii” din Transnistria. În paralel, s-a raportat o creștere a prezenței trupelor ruse în zona aeroportului din Tiraspol, la numai 13 kilometri distanță de granița cu Ucraina.
Potrivit unui comunicat difuzat de agenția oficială a regimului de la Tiraspol, citată de Valeriu Cațer de la Gazeta de Chișinău, bărbații în vârstă de până la 55 de ani, apți pentru serviciul militar, sunt „invitați” să participe de la 1 iunie la un exercițiu militar care va dura trei luni, fiind plătiți cu circa 150 de USD pe lună.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că în cadrul GOTR s-a făcut săptămâna aceasta un control al stării contingentului.
Toate acestea se întâmplă pe fundalul unor acțiuni militare ale Kremlinului la frontiera de est a Ucrainei, care suscită îngrijorări privitoare la un posibil nou război în regiunea Donbas din estul separatist.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
”S-A UITAT”! Liviu Alexa: Patronul UNTOLD Bogdan Buta a abuzat homosexual doi băieți minori de 15 și 16 ani! Detalii ÎNFIORĂTOARE! Un deputat acuză: Bogdan Buta e fiu de ofițer SRI
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Persoane: Valeriu Cațer
Organizații: Gazeta de Chișinău GOTR Ministerul Apărării Federaţiei Ruse
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)