Trezorierul PNL pus sub control judiciar de DNA în afacerea cu intrarea de 1.500.000 de euro la Premierul României Ilie Bolojan. Mihai Barbu dezvăluie cum se ferește șeful PNL să fie înregistrat de SRI. Narcisa Iorga: ”Nu-l văd bine pe Bolojan”
Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui (foto st) și totodată Trezorierul partidului condus de Ilie Bolojan (foto dr.), premierul României, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, au confirmat surse judiciare. Măsura a fost dispusă la finalul audierilor în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos, patronul Vanbet, este acuzat de șantaj și cumpărare de influență, informează ȘtiriEst. Conform stenogramelor, omul de afaceri ar fi dat o mită de 1.500.000 de euro ca să se întâlnească cu Bolojan pentru a i se rezolva problemele cu Direcția veterinară locală.
În stenograme se afirmă că întâlnirea a avut loc la sediul din Aleea Modrogan al PNL - fostul palat al ibovnicei lui Carol al II-lea - și că ar fi durat 4 ore. Însă Guvernul, prin purtătoare de cuvânt cu trese Ioana Dogioiu, deși a recunoscut ieri că a avut loc întâlnirea celor trei capi, a susținut că aceasta s-a efectuat doar la sediul Guvernului și ar fi durat doar 15 minute. Au fost, așadar, două întâlniri?
Chiar înainte de a intra la audierile de la DNA, Trezorierul PNL s-a cerut la Antena 3 pentru a putea transmite mesaje în direct către Ilie Bolojan. În cadrul transmisiei acesta a recunoscut că Bolojan nu vorbește la telefon astfel de afaceri, aceastea derulându-se prin contact direct, cel mai probabil pe foi scrise pentru a nu putea fi înregistrate convorbirile de către mijloace audio speciale.
Liderul județean a dezvăluit, în direct la Antena 3 CNN, cum primul-ministru se ferește să vorbească la telefon sau prin mesaje lucruri care ar fi putea fi interpretate de procurori ca ilegale.
Anchetatorii susțin că Bogos, acuzat de instigare la șantaj în formă continuată și cumpărare de influență. ar fi încercat să influențeze conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare (ANSVSA) pentru a obține despăgubiri ilegale de peste 13 milioane de lei și pentru a-l înlătura din funcție pe directorul DSVSA Vaslui.
Întrebat cu dacă a vorbit direct cu Ilie Bolojan pentru a aranja întâlnirea, Barbu a negat.
„Nu l-am sunat pe el. Am vorbit la cabinet. E complicat să discut cu dumnealui, mai ales că dumnealui obișnuiește să nu vorbească la telefon să nu scrie mesaje și atunci...e greu.”
Barbu este acuzat că ar fi intermediat accesul lui Bogos la persoane cu putere de decizie, inclusiv la nivelul Guvernului, pentru a obține înlocuirea șefului DSVSA Vaslui și aprobarea unor interese economice ale companiei Vanbet.
Barbu este cercetat de DNA sub control judiciar după ce și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea de întâlniri între omul de afaceri vasluian Fănel Bogos cu înalți funcționari ai statului, cu directorul ANSVSA și cu oameni politici și, totodată, ar fi făcut presiuni asupra directorului ANSVSA, transmite și ȘtiripeSurse.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu 6 noiembrie, față de inculpatul Mihai Barbu, președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic și președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
”În scopul facilitării obținerii pentru inculpatul B.F. a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, inculpatul Barbu Mihai și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului B.F. cu înalți funcționari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A. și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A”, arată procurorii.
Conform aceleiași surse, Barbu i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile luate de către funcționarii D.S.V.S.A. Vaslui privind neregulile constatate în cadrul fermelor deținute de societatea acestuia din urmă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, că va face demersuri în vederea demiterii respectivei persoane din funcția de director al D.S.V.S.A. Vaslui.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Barbu trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic.
Opinia specialistei în comunicare:
Narcisa Iorga, jurnalistă, fostă purtătoare de cuvânt și membră a CNA, a publicat pe contul ei de Facebook o trecere în revistă interesantă a cazului:
„Nu-l văd bine pe Bolojan, în scandalul cu omul de afaceri din Vaslui.
Explic de ce, fără a mă folosi de interceptări, probe scurse din dosar și alte amănunte, care fac ca oamenii să fie judecați în tribunalele TV și ale poporului. Atrag însă atenția asupra tonului relativ șoptit al ”influencerilor” pe acest subiect, altfel deosebit, deosebit de vocali.
Așadar:
1. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a afirmat astăzi că întâlnirea dintre premier și omul de afaceri din Vaslui a fost intermediată de președintele PNL Vaslui, și că a avut drept scop ”chestiuni politice”.
Discuțiile politice se poartă, de regulă, la partid, nu în Palatul Victoria. Aici se discută ”chestiuni politice” doar când Domnii nu vor să fie interceptați. Dacă, prin absurd, cineva ar fi tentat să poarte ”tehnică”, aceasta ar fi depistată la filtrul de la intrarea în sediul Guvernului. Deci, imposibil!
2. Omul de afaceri din Vaslui, dus la Bolojan de către președintele PNL Vaslui a fost reținut de DNA.
3. În timp ce omul de afaceri se afla la audieri, în sediul DNA, ghiciți ce făcea președintele PNL Vaslui!
Dădea interviu în exclusivitate la Antena 3, în care spunea că s-a dus de mânuță cu omul de afaceri la premier, doar ca să i-l prezinte, că avea gânduri mari cu el să candideze pe viitor. Amuzant, nu? Președintele PNL Vaslui este și trezorierul partidului.
Mi-e foarte greu să cred că în timp ce țara arde, Bolojan îi primea pe cei doi la sediul Guvernului doar așa, pentru o candidatură de viitor. Vrăjeli de doi bani găuriți! Din experiență vă spun că trezorierul și președintele unui partid sunt ca frații. Au încredere unul în altul, știu ei de ce. Banii circulă pe cotloane cunoscute doar de ei.
4. La puțin timp după ce interviul în exclusivitate a fost difuzat de Antena 3, președintele PNL Vaslui intra în sediul DNA, fiind convocat la audieri în acest dosar. Hopa!
Omul știa că este convocat, întrucât nu a ajuns la DNA ridicat din stradă. În atare situație, este evident că a vorbit cu Antena 3 cu un scop: să transmită premierului și tuturor celorlalți implicați (căci sunt o mulțime) ce va spune procurorilor, la audieri. După audiere, sigur va primi interdicție de a lua legătura cu ceilalți inculpați, poate și cu presa. Așa că s-a crezut deștept și a vorbit înainte. Nu putea suna nici pe Bolojan, nici pe ceilalți, întrucât era evident că are deja mandat de interceptare. Deci, cum putea să transmită mesajul, altfel decât în mod public, ca și când nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. UPDATE: președintele PNL Vaslui și trezorier al partidului a fost pus sub control judiciar.
Omul de afaceri din Vaslui voia să scape de șeful DSV județene, care aplica amenzi fermei sale și se împotrivea unui demers prin care afaceristul putea primi despăgubiri de la stat în valoare de aproape 3 milioane de euro. A avut mai multe tentative de influențare a deciziei politice de a-l schimba pe directorul DSV Vaslui și încerca să-i însceneze acestuia și plângeri penale.
Deși nu cred că Bolojan va păți vreodată ceva, căci omul e bine susținut, ceea ce i se întâmplă astăzi arată că este la fel ca toți ceilalți. Nu că aș fi avut alte așteptări de la el, am spus de la bun început că nu-mi place aroganța lui, dar mi se pare că se grăbește foarte tare să-i prindă din urmă pe ceilalți, în privința celor mai rele obiceiuri.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)