Spre deosebire de trezire, care aparține rațiunii, trezvia duhovnicească implică, pe lângă folosirea intelectului, un simț aparte pe care Sfinții Părinți (Ioan Gură de Aur, Varsanufie și Ioan, Teognost, Marcu Ascetul, Maxim Mărturisitorul și mulți alții) l-au numit paza inimii.Asta pentru că gândurile nu ies din creier, nu sunt produse de organul responsabil pentru manifestarea sufletului în lumea exterioară, ci ies din inima duhovnicească, din partea cea mai înaltă a sufletului, așa cum ne arată Mântuitorul Hristos: „Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?” (Matei 9, 4); „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule.” (Matei 15, 19); „Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?” (Luca 24, 38).

Paza inimii (numită și paza minții, a adevaratei minți a sufletului) presupune, la rândul său, rugăciune. Fără rugăciune nu există nici paza inimii și nici trezvie, nu există urcuș duhovnicesc. Rugăciunea este o stare în care creștinul ar trebui să trăiască permanent pentru a putea progresa în viața duhovnicească, pentru a se putea păzi pe sine în fața ispitelor lumii. „Rugați-vă neîncetat” – îndeamnă Apostolul (1 Tes. 5, 17). Dar pentru a ajunge la rugăciune se cere pocăință, se cer lacrimi pentru păcate. De aceea, în mistica ortodoxă, lacrimile pocăinței sunt începutul, mijlocul și sfârșitul lucrării duhovnicești a omului, atât cât îi este cu putință. Îndumnezeirea sau unirea cu Dumnezeu după har, din mila Lui, nu vine ca răsplată a nevoințelor omului, ci ca dar din partea Sfintei Treimi, după darul smereniei, care este înveșmântarea omului în „îmbrăcămintea lui Hristos” (Sfântul Isaac Sirul).

În Patericul egiptean întâlnim această pildă care ilustrează cele de mai sus: „Se spunea despre avva Sisoe, că atunci când era să se săvârșească, șezând părinții lângă dânsul, a strălucit fața lui ca soarele. [...] Și se părea, ca și cum el ar fi vorbit cu cineva și s-au rugat bătrânii de el zicând: cu cine vorbești, părinte? Iar el a zis: iată îngerii au venit să mă ia și mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puțin. Și i-au zis lui bătrânii: nu ai trebuință să te pocăiești, părinte. Și le-a zis lor bătrânul: cu adevărat, nu mă știu pe mine să fi pus început. Atunci au cunoscut toți că este desăvârșit.”

De îndată ce am pierdut lacrima amară-dulce a pocăinței (din cauza mândriei sau a urmării propriei voințe) am pierdut simțul duhovnicesc care ne păzește, în ascultare de duhovnic, de rătăcire. Iar rătăcirile lumii de azi sunt multe și amestecate din belșug cu adevăr. Căci lucrarea vrăjmașului, cel mai adesea, nu este să-ți pună răul înainte în formă brută, ca tu să te ferești, ci este să te facă să lucrezi răul crezând că faci binele. Pentru aceasta îți aduce în minte tot felul de gânduri, de idei, de teorii, dintre care unele au chiar aparența cuvioșeniei, a binelui și a adevărului. Cea mai mare parte a mass-mediei de azi, aservită puterilor întunericului, nu face altceva decât să ne tulbure liniștea sufletească și să ne divizeze, să aducă îndoiala în suflete pentru ca noi să ne tulburăm, să ne pierdem reperele morale și raționale și să deznădăjduim de mântuirea noastră. Unii ar numi-o propagandă sau dezinformare și ar poziționa-o între armele războaielor atipice de azi. Noi îl numim pe numele său vechi: „Diavolul...ucigător de oameni...când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8, 44).

Plecând marii duhovnici de lângă noi am dobândit rugăciunea lor lânga Hristos dar am pierdut călăuzele vii care ne duceau de mână prin viață. Ce e de făcut atunci când ne cuprinde îndoiala în legătură cu orice subiect, cu orice acțiune importantă din viață? Același lucru ca întotdeauna: rugăciune cu lacrimi și spovedanie, primirea cuvântului duhovnicului fără îndoială și împlinirea lui. Nu există altă cale, să nu ne lăsăm înșelați de mintea noastră! Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor Sfinților, nu ne va lăsa în rătăcire dacă suntem sinceri în căutarea noastră și dacă nu părăsim pocăința.

Restul e doar vorbărie publică, cuvinte în vânt și mâzgălituri pe hârtie. Rămâneți în Hristos, în Biserică, în ascultare și păziti unitatea duhovnicească cea dintre voi, căci vrăjmașul e mai viclean decât credeți și ajunge să-i dați un deget de dezbinare ca să vă ia tot sufletul.

„Zis-a Avva Antonie: am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: «Oare cine poate să le treacă pe acestea?». Și am auzit glas zicându-mi: «Smerenia!»”. (Patericul Egiptean)