Trump a vorbit marți în Texas despre eforturile democraților de a-l înlătura, cu ocazia inaugurării construcției a 450 de mile de zid la granița cu Mexicul: Aveți grijă ce vă doriți, Amendamentul 25 va veni să bântuie administrația Biden
Președintele american în exercițiu, Donald Trump, s-a deplasat marți spre Alamo, Texas, de unde a ținut un discurs, primul după cel în care îndemna la pace după evenimentele de la Capitoliu. Totodată, el a făcut două declarații, una înainte de a se urca în elicopterul prezidențial „Marine One” și una înainte de a se muta în avionul „Air Force One”.
Înainte de a lua elicopterul, Donald Trump a făcut o declarație în legătură cu încheierea construcției celor 450 de mile de zid de la granița sudică, pe care și le-a propus până la sfârșitul anului 2020, pentru a pune capăt imigrației ilegale și traficului de droguri.
„Punem capăt, în mare măsură, pătrunderii drogurilor în țara noastră, care a fost posibilă timp de ani de zile. Punem capăt unui volum mare de imigrație ilegală... Zidul a făcut o diferență enormă la granița sudică”, a declarat el.
Totodată, Trump a insistat pe ideea că nu-și dorește violență. „Nu ne dorim violență absolut deloc”, a transmis el.
„Iar legat de punerea sub acuzare, aceasta este realmente o continuare a celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria politicii. Este ridicol. Absolut ridicol.
Această punere sub acuzare provoacă o furie teribilă, și voi faceți asta, și este cu adevărat îngrozitor ce fac ei. Consider că dacă Nancy Pelosi și Chuck Schumer continuă pe acest drum, vor pune în mare pericol țara noastră și vor genera o furie teribilă. Nu vreau violență deloc”, a precizat Trump înainte de a se urca în elicopterul prezidențial.
El a continuat să vorbească despre evenimentele recente și înainte de a se urca în avionul „Air Force One”, mai ales despre cenzurarea sa pe rețelele de social media în urma protestului din 6 ianuarie de la Capitoliu. El a demontat acuzațiile nefondate cum că ar susține violențele și i-a îndemnat și pe susținătorii lui să le evite.
„Consider că marile companii tehnologice fac un lucru abominabil pentru țara noastră și țării noastre. Și cred că aceasta este o greșeală cu efecte catastrofale asupra lor. Ele dezbină și sunt dezbinatoare și demonstrează ceva ce eu am prezis de mult timp. Am prezis de mult timp, dar nimeni nu a luat vreo măsură”, a subliniat președintele american în exercițiu.
„Asta îi face și pe alții să acționeze la fel, provocând, astfel, multe probleme și mult pericol. (...) Dar mereu există o modalitate de a riposta când ei se poartă așa. Nu am mai văzut niciodată atâta furie cum văd acum, iar acest lucru este îngrozitor”, a adăugat acesta.
„Și trebuie să evitați mereu violența. Și avem o susținere enormă. (...) Avem probabil o susținere cum nu a mai văzut nimeni până acum. Dar trebuie tot timpul să evităm violența”, a punctat Donald Trump, dezamorsând astfel acuzațiile inventate de tabăra democraților, cum că el ar alimenta o „insurecție” violentă.
Întrebat fiind care este rolul/responsabilitatea lui în ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu, președintele a răspuns:
„Deci, dacă îmi citiți discursul - și mulți oameni au făcut acest lucru, și am văzut asta atât în ziare, cât și în presă, la televizor - s-a analizat, iar oamenii au fost de părere că ce am spus a fost complet adecvat.
Iar dacă vă uitați la ce au spus alți oameni - politicieni la nivel înlt - legat de revoltele din vară, oribilele revolte din Portland și Seattle și în diverse alte locuri, aceea a fost o problemă reală - ce au spus ei.
Însă ei mi-au analizat discursul și cuvintele din ultimul paragraf, propoziția de final, și toți au considerat că a fost foarte potrivit”, a concluzionat Donald Trump.
Ajuns în Alamo, Texas, un oraș în Rio Grande Valley, lângă granița cu Mexicul, de-a lungul căreia s-a construit sub Administrația Trump zidul de 450 de mile, președintele în exercițiu a ironizat apelurile făcute de democrați către cabinetul său prin care cer să îl declare „inapt” să își îndeplinească atribuțiile, înlăturându-l de la putere în baza celui de-Al XXV-lea Amendament al Constituției SUA.
„Înainte de a începe, aș dori să spun că libertatea de exprimare se află sub asediu mai mult ca niciodată.
Al 25-lea Amendament este de risc zero pentru mine, dar acesta va reveni să-l bântuie pe Joe Biden și administrația Biden. Exact ca în zicala: Ai grijă ce-ți dorești!”, a adăugat Donald Trump, referindu-se la legea prin care i se pot retrage atribuțiile președintelui pe motiv de dizabilitate, împuternicindu-l în schimb pe vicepreședinte cu puteri prezidențiale. Avertismentul lui Trump nu e tocmai o glumă, pentru că au existat voci care au acreditat ideea că, date fiind episoadele de pierdere a lucidității de către Joe Biden, Kamala Harris va fi de fapt cea care va conduce America.
Cu toate acestea, președintele în exercițiu a reamintit că „este timpul pentru pace și calm”, adăugând că respectul pentru aplicarea legii constituie fundamentul agendei MAGA (Make America Great Again!).
Pe același subiect

Iulian Urban: Noaptea în care democrația și libertatea în SUA s-au prăbușit în țăndări. Urmează Era Trans

S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani, infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM și ALERGII

UPDATE! ÎNCĂ DOI ROMÂNI UCIȘI DE VACCIN. Un profesor de 45 de ani din Argeș și un bărbat de 46 de ani din Tg. Jiu au murit la nici 24 de ore după ce s-au vaccinat cu PFIZER / BioNTech. BILANȚUL NEGRU înregistrat de ACTIVENEWS

HARTĂ - Lipsa oxigenării corecte a creierului duce la scăderea inteligenței. Purtarea îndelungată a măștilor distruge plămânii - STUDIU

„UN NOU HOLOCAUST”. Oameni de știință israelieni susțin că vaccinările au cauzat mai multe decese în Israel decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp. FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ

E OFICIAL. Pașaportul de vaccinare intră în procesul de legalizare la nivel european din 17 martie. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a făcut anunțul. SONDAJ ACTIVENEWS PE SITE
Recomandările noastre

EMBRIONII UMANI DIN VACCINURI. O dezbatere inexistentă în România. Av. Piperea: „Abominabil. Coșmaresc. Satanic de-a dreptul.” Catolici din SUA: Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt produse și/sau testate cu linii celulare care provin de la copii avortați

Sfintele Paști, INTERZISE

Perversiunea morală sau ipocrizia cu ștaif a președintei Maia Sandu

EXCLUSIV ACTIVENEWS. Români în luptă cu legile distructive ale lui Biden. Povestea tinerei Selina Soule, atleta româncă din SUA care se bate în instanță cu TRANSGENDERII pentru a elibera pistele fetelor de ei. TRUMP a criticat aberația impusă de Biden
Secțiuni: Externe
Locații: SUA
Subiecte: Asalt asupra Capitoliului 6 ianuarie 2021 Black Lives Matter Construirea zidului dintre Mexic și SUA impeachment
Organizații: Casa Alba Congresul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)