Trump admite că republicanii ar putea pierde alegerile din 2026
Donald Trump a recunoscut că republicanii ar putea pierde alegerile legislative de la mijloc de mandat în 2026, în pofida a ceea ce el consideră a fi mari succese economice de aproape un an, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Am creat cea mai mare economie din istorie. Însă este nevoie de timp ca oamenii să-și dea seama”, a declarat președintele SUA într-un interviu pentru cotidianul economic Wall Street Journal (WSJ), realizat vineri în Biroul Oval și publicat sâmbătă seara.
„Toți acești bani care vin în țara noastră permit în acest moment să fie construite lucruri: fabrici auto, IA, multe chestii. Însă eu nu pot să vă spun cum se va traduce acest lucru pentru electorat. Tot ce pot face eu este să-mi fac treaba”, a spus miliardarul republican.
Revenit la Casa Albă pe 20 ianuarie, Donald Trump susține în mod regulat că economia SUA este de acum înfloritoare și continuă să dea vina pentru inflație pe predecesorul său democrat Joe Biden.
„Cred că de acum și până ce vom vorbi despre alegeri, după încă niște luni, nivelul prețurilor va fi bun”, a afirmat președintele american pentru WSJ, cu aproape un an înainte de alegerile pentru jumătate de mandat ce vor permite, la începutul lui noiembrie, reînnoirea Camerei Reprezentanților și a unei treimi din Senat.
„După cum știți, chiar și cei care au avut o președinție reușită” au înregistrat uneori înfrângeri, a mai recunoscut fostul promotor al industriei imobiliare în vârstă de 79 de ani, ales pentru prima dată președinte al SUA în 2016.
„Vom vedea ce se va întâmpla. Va trebui să câștigăm. Însă, știți, din punct de vedere statistic, este foarte dificil să câștigi”, a mai declarat Trump pentru WSJ.
Donald Trump, reales în noiembrie 2024 după ce a promis să reducă rata inflației, susține că prețurile scad, în timp ce numeroși concetățeni ai săi se plâng în continuare de viața costisitoare din SUA.
Potrivit unui sondaj de opinie al Universității din Chicago realizat pentru agenție AP și publicat joi, doar 31% dintre americani sunt mulțumiți de politica economică a lui Donald Trump.
„Când vor reflecta sondajele de opinie grandoarea de astăzi a Americii? Când se va spune în sfârșit că eu am creat, fără inflație, prea poate cea mai bună economie din istoria țării noastre? Când vor înțelege oamenii ce se întâmplă?”, a reacționat atunci Trump pe platforma sa Truth Social.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
20.000 de români la protestul anti-Guvern și anti-legea Vexler. Se strigă: “Jos Bolojan!”, “Călin Georgescu este președinte!”. Manifestanții au ajuns în Piața Victoriei și scandează ”Jos Guvernul!”, ”Trădătorii!”. Sute de jandarmi au înconjurat zona
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Recomandările noastre
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
Secțiuni: Dezvăluiri Politic Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri SUA
Organizații: Partidul Republican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)