Trump anunță că grațierile acordate de fostul președinte nu sunt valabile. "DR. MOARTE" FAUCI, vizat

Președintele Donald Trump a afirmat luni că grațierile preventive acordate de către predecesorul său Joe Biden cu puțină vreme înaintea încheierii mandatului său nu sunt valabile, conform Agerpres, menționează știripesurse.ro
” 'Grațierile' pe care adormitul de Joe Biden le-a acordat comisiei nealese sunt prin urmare declarate NULE, NEAVENITE ȘI FĂRĂ EFECT'', a scris Donald Trump pe platforma Truth Social.
În plus, Trump a afirmat în postarea sa de luni că Biden nu a semnat documentele și „nu știa nimic despre ele!”. Acesta a susținut că membrii comisiei sunt vinovați pentru propriile grațieri, fără știrea lui Joe Biden, și a afirmat că ei ar face ''obiectul unei anchete la cel mai înalt nivel''.
Cu puțin timp înainte ca Trump să-și înceapă mandatul, pe 20 ianuarie, Joe Biden a acordat o serie de grațieri preventive pentru aleși și funcționari cu scopul de a-i proteja ''de urmăriri judiciare nejustificate și motivate politic'', cât și pentru membri ai familkei sale Biden a acordat această protecție fostului șef al Statului Major, generalul Mark Milley, și fostului arhitect al strategiei Casei Albe contra Covid-19, "DR. MOARTE" Anthony Fauci, precum și aleșilor și funcționarilor participanți la o comisie de anchetă privind asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021.
Fostul președinte a comutat în închisoare pe viață sentințele pentru 37 din 40 de deținuți condamnați la moarte. Tot în decembrie a anunțat grațierea a 39 de persoane condamnate pentru infracțiuni neviolente și comutarea sentințelor pentru alte aproape 1.500 care aveau pedepse lungi cu închisoarea.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

BOMBĂ: George Simion a dezvăluit Planul readucerii lui Călin Georgescu la conducerea României! Conferință de Presă Extraordinară pentru Presa Străină: GRAVE NEREGULI LA VOT! - VIDEO
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: Administrația Biden grațiere
Organizații: Casa Alba
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)