Sistemul electoral american este foarte complicat și îi poate induce în eroare pe europeni, creând aparențele că jocurile sunt făcute. Un comentariu juridic și politic aplicat al lui Pierre Rehov publicat de Dreuz, pe care jurnalistul Adrian Pătrușcă l-a tradus pentru  EVZ cu care ActiveNews are un parteneriat pentru astfel de teme.

Dacă, așa cum mulți gândesc, sau cel puțin speră, președintele Trump și echipa sa ar avea un plan pentru a contracara colosala fraudă electorală care se desfășoară sub ochii noștri, cu ajutorul presei corupte și al Big Tech, acesta ar avea două etape sau două fronturi: mai întâi tribunalele, apoi Camera Reprezentanților.

Însă, înainte de orice, rămâne de aflat dacă Statele Unite sunt o Republică sau doar o simplă Democrație.

Care este diferența dintre cele două?

Termenul DEMOCRAȚIE vine de la cuvintele grecești Demos (popor) și kratia (a guverna). Democrația este așadar un regim politic în care puterea este deținută de popor.

Într-o democrație reprezentativă, poporul își alege reprezentanți care guvernează în numele său.

Termenul REPUBLICĂ vine de la Res publica, însemnând „binele public sau lucrul public”. Treburile cetății, organizarea vieții în societate trebuie să fie de resortul fiecărui cetățean. Sunt treburile tuturor.

Deși cei doi termeni sunt apropiați, ei nu sunt identici. Astfel, o Republică nu este întotdeauna o Democrație. Astăzi, regimul chinez are drept nume „Republica Populară Chineză”, dar este o dictatură: libertățile sunt limitate, puterea comunistă este autoritară.

Președintele este desemnat de Partidul Comunist Chinez. Deși există alegeri în China, ele au rolul de a desemna un parlament de aproape 3000 de deputați, care se întâlnesc doar o singură dată pe an și nu au nici o putere.

Reciproc, o Democrație nu este obligatoriu o Republică. Anglia este o monarhie, însă regina nu are decât o putere onorifică, premierul britanic este cel care guvernează împreună cu un Parlament ales prin sufragiu universal direct.

Deși este o monarhie, Regatul Unit este deci o Democrație.

Prin urmare, dacă Democrația și Republica au înțelesuri apropiate, ele acoperă deseori realități diferite.

Mai întâi, echipa lui Trump, Comitetul Național Republican, diferitele Partide Republicane din statele americane, organizațiile terțe au intentat procese la nivel de districte, de state și la nivel federal.

Principalul obiectiv era de a invalida strategic cât mai multe buletine de vot. Totuși, un obiectiv secundar era de a aduce public „corupția” din aceste orașe în fața reprezentanților statelor și conducătorilor Camerei Reprezentanților și Senatului Statelor Unite.

Acest lucru este crucial, menținând în același timp entuziasmul celor 73 de milioane de partizani ai lui Trump și lucrând în culise.

Se pare că această operațiune a fost un succes, de vreme ce două sondaje arată că 60% dintre americani cred acum că a fost o „fraudă” și doar 49% consideră că Biden a câștigat.

Trebuie să fiți conștienți că așa-numitele „proclamații” (ale învingătorilor – „calls”) ale presei nu sunt decât „proiecții” ale modului în care statele au votat la votul popular. Practic, ele nu înseamnă nimic.

Fie că Trump obține câștig de cauză sau pierde în justiție, etapa următoare sunt Legislaturile de Stat (LS) dominate de Republicani din statele Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Arizona și Georgia.

Pe 14 decembrie (astăzi) electorii certificați de fiecare stat votează pentru președinte și pentru vicepreședinte.

Ceea ce mulți nu înțeleg este faptul că aceștia votează în statul lor de origine și că votul lor este sigilat și NU „numărat” până pe 6 ianuarie. Punct crucial.

Acum, LS-urile au autoritatea constituțională (în virtutea articolului II, secțiunea 1, clauza 3 din Codul Statelor Unite , §2 și §5) de a numi propriile lor liste de electori, fideli președintelui Trump, dacă apreciază că „VOTUL POPULAR ESTE CORUPT” de statul lor.

Cu alte cuvinte, adunarea legislativă din Georgia, de exemplu, poate conchide că „votul popular a fost corupt” și să numească o „listă concurentă” de electori loiali președintelui Trump. Ceea ce ar însemna două liste: una cu 16 electori pentru Biden și alta cu 16 electori pentru Trump.
 
Precedentul a avut loc cu ocazia alegerilor din 1876, când Carolina de Sud, Louisiana, Florida și Oregon au trimis fiecare voturi electorale concurente ale Democraților și ale Republicanilor, sigilate, la arhivarul de la Washington.

Țineți minte că, până acum, nimic nu a fost NUMĂRAT. Un alt punct crucial. Pe 6 ianuarie, al 12-lea Amendament al Constituției precizează că „președintele Senatului deschide, în prezența Senatului și a Camerei Reprezentanților, toate certificatele, și atunci voturile sunt numărate”.

Aceasta înseamnă că, în caz de litigiu privind listele electorale concurente, președintele Senatului – vicepreședintele Pence – are autoritatea finală pentru a decide să accepte și să refuze.

Acest lucru este confirmat de paragraful 15 al Codului electoral al Statelor Unite, ceea ce înseamnă că Trump câștigă.

Este vorba despre o verificare de facto a Colegiului Electoral de care puțini știu, deoarece nu a avut loc decât în 1876.

Dacă, în aceste condiții, nimeni nu ajunge la pragul de 270 de electori, al 12-lea Amendament stipulează: „Camera Reprezentanților alege imediat, prin vot, Președintele”.

Însă, pentru alegerea Președintelui, voturile sunt date de către state, reprezentarea fiecărui stat dispunând de un vot.

În acest moment, Republicanii au majoritatea delegațiilor de stat – 26 (probabil că în viitorul Congres vor fi 30) din 50.

Prin urmare, Trump câștigă.

Președintele Trump a evocat cu claritate o strategie pentru contestarea alegerilor prin mijloace constituționale, mai întâi prin intermediul tribunalelor și apoi prin cel al Camerei, afirmând cu ocazia unui miting din 26 septembrie, în Pennsylvania:

„Nu vreau să ajung la Curtea Supremă și nici nu vreau să mă întorc la Congres, chiar dacă am avea un avantaj dacă ne-am întoarce la Congres – înțelege toată lumea asta? Cred că este 26 la 22 sau cam așa ceva, deoarece contează doar un vot pentru fiecare stat, deci practic avem un avantaj. Oh, vor fi încântați să audă asta.”

Nimic nu arată mai clar că acesta a fost planul său de la început. În plus, Politico relatează:
Iar dacă, în urma acestui joc, nici unul dintre competitori nu atinge pragul necesar de 270 de electori, se ajunge la decizia Camerei, unde Republicanii dețin majoritatea din punctul de vedere al reprezentării pe state, singura care contează.
„În privat, Trump a luat în calcul posibilitatea ca alegerea președintelui să ajungă și la Cameră, discutând această problemă cu legislatorii Republicani, potrivit unor surse Republicane.”

În alegerile contestate din 2020, ca și în cele din 1876, Senatul Republican și Camera Democrată nu vor cădea de acord în privința alegerii electorilor. Este ceea ce se numește „contestare”.

În virtutea Constituției, nu există nici un mecanism pentru a rezolva un diferend în care cele două camere ale Congresului nu se pot pune de acord în privința unui ansamblu de electori certificați, iar tribunalele, inclusiv Curtea Supremă, nu au nici un rol de jucat. Acesta este un alt punct crucial.

Deci, pe 26 septembrie, Trump făcea referire la CURTEA SUPREMĂ, apoi la Congres.

Republicanii din Cameră și din Senat vor invoca al 12 Amendament, iar președintele Senatului, care este vicepreședintele SUA, Mike Pence, este singurul care deține puterea de a rezolva impasul dintre Camera Reprezentaților și Senat și de a accepta sau revoca electorii contestați.

Republicanii vor invoca precedentul istoric al poziției vicepreședintelui, observând că Partidul Republican prezintă același argument ca la alegerile din 1876.

Ținând cont de formularea celui de-al 12-lea Amendament, nu există o altă autoritate indentificabilă în acest scop decât președintele Senatului, care să poată acționa ca arbitru al diferendelor și de a ieși din astfel de impasuri.

Stă în puterea lui Pence, fie să accepte listele electorale concurente depuse, fie să le respingă, ca fiind contestate, și să nu le numere.