Trump bate palma cu China, anunțând suspendarea majorarea viitoare a tarifelor

Președintele american, Donald Trump, a anunțat o primă fază a acordului comercial cu China și a suspendat viitoarea majorare a tarifelor, care urma să intre în vigoare marți, dar oficiali ai ambelor părți au declarat că mai sunt multe de făcut înainte de de încheierea unui acord, transmite Reuters.
Acordul care se prefigurează, care include agricultura, piața valutară și unele aspecte ale protejării drepturilor de proprietate intelectuală, ar reprezenta cel mai mare pas făcut de cele două țări în războiul comercial din ultimele 15 luni, care a agitat piețele financiare și a încetinit creșterea economiei mondiale, informează news.ro.
După două zile de negocieri la Washington, Trump a declarat reporterilor, în prezența vicepremierului chinez Liu He, că cele două părți sunt foarte aproape să pună capăt conflictului comercial.
”Au existat multe fricțiuni între Statele Unite și China, iar acum este o sărbătoare a dragostei. Acesta este un lucru bun”, a spus președintele american. Agenția de presă chineză Xinhua a relatat că ambele părți ”au convenit să facă eforturi către un acord final”.
Trump, care dorește să arate agricultorilor americani să le apără interesele, a lăudat China pentru că a acceptat să cumpere produse agricole de până la 50 de miliarde de dolari. Dar a menținut tarifele de sute de miliarde de dolari pentru produsele din China.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)