ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele american Donald Trump a transmis un avertisment extrem de clar și ferm președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cerându-i să înceteze imediat bombardarea stațiilor energetice și a rafinăriilor din Rusia. Liderul de la Casa Albă indică atacurile asupra rafinăriilor drept cauza principală a perturbării pieței petroliere și a creșterii globale a prețului la motorină.

Trump: „I-am cerut lui Zelenski să nu mai lovească rafinăriile. Trebuie să oprim asta!”

Prin intermediul unor declarații ferme și ale unor mesaje publicate pe Truth Social, Trump a lăsat să se înțeleagă că presiunea principală trebuie pusă pe Kiev pentru a opri escaladarea din sectorul energetic. Președintele SUA a respins ideea că tensiunile cu Iranul ar fi cauzat scumpirile, indicând direct loviturile ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești ca fiind sursa problemelor globale, pe fondul depășirii pragului de 100 de dolari pentru barilul de petrol Brent.
 
 
„Loviturile asupra uzinelor rusești sunt efectuate de Ucraina, iar eu i-am cerut președintelui Zelenski să nu mai lovească uzinele de motorină și rafinăriile. Prețul la motorină crește din cauză că aceasta ajunge tot mai greu din Rusia pe piață, iar dacă lucrurile stau așa, acest fapt afectează întreaga lume. Trebuie să oprim asta!”, a punctat Donald Trump.
 
 
 
Trump a susținut că, în urma demersurilor sale, s-ar fi ajuns la un principiu de acord reciproc de sistare a atacurilor energetice: „Ucraina a fost de acord să nu mai lovească țintele energetice rusești. Rusia a fost de acord să facă același lucru!”

Ucraina pune condiții și ezită să confirme acordul

În ciuda apelului ferm al liderului american, Kievul evită să confirme semnarea vreunui pact formal. Într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram, Volodimir Zelenski a infirmat implicit că ar fi aprobat definitiv propunerea lui Trump, arătându-se sceptic cu privire la bunele intenții ale Moscovei.

Zelenski a condiționat orice măsură de dezescaladare a Ucrainei de obținerea unor garanții americane ferme că Rusia nu va mai ataca nicio componentă a infrastructurii critice ucrainene sau rutele de aprovizionare cu alimente.

„Ucraina nu este sigură că Rusia este dispusă să respecte vreun acord. Așteptăm detalii concrete de la partenerii noștri”, a transmis Zelenski, insistând că are nevoie de garanții de lungă durată.
 
Situația din teren: Moscova continuă operațiunile, Polonia ridică avioanele

În timp ce Kremlinul a salutat presiunea pusă de Donald Trump asupra Kievului de a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a precizat că operațiunile militare ale Rusiei în Ucraina vor continua.

Un jurnalist Reuters l-a întrebat pe Peskov dacă Moscova va înceta, la rândul ei, să atace infrastructura economică a Ucrainei în cazul în care Kievul se va conforma cererii lui Trump și va opri loviturile asupra facilităților rusești care produc motorină.

Peskov a răspuns: „Nu voi răspunde la a doua parte a întrebării dumneavoastră.”

În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a salutat imediat apelurile ca Ucraina să își oprească loviturile, argumentând că acestea vizează infrastructura economică civilă.