Trump retrage 5.000 de soldați din Germania după declarațiile globalistului Merz. Urmează taxe uriașe pentru industria auto din Europa
Statele Unite au decis să retragă aproximativ 5.000 de soldați din Germania, o mișcare anunțată de Pentagon și care vine într-un moment tensionat în relația cu aliații europeni. Decizia este legată atât de evoluțiile din Orientul Mijlociu, cât și de schimbul dur de declarații dintre Washington și Berlin.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a dispus retragerea a 5.000 de soldați din Germania în decurs de un an, a anunțat Pentagonul vineri, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din efectivele americane prezente în această țară europeană.
„Estimăm că retragerea se va încheia în următoarele șase până la douăsprezece luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-un comunicat. Peste 36.000 de militari americani sunt desfășurați în Germania, potrivit unui bilanț oficial încheiat la finalul anului 2025.
Reducerea ar însemna circa 15% din totalul celor aproximativ 36.000 de militari americani staționați în Germania, una dintre cele mai importante baze ale armatei SUA din Europa.
Hotărârea vine după ce cancelarul german Friedrich Merz a spus că Statele Unite ar fi fost „umilite” de Iran. Reacția nu a rămas fără răspuns. Președintele Donald Trump a criticat dur aceste afirmații și a sugerat chiar anterior că ar putea retrage trupele din Germania. Un oficial din Pentagon a descris tonul autorităților germane drept „inadecvat și contraproductiv”, informează Realitatea.net.
Conflictul din Iran, fără soluție clară
Decizia apare într-un moment în care conflictul din Iran nu are o soluție clară, iar negocierile sunt în impas. Washingtonul reproșează aliaților europeni că nu oferă suficient sprijin, nici militar, nici logistic. Un punct sensibil este situația din Strâmtoarea Ormuz, blocată de Iran, unde SUA ar vrea o implicare mai clară din partea Europei pentru reluarea traficului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, procesul de retragere ar urma să se încheie în următoarele 6 până la 12 luni. În același timp, Germania rămâne un punct-cheie pentru armata americană în Europa, fiind un centru major de instruire și coordonare. Pe lângă componenta militară, tensiunile s-au extins și în zona economică.
Trump a anunțat că vrea să majoreze la 25% taxele vamale pentru mașinile importate din Uniunea Europeană
Președintele american acuză UE că nu respectă acordurile comerciale, în timp ce oficialii europeni susțin că își respectă angajamentele și că procesul de validare este în curs. Constructori importanți precum Mercedes-Benz și BMW au fost menționați direct de Trump, care a spus că aceștia ar fi „jefuit” piața americană ani la rând. O eventuală creștere a taxelor ar putea afecta puternic exporturile germane și economia europeană, notează The Guardian.
Donald Trump a criticat și alte state europene, spunând că ia în calcul retragerea unor trupe și din Italia și Spania.
„Italia nu a fost de niciun ajutor, iar Spania a fost detestabilă”, a afirmat liderul american, nemulțumit de lipsa de implicare în conflictul din Iran și în securizarea Strâmtorii Ormuz. În acest context, Trump a readus în discuție și relația cu NATO, sugerând că ar putea lua în calcul retragerea SUA din alianță. Un astfel de scenariu este însă puțin probabil, deoarece legislația americană adoptată în 2024 impune condiții stricte: o majoritate de două treimi în Senat sau aprobarea Congresului.
Europa, dependentă de prezența militară americană
Prezența militară a SUA în Europa rămâne un pilon important de securitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Pe lângă componenta militară, bazele americane din Germania susțin și economia locală, prin locuri de muncă și contracte. Reducerea acestora ar putea avea efecte nu doar strategice, ci și economice pe termen lung.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
Recomandările noastre
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
REȚEAUA care încearcă și azi să sugrume România a fost creată de SOROS și BRUCAN, tăticii lui LIICEANU. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui BOLOJAN. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui MANIU și a lui CEAUȘESCU
Secțiuni: Externe Prima pagină Război în Orient Știri
Persoane: Donald Trump
Locații: SUA
Subiecte: război în Orientul Mijlociu tarife Trump Trupe SUA
Organizații: Pentagon
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)