ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Tucker Carlson se confruntă cu reacții negative din partea susținătorilor Israelului, care îl etichetează drept „antisemit” după ce a descris la comemorarea lui Charlie Kirk fariseii ca „stând degeaba și mâncând humus” în timp ce complotau pentru crucificarea lui Iisus Hristos.

Acuzatorii îl acuză că a promovat un „discurs antisemitatunci când a comparat situația de azi cu cea de acum 2000 de ani, în cazul reducerii la tăcere prin asasinat a lui Charlie Kirk, sugerând evreii l-au ucis pe Kirk așa cum l-au ucis pe Hristos.

Aceleași opinii, dar mai tranșante, se pare că le are și jurnalista Candace Owens, motiv pentru care nu a fost invitată să vorbească la înmormântarea prietenului ei, Charlie Kirk, după cum se afirmă în spațiul online,

„Toți știm de ce nu am fost invitată să vorbesc la comemorarea lui Charlie! Israelul a amenințat Turning Point și a cerut organizației să mă pună pe lista neagră pe mine și pe Tucker pentru că l-am expus pe Netanyahu!”, a spus Candace Owens înainte de ceremonie. Cu Tucker nu le-a mers, însă.

Citiți și CINE L-A UCIS PE CHARLIE KIRK? ISRAELUL SAU LGBT-UL? TOATE TEORIILE CONSPIRAȚIE

Vedeți discursul lui Tucker Carslon de la omagierea lui Charlie Kirk și cititiți transcrierea lui mai jos

Disursul lui Tucker Carlson la memorialul lui Charlie Kirk – 21 septembrie 2025, Glendale, Arizona
 

„Oh, m-a emoționat profund ceea ce am văzut. Susie Wiles avea lacrimi în ochi – lucru rar în politică – dar totul aici este real. Este, cred, cel mai incredibil lucru pe care l-am trăit vreodată. Și, indiferent ce urmează pentru America, sper din toată inima că e în direcția asta, pentru că Dumnezeu este prezent aici, și se simte. Iar Charlie ar fi adorat acest moment – nu doar pentru că iubea mulțimile, ci pentru că, în esență, era un evanghelist creștin.

O poveste despre adevăr și opoziție

Mi-a venit în minte povestea mea preferată din toate timpurile. Se petrece acum vreo 2000 de ani, la Ierusalim:
 
Iisus apare și începe să vorbească despre cei aflați la putere. Și face cel mai „periculos” lucru posibil: spune adevărul despre ei. Iar ei... o iau razna. Îl urăsc. Devin obsedați să-L facă să tacă. „Trebuie să-L oprim. Să-L facem să tacă.”

Îmi pot imagina scena: o cameră slab luminată, bărbați așezați în jurul unei mese, mâncând humus și discutând: „Ce facem cu acest Om care spune adevărul despre noi?” Apoi, vine întotdeauna unul cu o idee „strălucită”: „Am o soluție. Hai să-L ucidem. Asta Îl va face să tacă. Asta va rezolva problema.”

Dar nu așa funcționează lucrurile. Nu așa. Totul este invers. Fericirile din Biblie o spun cel mai limpede: totul este exact pe dos față de cum ne-am aștepta.

„Fericiți cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia.” Și este adevărat. Iar acest adevăr îl simți aici, acum.

Mesajul evanghelic al lui Charlie

M-am tot gândit la mesajul lui Charlie. Încerc să nu fiu copleșit de emoție, pentru că, dincolo de orice, Charlie a fost un om minunat. Un om decent, unul din acei oameni rari cu care simți o conexiune profundă în discuții – conversații care îți rămân în minte mult timp după.

Mesajul lui Charlie? A dus Evanghelia în toată țara. Făcea exact ceea ce cei aflați la putere detestă cel mai mult: le cerea să se pocăiască.

Ce era diferit la mesajul lui Charlie? Deși era implicat politic, interesat de strategii și alegeri, știa că politica nu poate da răspunsuri la cele mai profunde întrebări. Că soluția reală este Iisus Hristos.

Creștinismul versus politica

Motivul e simplu: politica, în esență, presupune să-i critici pe ceilalți și să-i forțezi să se schimbe. Creștinismul – mesajul Evangheliei – începe cu pocăința. Te cheamă pe tine să te schimbi.

Rugăciunea Domnească, „Tatăl nostru”, ne cere să-i iertăm pe ceilalți, dar mai întâi ne rugăm: „Și ne iartă nouă greșelile noastre...” – adică să reflectăm la propriile noastre greșeli. Doar așa putem ierta. E un apel profund, de la Iisus, de a ne schimba inimile. Și este singura cale de a merge mai departe. Charlie știa bine acest lucru.

Asta nu înseamnă că trebuie să fim pasivi în politică – deloc. Am fost pe multe scene alături de Charlie, susținând candidaturi, în special pe Donald Trump – și sunt mândru de asta. Dar Charlie știa că adevărata schimbare începe cu pocăința noastră, a fiecăruia. Problema nu e doar în alții – e în mine, în cât de căzut sunt.

Curajul lui Charlie

De aceea, Charlie era fără frică, până în ultima clipă. Nu se temea, nu se apăra, nu purta ură. Știu asta pentru că eu, recunosc, mai am un „colțișor” de ură în suflet – și îi spuneam asta lui Charlie, despre anumite persoane. Iar el îmi răspundea mereu:

„Omul ăla e rănit. Omul ăla e pierdut. Are nevoie de ajutor. Are nevoie de Iisus.”

Spunea asta în privat, și o spunea sincer.

Lumina lui Dumnezeu arde mai puternic

Aș vrea să închei spunând că această adunare, prezența atât de clară a lui Dumnezeu aici, a lui Iisus Hristos în mijlocul nostru, ne reamintește un adevăr vechi de 2000 de ani: de fiecare dată când cineva încearcă să stingă lumina, ea arde și mai puternic.

Așa că, indiferent ce va urma – și știm că urmează ceva – țineți minte acest moment. Țineți minte această atmosferă, această prezență sfântă, ca un diapazon care vibrează în suflet. Aceasta e Calea. Aici. Acum. Asta transmitea Charlie, chiar și atunci când nu o spunea în cuvinte. Mulțumesc.”
 
Într-o altă emisiune recentă, Tucker Carlson a declarat că Charlie Kirk i-a spus din iulie anul trecut să sublinieze legăturile lui Epstein cu Mossad.
 
Făcând distincția între Netanyahu și statul Israel, Carlson a afirmat că Kirk îl ura pe Netanyahu și războiul său împotriva Gazei, în ciuda faptului că iubea Israelul, și că Kirk a fost „chinuit” până în ziua morții sale de către donatorii sioniști pentru că l-a invitat pe Carlson la un eveniment al Turning Point USA. Ulterior chiar Charlie Kirk a fost acuzat de o asociație evreiască, la fel ca Tucker Carlson, că este „antisemit”.
 
Tucker a mai dezvăluit cum chiar cu două zile înainte de moartea sa, Kirk a pierdut o donație de 2 milioane de dolari de la un donator evreu pentru că s-a angajat să-l promoveze pe jurnalistul conservator la conferința AmericaFest a TPUSA din decembrie iar Kirk l-a somat să spună adevărul despre toate acestea. VIDEO: