Tucker Carlson aruncă bomba: S-ar putea să mă mut în România - VIDEO

Cunoscutul realizator Tucker Carlson, într-o discuție cu o cetățeană americană, a afirmat că ar prefera să se mute în România, decât să mai trăiască în SUA, asta în cazul în care lucrurile nu se îndreaptă spre bine după alegeri. Cum a ajuns la această concluzie, vedeți mai jos!
”Noi, poporul, am îndurat destul. Ar fi bine să aibă grijă pentru că ne-a ajuns până peste cap. Oamenii sunt gata să se ridice, la fel ca în 1776. Nu mai putem în ritmul ăsta. Oamenii nu mai pot supraviețui. Adică, mâncarea noastră este ”otrăvită”, apa ne este ”otrăvită” de medicamente și am ajuns într-un punct în care ne gândim serios să părăsim țara. Luăm în calcul să ne mutăm în Europa de Est”, a afirmat interlocutoarea lui Tucker Carlson.
Iată cum a răspuns jurnalistul:
Tucker Carlson: Eu personal cred că Europa de Est este unul dintre locurile luminate din lume, este frumoasă și cred că oamenii sunt grozavi. Eu aș aștepta până după alegeri, în caz că se mai îndreaptă lucrurile(...) nu e plăcut să-ți părăsești țara unde te-ai născut, unde sunt înmormântați bunicii tăi, e prea mult... Dar dacă ar fi să plec și să mă mult în alt loc, aș prefera să trăiesc în România decât în Baltimore. Nici măcar nu mai poți trăi în țara asta dacă nu faci o grămadă de bani...dacă ai copii mici și nu faci măcar 300.000$ pe an, te duci la vale...chiar așa, 300.000 de dolari?
VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

3 ani de la trecerea la Domnul a unui mare patriot și unionist: Părintele Dumitru Merticariu

După Istoria Românilor, Daniel David, ministrul preferat al lui Nicușor Dan, vrea să taie Limba Română! Ați crezut că se va ajunge aici în atât de scurt timp? Alis Popa: Dragi români, dacă nu vă doriți deznaționalizarea, acum e momentul să luați atitudine

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”
Recomandările noastre

Doi Mesianici vor să belească un Apocaliptic – Nu e banc, dar lumea se bucură ca proasta!

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul
Secțiuni: Dezvăluiri Eveniment Externe Politic Prima pagină Social Știri
Persoane: Andrew Tate Tucker Carlson
Subiecte: Alegeri Anulate criză financiară
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)