Duminică, 15 octombrie, de la ora 21.10, TVR va difuza spectacolul„Toamna Simfonic”, susținut în 26 octombrie 2016, la Sala Palatului din București, cu casa închisă, în fața a 4.000 de spectatori. Vineri seara, artistul care, începând cu 1999 a creat seria de spectacole orginale numită „Anotimpurile poeziei românești”, fiind singurul artist din România care are anotimpurile sale, cinci la număr: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna și Femeia, a vorbit, într-un interviu, la TVR, despre actul de cultură și invazia subculturii, despre presa și ziariștii de azi, desre dispariția folclorului și a spectacolelor de calitate pe care le făcea televiziunea națională. „Eu nu sunt vedetă, sunt un truditor pe ogorul culturii”, spune artistul care nu a vrut să intre în Cartea Recordurilor, pentru spectacolele sale și pentru care cel mai frumos compliment care i s-a făcut, legat de arta pe care o aduce cu credință pe scenă, a venit din partea unei femei de serviciu.

„Am avut o perioadă de tăcere de vreo 9 ani de zile, ca Rubliov. Doi ani înainte de 89, dar după Revoluție am crezut că  ne vom reveni, că lucrurile se vor așeza, că vor ieși la suprafață lucrurile de valoare, iar kitsch-urile, mârlăniile, vulgaritățile vor dispărea din viața publică.  Dar, când am văzut că după 89, nemaifiind nici un fel de cenzură - că asta era a comuniștilor -  deși în toată lumea există un fel de cenzură, au ieșit niște spectacole de o vulgaritate și tot ce era mai urât: școala de șuți, parașutele.... Atunci mi-am zis să iau o pauză și să nu mă mai amestec cu tot ce era. Eram atunci chiar membru în Consiliul Național al Audiovizualului. A fost perioada cea mai frumoasă a țării, când „am privatizat văzduhul”, a mărturisit artistul  care continuă să ne surprindă, cu fiecare anotimp care trece, cu spectacole atipice vremurilor pe care le trăim.

În fața invaziei de subcultură care a pus stăpânire pe România, Tudor Gheorghe se refugiază în poezia română.

„Am fost categorisit într-o zonă în care nu mă simt: aceea a show-biz-ului. Nu am nicio legătură cu asta, deși am toată stima pentru realizatorii de emisiuni. Eu  am rămas în spațiul culturii și al educației. De atâția ani de zile eu rezist acestor valuri de subcultură care se înmulțesc și năpădesc această nație și tinerimea acestei țări. Este o inflație de subcultură de prost gust care mă enervează. Găsesc refugiul în această poezie română, care de 400 de ani se dezvoltă”.

Despre presa de azi și misiunea televiziunii naționale, Tudor Gheorghe spune:

„După 89, când s-a dat drumul să facem presă, toți copilașii care au scris la gazeta de perete când erau la liceu se trezeau ziariști.

 

Ne-am pierdut reperele, ni s-au arătat alte modele, care trebuie urmate.  Din punctul meu de vedere, presa a făcut și face în continuare un mare rău societății din goana după audiență. Se promovează aberații, indivizi agramați de care apoi se râde. Televiziunea națională, cred eu, nu ar trebui să aibă clauze de audiență. Uitați-vă de cât amar de vreme rezistă Teleenciclopedia. Nu înțeleg de ce televiziunea națională nu redescoperă varietățile? Venea lumea la spectacole, la Sala Radio, la Sala Palatului, și defilau prin fața lor Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Marin Moraru, Dan Spătaru, Aurelian Andreescu”.

Artistul care apare foarte rar la televizor, pentru că locul său este pe scenă, nu se consideră  o „vedetă”.

„Eu nu sunt vedetă, sunt un truditor pe ogorul culturii. Abia după ce o să mor eu vor fi indivizi care își vor da doctoratul în ce am făcut eu. Acum mă înjură unii.  Pe mine mă obsedează cântecul popular și am urmărit decăderea lui. A dispărut folclorul. Ce se aude sunt făcături”.

Cum se vede România de azi de pe scenă?

„Publicul meu este un public educat. Cel mai frumos compliment care mi s-a făcut, legat de publicul meu, e cel al unei femei de serviciu, de la Sala Palatului. Ea mi-a spus: „Să faceți mai des spectacole la Sala Palatului! De ce?, am întrebat-o. Pentru că după spectacolele Dvs nu trebuie să facem curat!”. Publicul care vine la mine nu mănâncă semințe și își închide telefoanele. De pe scenă, România e foarte frumoasă. Publicul care vine la mine e frumos. Durerea mea cea mai mare e că sălile de spectacol, acum în iarnă, nu mai sunt încălzite. Mi-aș dori ca actul de cultură să se dsfășoare într-o deplină relaxare”.