ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Luni dimineață, 24 martie, autoritățile constănțene au fost puse în alertă după ce un bărbat s-a urcat pe podul Agigea, într-un gest de protest. Acesta avea asupra sa un steag și un telefon mobil, scandând repetat mesajul „Turul doi înapoi”, potrivit Știripesurse.

La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), SMURD, precum și o autoscară din cadrul ISU Dobrogea. De asemenea, polițiștii constănțeni au blocat circulația rutieră pe podul Agigea pentru a permite desfășurarea în siguranță a intervenției.

După minute bune de tensiune și negocieri, bărbatul a fost coborât în siguranță cu ajutorul unei autoplatforme, fiind convins de negociatorii prezenți să renunțe la protestul periculos. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, acesta nu a încercat să se arunce, ci a colaborat cu echipele de intervenție. Întrebat de ce a urcat pe pod, protestatarul a răspuns: „Turul doi înapoi, Călin Georgescu președinte!”

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului și să decidă măsurile ce se impun. Circulația pe podul Agigea a fost reluată după finalizarea intervenției.