ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Grupul de suporteri „Uniți sub Tricolor” ai naționalei României au afișat vineri un banner cu mesajul „UEFA MAFIA” în fața Arenei Naționale din București, banner cu care vor să-i întâmpine pe „mafioții în costum” de la UEFA, pe care îi acuză că au transformat fotbalul într-o afacere profitabilă doar pentru unii. Cu câteva zile înainte, același grup de suporteri, împreună cu alte 4 grupuri partenere, anunța că boicotează primul meci cu spectatori de după pandemie al naționalei României, neputând accepta condițiile de distanțare și impunerea prezentării datelor biometrice (statusul vaccinal sau testul Covid negativ).

„UEFA MAFIA

În doar câteva ore va începe Campionatul European de fotbal, primul turneu final din istorie care va avea loc (și) în țara noastră, un eveniment așteptat de tot continentul din patru în patru ani. 
Cum Arena Națională din București va găzdui o serie de patru meciuri la acest Euro, am ales chiar din ziua debutului campionatului să transmitem din fața stadionului, printr-un amplu banner, ceea ce am scandat, simțit și spus mereu despre forul vicios care conduce fotbalul european: "UEFA mafia!".

E un mesaj de întâmpinare manifest pentru sosirea lor în țara noastră, dedicat mafioților în costum care au transformat fotbalul de care ne-am îndrăgostit noi și părinții noștri într-o afacere din care interesul major e ca personajele cheie din acest organism corupt până-n măduva oaselor să aibă câștiguri personale din ce în ce mai însemnate, în detrimentul tradiției, istoriei, suporterilor și tuturor celor care iubesc acest sport.

Încredințăm că din ce în ce mai mulți români vor prelua acest manifest și vor transmite același semnal clar și puternic!”, a scris vineri grupul de suporteri „Uniți sub Tricolor”. 

Iată și comunicatul lor de miercuri, 2 iunie 2021, referitor la meciul România - Georgia, la care au refuzat să participe din cauza condiționărilor covidiene:
 

„Echipa națională de fotbal a României va juca primul meci cu spectatori, după mai bine de un an, în compania Georgiei. Deși ne este dor să cântăm umăr la umăr pe stadion, cântecele din suflet închinate țării noastre dragi, nu acceptăm condițiile de acces impuse la această partidă. Pasiunea, pe care împreună cu grupurile din peluza națională o împărtășim, înseamnă mai mult decât a sta cuminți pe scaunul impus, divizați pe o suprafață cât mai mare astfel încât energia de grup dispare, pentru a asista la un meci pentru care este nevoie să ne prezentăm toate datele biometrice. Fotbalul pentru care am devenit suporteri generează pasiuni nestăvilite, libertate, energie, camaraderie, nebunie, spectacol în tribune. 

Considerăm că în condițiile date, toate  calitățile enumerate mai sus sunt anulate și înlocuite cu un control frustrant și distrugător. 

PELUZE LIBERE!

Semnatari:
  • Camarazii România
  • Ploiești România
  • Honor et Patria
  • Uniți Sub Tricolor
  • Dulce Românie”, se arată în postarea din 2 iunie a suporterilor naționalei. 

 

În aceeași zi, grupul de suporteri s-a fotografiat la Palatul Culturii din Ploiești, refuzând să intre pe stadionul din Ploiești, unde li se condiționa libertatea la primul meci cu public al naționalei de după izbucnirea pandemiei.

„Puși să alegem între pasiune și libertate, vom alege întotdeauna libertatea, căci fără ea pasiunea nu are sens. În seara asta, vom rămâne în afara stadionului și la fel vom proceda până când peluzele vor fi, din nou, libere”, și-au motivat suporterii gestul pe Facebook