Uciderea generalului iranian Soleimani de o dronă americană a fost „arbitrară și ilegală”, a reliefat un raport al expertei ONU în drepturile omului, Agnes Callamard

Uciderea generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac cu dronă american la Bagdad în ianuarie a fost arbitrară și ilegală, dat fiind că Washingtonul nu a demonstrat că generalul iranian reprezenta un pericol imediat, consideră experta ONU în drepturile omului Agnes Callamard, raportor special privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare, într-un raport trimis marți presei de către ONU, informează AFP, citată de Agerpres.
Concluzia raportului este că, în „absența unei amenințări iminente ce ar fi pus în pericol viața, modul de a acționa al Statelor Unite era ilegal” și contravine Cartei Națiunilor Unite.
Experta, care este mandatată de Consiliul Drepturilor Omului al ONU, dar nu vorbește în numele Națiunilor Unite, își va prezenta raportul joi în fața Consiliului, din care SUA s-au retras în 2018.
Documentul se referă în general la utilizarea dronelor în asasinatele țintite, însă aproape jumătate din raport se referă la cazul asasinării generalului Soleimani.
„În lumina probelor furnizate până în prezent de Statele Unite, țintirea generalului Soleimani și moartea celor care îl însoțeau constituie un asasinat arbitrar de care Statele Unite sunt responsabile în virtutea dreptului internațional umanitar”, afirmă Agnes Callamard în raport.
Încercând să justifice ordinul de ucidere a lui Soleimani, președintele american Donald Trump a declarat după anihilarea acestuia că generalul iranian pregătea atacuri „iminente” împotriva unor diplomați și militari americani.
În raportul său, experta franceză respinge argumentul lui Donald Trump, subliniind că SUA nu au demonstrat că generalul „reprezenta o amenințare iminentă”, că nu mai puteau aștepta înainte de a-l ucide și că nu erau în măsură să ceară încuviințare prealabilă din partea guvernului irakian.
Potrivit expertei, Washingtonul nu a reușit să demonstreze că asasinarea lui Soleimani era „necesară”.
„Nu a fost furnizată nicio probă că generalul Soleimani planifica în mod specific un atac iminent împotriva intereselor americane, mai precis în Irak, pentru care o acțiune imediată era necesară și ar fi fost justificată”, a precizat Agnes Callamard în raportul întocmit.
Mai mult, „nicio probă nu a fost adusă pentru a arăta că Statele Unite nu au avut timp să ceară ajutorul comunității internaționale, inclusiv al Consiliului de Securitate al ONU, pentru a face față unor presupuse amenințări iminente”.
Chiar și în eventualitatea unui pericol iminent asupra intereselor SUA în Irak, „nimic nu dovedește că Irakul nu era în măsură sau nu dorea să apere forțele americane pe teritoriul său”, mai subliniază în raport experta ONU în drepturile omului.
Pe 3 ianuarie 2020, SUA l-au ucis într-un atac cu dronă la Bagdad pe generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forței Quds a Gardienilor Revoluției iraniene și arhitectul strategiei de influență regională a Teheranului. În același atac a fost ucis și locotenentul lui Soleimani, irakianul Abu Mehdi al-Muhandis, liderul paramilitarilor pro-Iran din Irak.
În replică, Iranul a lansat, 5 zile mai târziu, tiruri de rachete împotriva unor baze militare irakiene care găzduiau trupe americane, provocând importante pagube materiale, dar nu și victime, potrivit oficialilor americani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Agnes Callamard Donald Trump Qassem Soleimani
Locații: New York
Organizații: Armata Iraniană Armata SUA ONU Președinția SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)