Ucraina e o țară foarte întinsă din Europa Orientală care se mai ține încă pentru o vreme în câteva pioneze. Și are un președinte artist de comedie, dublat de puternice mișcări naziste reziduale sau recesive din cel de-al doilea război mondial. Totul a început în 2013-2014, „maidanul”, când președintele prorus Viktor Ianukovici a fost demis în cursul unei lovituri de stat, ca urmare a unei revoluții colorate, portocalii, sprijinită de neoconservatorii americani, de vicepreședintele de atunci, Joe Biden, de subsecretarul de stat Victoria Nuland, soția unui celebru ideolog neoconservator, Robert Kagan. După paranteza de patru ani Donald Trump, Joe Biden și Victoria Nuland s-au întors la manete. Împreună cu mulți alții din fostele mandate Obama-Biden: Antony Blinken la Departamentul de Stat, William Burns la CIA etc.

Republica Moldova e o străveche regiune românească aflată sub ocupație rusă țaristă de la 1812 la 1918 și sub ocupație sovietică (rusă) de la 1940 la 1991. Odată cu alegerea Maiei Sandu președinte, Republica Moldova a devenit un condominiu ruso-europeano (german)-globalist, din care România, parte interesată de drept, a fost exclusă. Încă o „reușită” a politicii externe inexistente a lui Klaus Iohannis! Deși facem mare caz de parteneriatele și apartenențele noastre (UE, NATO), partenerii noștri „strategici” nu numai că nu ne sprijină în realizarea obiectivelor noastre istorice, dar ne și exclud de la masa discuțiilor fără prea mari bătăi de cap. Când vor putea, vor face același lucru cu România însăși. Dacă nu au și făcut-o deja.

Transnistria e o parte a Republicii Moldova, o regiune românească situată între Republica Moldova și Ucraina, la care se adaugă o parte din Tighina, ocupată din 1990 de armata rusă, care refuză să plece. Transnistria sau Republica Moldovenească Nistreană s-a autoproclamat autonomă în cadrul URSS la 2 septembrie 1990 și independentă la 25 august 1991. Azi, așa-zisa Republică Transnistria e recunoscută doar de Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud, cu statute asemănătoare. În Transnistria locuiesc aproape 500.000 de suflete. În 1989, conform recensământului, în așa-zisa republică locuiau 39,9 % români, 28,3 % ucraineni, 25,4 % ruși și 1,9 % bulgari.

Vladimir Putin e dictatorul Rusiei, cu mandate fără număr, gratulat ca „țar” fără să fie de origine nobilă (principe, duce) și cu atât mai puțin vreun Romanov, ci doar un fost ofițer KGB în fosta RDG. Pentru cei mai serioși observatori, nu e deloc clar cine conduce Rusia: doar Vladimir Putin sau armata (cu puternicul ei serviciu secret), împreună cu noul KGB (FSB etc.) și oligarhii multimiliardari? E limpede că Rusia e o oligarhie cu aparențe democratice. Puterea colosală pe care i-o atribuie propaganda occidentală lui Vladimir Putin, necontestată în interiorul Rusiei, poate fi și ea doar un basm de speriat copiii.

Ca să înțelegem cât de simplistă și de abruptă este politica Rusiei în Republica Moldova și în Transnistria e suficient să observăm cât de cinică și perfidă, „diplomatică” este politica Rusiei în Donbas (Donețk și Lugansk). Din 2014 încoace, Donbasul nu mai aparține de facto Ucrainei, nu a fost însă nici atașat Rusiei și nu este nici o republică independentă. Interesul Rusiei e servit. Probează astfel politica intervenționistă, agresivă a SUA în Ucraina, dovedește incapacitatea cronică, structurală a Ucrainei de a-și controla întreg teritoriul și toată populația. Populația rusofonă din Donbas e folosită, împreună cu teritoriul pe care-l locuiește, ca un cordon de protecție militar pentru Rusia. Practic, Rusia nu se mai învecinează cu Ucraina, ci cu cele două republici autoproclamate independente. Crimeea anexată are în acest context o soartă mult mai bună, pentru că Rusia trebuie să-și asume față de ea toate obligațiile, nu doar să-și slujească interesul militar.

Ce se întâmplă în Republica Moldova? După multiplele tentative ale României de a-și ajuta conaționalii de dincolo de Prut, fără a lucra însă la obiectivul major de a reunifica această regiune cu țara, pe modelul Germaniei – Republica Moldova e cea mai săracă regiune din Europa, iar zisa republică e doar o afacere pentru niște baroni locali cunoscuți de toată lumea –, după numeroase implicări ale SUA, ale europenilor (Germania), ale globaliștilor, politicianul rusofon ridicol Igor Dodon a fost îndepărtat de la președinție și înlocuit cu mult mai prezentabila „europeistă” (nu româncă!) Maia Sandu. Dar, după alegeri, rusofonii vor reveni masiv în Parlament.

În timpul mandatului neintervenționistului Donald Trump, SUA pare să fi fost scoasă din joc în Republica Moldova și a fost instalat condominiul ruso-europeano (german)-globalist. Aliații noștri europeni, în frunte cu Germania, dar și partenerii noștri strategici americani nu ar fi trebuit să ne sprijine în proiectul nostru de reunificare a țării? Sau interesul lor de a avea un picior pus într-o regiune apropiată de Rusia a prevalat?

Transnistria nu e decât un depozit de arme și de material militar (20.000 t?) – uniforme de vară și de iarnă pentru zeci-sute de mii de soldați, facilități de hrănire a trupelor etc. – și un culoar militar înspre sudul Europei în caz de război. Ca și Koenigsbergul / Kaliningrad, enclavă între Polonia și Lituania, la nord. Rușii ne fac adesea cu ochiul că suntem cu toții ortodocși. E adevărat, dar ortodoxia rusă pare să fie diferită de ortodoxia română. Ortodoxia rusă e mult mai pragmatică, imperială, militarizată...

Și în ceea ce-l privește pe marele lider de la Răsărit, Vladimir Putin, persistă multe semne de întrebare, au rămas destule lucruri neclarificate. A fost sau nu amestecat Vladimir Putin în asasinarea Annei Politkovskaia și a lui Boris Nemțov, adversar politic de luat în considerare, fost ministru, spre deosebire de irelevantul Alexei Navalnîi? Și, în ultimii 20 de ani de când e Putin la putere, au mai fost și alte asasinate politice rămase neclarificate. Dacă implicarea directă a lui Vladimir Putin nu a fost niciodată dovedită, nici suspiciunea nu a fost definitiv înlăturată. Nu știm în ce măsură avem de-a face cu propagandă occidentală violentă sau cu violență politică de tip asiatic. Faptul că Vladimir Putin ar avea, după unele zvonuri, rădăcini românești de pe vremea lui Dimitrie Cantemir nu prea interesează, pentru că președintele rus practică o politică ofensiv-imperială, mai ales în Moldova și în Transnistria. În schimb, trebuie recunoscut faptul că în ultimii ani Vladimir Putin și-a câștigat simpatie pentru poziția sa și a Rusiei de refuz la globalismul-buldozer, la Marea Resetare, și pentru susținerea unui naționalism decent (etichetat de adversari drept „iliberalism”).

Transnistria e sprijinită politic, militar, economic și financiar de Rusia. Armata rusă continuă să staționeze pe o parte din teritoriul Republicii Moldova. Pentru români, Vladimir Putin seamănă inevitabil cu Transnistria, cu fostul „președinte” Igor Smirnov, care a avut și el nu mai puțin de patru mandate de „președinte” în Republica Moldovenească Nistreană. Rusia nu e numai cea mai întinsă țară din lume, dar mai are nevoie, expansionist, de Transnistria la sud și de Kaliningrad (Koenigsberg, orașul lui Immanuel Kant) la nord. Cele două regiuni militarizate sunt enclavate în teritorii străine.
 
Dar, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, situația complexă, de stat nefuncțional a Republicii Moldova (Basarabia românească – 2,7 milioane de locuitori) nu e în primul rând astfel din vina marilor puteri (Rusia, Germania, SUA), ci este rezultatul mizeriei și nemerniciei clasei conducătoare (politicieni, servicii, presă) de la București. Într-un scurt articol foarte pregnant, titrat în limba română, Anatoly Karlin (n. 1988, urmaș al unor ruși albi, cu studii economice și politice la Berkeley, California) atrăgea atenția anul trecut asupra narcozei servite românilor de propiii lor politicieni despre apartenența Basarabiei. Conform datelor din surse românești pe care le prezintă pe o hartă a României, peste 70 % dintre români cred că „Basarabia e România” (titlul articolului e cunoscutul slogan). În București și în județul Ilfov, cifra e chiar de 91,1 %: 

„Când am fost în România, liberalii de acolo mi-au spus că numai niște zăpăciți marginali sprijină reunificarea cu Moldova. Dar, evident, se înșelau. E vorba mai degrabă de 70 % din populație, după cum ne arată harta. Cred că Moldova e un caz interesant de comparație cu situația Ucraina-Belarus. În timp ce ucrainenii sunt mai ales niște ruși polonizați iar bielorușii niște ruși lituanizați, moldovenii pot fi văzuți ca niște români rusificați. După cum înțeleg eu lucrurile, opiniile în privința unirii fie cu România, fie cu Rusia s-ar împărți aproximativ 50/50 (deși cele pentru România ar domina). Transnistria este, desigur, prorusă la nivelul la care e Crimeea, chiar dacă e vorba, de fapt, de o etnicitate „sovietică” în părți comparabile ruse, ucrainene și moldovenești.

Cred că orice persoană rezonabilă va fi de acord – chiar și moldovenii – că țara lor e una falsă, de care trebuie să scape – de multă vreme eu pretind că ar trebui făcut un târg în care Rusia ia Transnistria și România ia Basarabia istorică. (Într-o lume ideală, Ungaria ar lua și ea atunci Transilvania, dar, din nefericire, demografia n-o mai ajută.)

Asta e grăitor și pentru felul în care liberalii se înșală adesea și n-au nici o legătură cu propriul lor popor. Mi-au spus, printre altele, și că numai 10 % dintre români îl apreciază pe Ceaușescu. Și totuși, comentatorii mei avizați m-au corectat, arătându-mi că este vorba de mai bine de 50 %. O dovadă în plus că e corect clișeul după care elitele liberale au adesea idei foarte vagi despre țările în care trăiesc” (Anatoly Karlin – „Basarabia e România”, unz.com, 13.08.2020).

După cum se poate observa cu ușurință, tânărul ruso-american e mai limpede la minte și mai patriot decât toți politicienii români incompetenți și corupți care s-au succedat de 30 de ani în Parlament, în guvern sau la președinție.