Dacă intri pe pagina lui Caramitru poți vedea un festival al delirului psihotic. Vorba prietenului Silviu Dancu : "Caramitru e în vrie! Dă indicații, face reguli, stabilește foi de parcurs, împarte pliante, concepe strategii... Cred că undeva, în sinea lui, e tare fericit că există virusul ăsta! "

Citind spumegațiile ăstuia la adresa bisericii nu pot sa nu îmi aduc aminte de o discuție avută la Cluj cu Bogdan Iancu autor al unor interviuri cu Regele Mihai I al României. Acesta ne povestea cum la un interviu cu Regele Mihai la palatul Elisabeta in momentul când au ajuns în sala mare a palatului regele s-a oprit și i-a povestit despre cum a avut acolo un dialog cu Vîsinski care văzând ca nu o scoate la capăt cu abdicarea Regelui a ieșit trântind ușa sălii de a crăpat tencuiala . Și ne spunea Bogdan ca regele cu un zâmbet ironic la întrebat : Știi unde e acum Vîsinski? Bogdan nu a înțeles întrebarea și s-a uitat mirat la rege, acesta arătând către pământ ii zise: El e acolo, și eu tot aici!

Deci tot așa cred și eu despre acești neo-bolșevici când vine vorba de biserică. Biserica și crestinismul a cunoscut prigonitori mai aprigi decât Caramitru, numai dacă ne gândim la Diocletian, Nero și sfârșim cu Stalin. Delirul de astăzi, șleahta lui de scuipători în biserică sunt pistol cu apă. Și peste ani ei vor fi oale și ulcele și numele lor demult uitate si acoperite de colbul istoriei pe când biserica tot aici va fi. De ce ? Pentru ca Iisus ne-a spus despre biserica Sa ca "porțile Iadului nu o vor birui” și deoarece încă nu cred ca e vremea judecății despre care nici El nu știe când va fi ci numai Tatăl.

Iar referitor la isteria Coronavirus și închisul bisericilor, lumea asta și Europa a mai cunoscut vremuri grele și pandemice cum erau marile pandemii ciuma, când mureau mult mai mulți oameni însă bisericile nu se închideau. Daaa, putem spune ca oamenii erau inapoiati și biserica avea alta raportare in lume și era puternica , etc poți spune orice dar uitându-ne la reacțiile de azi ale oamenilor și la spaima acestora in fata morții nu cred ca putem spune ca am evoluat prea tare de atunci. Ba mai mult putem spune ca am involuat deoarece omul evului mediu avea mai multă credință atunci întrucât era conștient că omul este neputincios in fata manifestărilor nefaste ale naturii și își întorcea privirea spre ultima speranța divinitatea și își inmultea rugăciunea care se împreuna cu efortul uman de a depăși situația dificila îl dădea imbold și motivații sa lupte mai mult pt a trece peste acea perioada dificila. Astazi însă mulți dintre noi am uitat exercițiul rugăciunii.

Nu zic că a nu face nimic omenește posibil pentru a împiedica răspândirea unei molime și doar a ne ruga așteptând ca ea sa treacă este soluția, dar puțină rațiune, realism și calm ne-ar ajuta sa vedem mai bine situația și sa o analizam mai cerebral atât cât putem. Isteria însă nu cred ca ajuta la îndepărtarea mai rapida a molimei, igiena și rațiunea ajută mult mai mult iar rugăciunea cred ca mai mult ne-ar ajuta sa ne vedem neputința in fata morții și sa ne mai tăiem puțin egocentrismul gonflat de societatea care ne învață ca suntem niște mici dumnezei care văzându-ne limitarea, iraționalitatea și neputința in fata morții devenim isterici. De ce ? Pentru ca am lepădat credință în viața de apoi, în veșnicie și în nemurirea sulfetului, am ajuns biete animale cuvântătoare pentru care prezentul, confortul, plăcerea și ziua de mâine sunt singura preocupare și scop în viața din păcate.