Ultimul drum al generalului Iulian Vlad

General-colonel Iulian Vlad, degradat după 1989 la rangul de simplu soldat, a murit în cursul dimineții de sâmbătă, 30 septembrie 2017, la vârsta de 86 de ani. Răpus de un cancer accelerat, dobândit în urmă cu exact un an după o vizită făcută la Chișinău, pe urmele tatălui său, militar eliberator al Basarabiei ulterior căzut prizonier la ruși, generalul Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, nu a fost lăsat să moară în liniște.
Presa rețelei pacepiste din România a acționat la ordin trivializând misiunea complexă a unui șef de serviciu secret, fie el și dintr-o dictatură, eliminând cu bună știință laturile ce țin de protecția informativă și contra-informativă a României și punând accent doar pe latura represivă – reprobabilă desigur -, ignorând totodată cu desăvârșire rolul important al generalului Iulian Vlad, alături de generalul Ștefan Gușă, la salvarea românilor de la un măcel anunțat – "60.000 de morți” -, blocarea unei invazii iminente a trupelor Pactului de la Varșovia – în special ungurești și rusești – și apărarea țării de o foarte posibilă pulverizare.
Când încă era pe catafalcul înveșmântat de colegi în tricolor, l-au înjurat: Tismăneanu, Mungiu, Pleșu și alți puradei de-ai lor, speculând murdar extrase interpretabile din dosarul de cadre al fostului profesor și ofițer. Dl Pleșu a fost, totuși, mai elegant decât colegii lui din trena lui Soros, înghesuiți în paginile organului GDS: l-a asemuit pe Iulian Vlad cu Vlad Țepeș! Posibil ca soția sa, cunoscătoare în domeniu, să-i fi insuflat o atare comparație notabilă.
Press One, un site care aparține unui om de afaceri american, a publicat o relatare oarecum obiectivă de la înmormântarea care a avut loc marți, 3 octombrie, la Cimitirul Ghencea – Militar. În SUA, Washington Post și New York Times au publicat necroloage. Alte publicații din Europa (Belgia, Irlanda, Cehia, Ungaria, ș.a.), au dat știrea. Până la această oră, presa rusă a ignorat total moartea generalului.
Iulian Vlad a avut o slujbă frumoasă, la care au participat sute de persoane, de la rezerviști și ofițeri activi la oameni de cultură și ziariști redutabili, ca Dan Zamfirescu și Corneliu Vlad, și de la membri ai unității speciale 0110 "anti-KGB” la chiar cel care l-a arestat pe 30 decembrie 1989, la ordinul lui Ion Iliescu și sub privirile ofițerilor GRU/KGB Nicolae Militaru și Evgheni Tiajelnikov, misteriosul Gelu Voican Voiculescu.
Au mai fost văzuți: fostul director SRI Costin Georgescu, coloneii Radu Tinu și Filip Teodorescu, de la asociația rezerviștilor SRI, și generalii Vasile Mălureanu și Petru Neghiu, președintele rezerviștilor SIE, care a afirmat pentru presă că Iulian Vlad s-a spovedit și împărtășit în spitalul în care și-a petrecut în suferință sfârșitul vieții. Fără onorurile militare cuvenite, generalul Iulian Vlad a plecat pe ultimul drum cu icoana Sfântului Nicolae pe piept și în acordurile imnului național – "Deșteaptă-te, Române!” – cântat de apropiați la punerea în mormânt.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Afacerea Peșchir: Sistemul și-a dat foc la Valiza Pandorei

Trump: Urmează ÎMPĂRȚIREA UCRAINEI. Călin Georgescu A AVUT DREPTATE la Ion Cristoiu. CNA a vrut să cenzureze emisiunea

Marian Vanghelie susține că Marian Enache de la CCR a fost prins cu un copil în pat pe vremea când era ambasador la Chișinău. Președintele BEC ar avea aceeași meteahnă - PEDOFILIE. VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: România
Subiecte: Comunism Evenimentele din Decembrie 1989
Organizații: Securitatea Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)