Un alt copil suspect de sindrom hemolitic, transportat de la Sfântu Gheorghe la București

Un alt copil suspect de sindrom hemolitic uremic a fost transportat de la Sfântu Gheorghe la București.
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, a declarat, pentru Agerpres, că este vorba despre un bebeluș care va fi trimis în scurt timp cu un elicopter la București.
Potrivit acestuia, este primul caz de SHU înregistrat în județul Covasna.
Patru copii cu sindrom hemolitic-uremic mai sunt internați miercuri la spitalul „Marie Curie” din Capitală, la secția Nefrologie, trei fiind dializați peritoneal, a declarat dr. Mihaela Bălgrădeanu, șeful secției. Copilul care se afla internat la Terapie Intensivă a fost mutat miercuri la Nefrologie.
Unul dintre copii prezintă, însă, complicații neurologice.
„Din punct de vedere al manifestărilor neurologice evidente, lucrurile stau bine, însă noi, deocamdată, nu putem ști exact ce leziuni au lăsat aceste manifestări neurologice clinice la nivelul creierului. Lucrurile acestea le vom aprecia în timp și printr-o serie de alte examene și, bineînțeles, prin urmărirea evoluției comportamentului copilului. Acum, pe primul plan, se află totuși boala renală acută și noi trebuie să stăpânim acest moment”, a mai declarat, potrivit Mediafax, dr. Bălgrădean.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: Sfântu Gheorghe
Subiecte: Bebeluși Argeș
Organizații: Spitalul Marie Curie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)