Un fost ministru în Cabinetul Cioloș apără decizia guvernului Dăncilă: De ce România TREBUIE să-și mute ambasada la Ierusalim
Atacată și contestată și din interior și din exterior, devenită subiect de polemici în dezbaterile din mediul online, decizia guvernului de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim primește sprijin neașteptat din partea unui fost ministru în Cabinetul tehnocrat al lui Dacian Cioloș. Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor, prezintă, într-o postare pe Facebook argumentele pentru care România trebuie să facă această mutare, atacând-o inclusiv pe Frederica Mogherini, comisarul european pentru Relații Externe, după ce aceasta a spus că niciun stat UE nu-și va muta ambasada la Ierusalim.
„Văd că se invocă relațiile noastre cu lumea arabă ca argument la mutarea ambasadei. Care relații? Cele prin care un "ambasador palestinian” ne amenință și noi nu protestăm? Economic sunt aproape zero”, spune fostul ministru în postarea de pe Facebook.
„De cel puțin 3000 de ani poporul lui Israel are prezență acolo și capitală le-a fost Ierusalimul. Au pribegit mult timp în toată lumea dar au avut în inimă pământul lor făgăduit de Dumnezeu. Biblia este mai mult decât un argument.
Este extraordinar cum aproape toți evreii din toată lumea țin legătura cu țara lor, cum Diaspora susține Israel.
Palestina ca denumire este locul de unde vin evreii. Nu a existat vreun stat arab acolo. Așazisa identitate palestiniană statală de acum este o creație a propagandei sovietice.
Oare Frederica Mogherini care după căderea regimurilor comuniste din 1988 activa într-o organizație comunistă nu este tributară tenebrelor sovietice? După pozițiile exprimate, trecutul ei și relatări ale unor prieteni din Italia, mult mai informați decât mine, nu pot avea încredere în Mogherini.
Israelul este singurul stat din lume căruia nu i s-a permis să-și decidă singur capitala.
Văd că se invocă relațiile noastre cu lumea arabă ca argument la mutarea ambasadei. Care relații? Cele prin care un "ambasador palestinian” ne amenință și noi nu protestăm? Economic sunt aproape zero.
Interesul național al României tehnologic, militar, cultural este evident în relație cu USA și Israel. Este și moral și pragmatic.
De Ierusalim, de pământul sfânt este legată credința, istoria, prezentul și viitorul nostru.
Cred că ar trebui să atragem atenția tuturor aliaților europeni că civilizația și cultura noastră vine din creștinarea Europei și îndepărtarea de aceste rădăcini nu este normală.
Europa este o uniune a națiunilor și a libertății nu un spațiu unde niște sforari numiți indirect fac jocurile", scrie Marius Bostan pe Facebook.
Fostul ministru mai susține că, doar pentru Liviu Dragnea susține un lucru, nu înseamă automat că acel lucru este rău.
PS: Dacă Liviu Dragnea bea apă nu inseamna ca toti cei care sunt contra nu trebuie sa bea. Vad ca mulți oameni care pareau inteligenti renunta la anumite teme numai pentru ca le-a preluat Baronul de Teleorman”, mai afirmă Bostan.
Reamintim că Guvernul Dăncilă a anunțat în urmă cu două săptămâni că a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Decizia a fost salutată de guvernul israelian, în timp Ambasada Palestinei în România a avertizat că o astfel de decizie „pune în pericol interesul Statului român precum și al cetățenilor săi în lumea arabă și musulmană”.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în contextul în care a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă, că documentul secret privind ambasada din Israel discutat în Guvern a fost o „mare greșeală” de politică externă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Meteorologul care demonstrează că ciclonul nu a existat decât în isteria media și pornografia fricii indusă de autorități
Fotografiile Zilei: Maria Tănase, la vârsta de 17 ani, în mijlocul elevilor de la Școala de Medicină Militară
Al Treilea Război Mondial a început, dar nu îl vedem noi...
A ÎNCEPUT! Israelul lovit dur de Iran cu rachete hipersonice. Baze aeriene distruse ca răzbunare pentru uciderea lui Hassan Nasrallah. Gardienii Revoluției: Orice prostie din partea inamicului va duce la un răspuns devastator. ISRAELUL pregătește REPLICA
NATO se pregătește pentru Al Treilea Război Mondial cu Rusia. Ce rol va juca România
ABONATA BIG PHARMA: Dr. Valeria Herdea, șefa CNAS care cere vaccinarea obligatorie în România, o fanatică a vaccinării COVID, inclusiv a copiilor, a primit peste 70 de sponsorizări de la companiile farmaceutice internaționale, ceea ce o face INCOMPATIBILĂ
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Federica Mogherini Marius Bostan
Subiecte: Conflict Israel palestinieni Ierusalim capitală Mutarea Ambasadei României la Ierusalim Recunoastere statul Palestina
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)