ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ar putea fi primul deces al unui medic, după vaccinarea cu serul Pfizer, dar compania susține că „investighează”. Este cazul unui medic din SUA care, așa cum spune soția sa, nu suferea de nicio boală, era pro vaccinare, dar, brusc, după ce a primit serul Pfizer, a ajuns pe un pat de spital  cu o boală autoimună. Care, în final, i-a adus moartea.
 
Văduva îndurerată a unui medic din Florida a povestit pentru DailyMail.com cum soțul ei, care era „perfect sănătos” a murit de o maladie misterioasă a sângelui, la doar câteva zile după ce a primit vaccinul Pfizer Covid-19.
 
Heidi Neckelmann a declarat că medicul obstetrician Gregory Michael, în vârstă de 56 de ani, tatăl unui copil, era activ, sănătos și nu avea boli preexistente înainte de a primi vaccinul, pe 18 decembrie.
 
Dar, la 16 zile, bărbatul a murit din cauza unui accident vascular cerebral, după ce a dezvoltat brusc o boală autoimună rară, care determină corpul să-și distrugă propriile trombocite, micile fragmente care ajută sângele să se coaguleze.
 
Heidi crede că vaccinul Pfizer-BioNtech ar fi putut fi declanșatorul suferinței și decesului său.
„În mintea mea, moartea lui a fost legată 100% de vaccin. Nu există altă explicație”, a declarat ea pentru DailyMail.
”Era perfect sănătos. Nu a fumat, a băut din când în când alcool. Mergea cu caiacul, era pescar de mare adâncime. L-au testat pentru tot ce îți poți imagina după aceea, chiar și pentru cancer, și nu a fost absolut nimic în neregulă cu el.”

Pfizer a comentat pentru DailyMail.com că este conștient de moartea „extrem de neobișnuită” a doctorului Michael și că investighează acest caz. Cum era de așteptat însă, un purtător de cuvânt al companiei a spus: „Nu credem în acest moment că există vreo legătură directă cu vaccinul”.

Gregory nu a suferit nicio reacție imediată la injecție, dar trei zile mai târziu, în timp ce făcea un duș, a observat  pete roșiatice-mov (petechia) care indică sângerări sub piele, pe picioare și pe mâini. Când s-a dus la centrul medical Mount Sinai din Miami Beach, spitalul în care lucrează și unde a primit vaccinul revoluționar, medicii au descoperit că suferă de o lipsă acută de trombocite. „Toate rezultatele sângelui erau normale, cu excepția trombocitelor care au revenit la zero”, a spus Heidi.
„La început au crezut că trebuie să fie o greșeală. Așa că au făcut din nou testul și de data aceasta au făcut unul manual, care ar trebui să fie mai precis. De data aceasta a arătat doar o trombocită.
Se simțea bine, era normal, energic, fericit. Dar i-au spus că nu poate merge acasă, că e extrem de periculos și că poate suferi de o sângerare a creierului și poate muri”.

În mod normal, medicii s-ar aștepta la un interval cuprins între 150.000 și 450.000 de trombocite pe microlitru de sânge.

Heidi spune că medicii au încercat să inverseze ceea ce au diagnosticat ca o tulburare imună acută cunoscută sub numele de ITP - purpură trombocitopenică idiopatică. Copiii pot lua ITP după o infecție virală, cum ar fi gripa sau oreionul, în timp ce la adulți factorii declanșatori pot include HIV, hepatita sau H. pylori, un tip de bacterie care provoacă ulcere gastrice. Heidi insistă totuși că medicul nu ar fi avut niciuna dintre aceste boli.

O soluție la ITP ar fi fost îndepărtarea splinei, dar Heidi spune că nu era posibil, deoarece sângele său nu s-a putut coagula, ceea ce face operațiunea prea periculoasă. 
După două săptămâni de perfuzii și tratamente experimentale care nu au reușit să mărească numărul de trombocite, medicii au decis că nu au de ales și urma să fie operat.  În final însă, medicul a murit în urma unui accident vascular cerebral hemoragic.

„Soțul meu a discutat în tot acest timp cu medicii, care au spus că este foarte probabil ca vaccinul să fie cauza. Mi se pare posibil ca într-un fel să-i fi instruit corpul să atace un lucru greșit, trombocitele”, spune soția îndurerată.

„Nu vreau ca oamenii să se îmbolnăvească de la Covid și nu sunt împotriva vaccinurilor, dar trebuie să încetinim lucrurile. Ei administrează acest vaccin unora dintre cei mai importanți oameni, medicii și asistentele care au grijă de noi, precum și persoanelor în vârstă, cele mai vulnerabile. În calitate de medic, soțul meu nu ar fi vrut ca cineva să ia ceva care nu este sigur, a mai spus soția medicului.