ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un muzeu dedicat Părintelui Dumitru Stăniloae, de la a cărui plecare la cele veșnice s-au împlinit 27 de ani pe 5 octombrie, a fost amenajat în centrul Capitalei, la parterul casei parohiale din curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe Vechi” din București. Spațiul muzeal va fi inaugurat după depășirea pandemiei și își propune să fie un loc de întâlnire pentru vizitatori, cercetători, teologi, scriitori și jurnaliști.

„Inițiativa organizării unui muzeu parohial a pornit de la faptul că renumitul teolog a locuit în acel spațiu împreună cu soția și fiica, Lidia, începând cu anul 1947 pentru o perioadă îndelungată”, a explicat preotul paroh Sorin Tancău, pentru Agenția de Știri Basilica. 

Acesta a adăugat că „spațiul muzeal cald și prietenos, care aduce în prim plan chipul luminos al teologului apreciat în întreaga lume ortodoxă, a fost amenajat din recunoștință față de activitatea misionară a părintelui” Dumitru Stăniloae.

„Atunci când muzeul va fi inaugurat, imediat după ce societatea românească va depăși perioada de pandemie, își propune să fie gazdă pentru diferite lansări de carte, pentru discuții teologice, pentru cursuri și seminare ale studenților, emisiuni ale canalelor media, care evocă personalitatea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae, dar și pentru vizite ale pelerinilor”, își mărturisește visul preotul Sorin Tancău.

Până atunci, parohia lucrează la realizarea unui tur virtual în imagini, precum și a unui scurt film, realizat în mai multe limbi de circulație internațională, cu scop de prezentare pentru vizitatori.

Amenajarea muzeului a început în primăvara anului 2019, pe cheltuiala parohiei, dar cu sprijinul unei echipe de voluntari care a început să transforme încăperile „într-un loc adecvat cinstirii memoriei marelui teolog”.

Imaginile de arhivă în care este prezentat părintele Dumitru Stăniloae au reprezentat o sursă de inspirație pentru organizarea muzeului. Prima încăpere este una cu specific românesc, cu peretar de lână țesut la război, înconjurat de multe icoane tradiționale, pictate pe sticlă. În a doua încăpere „pot fi admirate manuscrise originale ale părintelui Stăniloae, dăruite de domnul Costion Nicolescu, alături de icoana cea mai dragă  părintelui – Sfânta Treime - și de cei doi mari sfinți teologi traduși și reintrepretați patrisctic: Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Grigorie Palama”.

„Tot aici se regăsesc nenumărate fotografii ale părintelui împreună cu familia, cu ucenici, cu obștea Mănăstirii Rohia, cu iluștri prieteni ai părintelui ca Nichifor Crainic sau părintele Arsenie Boca, dar și de la evenimente personale cum ar fi: decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București”, povestește părintele Sorin.

„Toate aceste clipe imortalizate sunt completate de opera teologică, tipărită în diferite ediții, a renumitului dogmatist și mărturitor ortodox, precum și de emisiuni filatelice dedicate, de medalii ce amintesc de Centenarul nașterii și de Congresul organizat la 110 ani de la nașterea părintelui profesor”.

Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, la Vlădeni, în fostul comitat, actualul județ Brașov. În 1917 pleacă la Brașov, pentru a urma cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Șaguna”. Cinci ani mai târziu, primește o bursă în cadrul Universității din Cernăuți, dar, dezamăgit de manualele și metodele scolastice, părăsește Universitatea după un an. Între 1923 și 1924 urmează cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București. Urmează un periplu prin Europa (Munchen, Berlin, Paris), iar în 1932 revine în țară, unde este hirotonit preot, pe 25 septembrie.

După cel de-al Doilea Război Mondial, încep persecuțiile din partea regimului comunist, fiind obligat, în 1946, să renunțe la rectoratul Academiei Teologice din Sibiu, la cererea lui Petru Groza.

Pe 5 septembrie 1958, este reținut de Securitate alături de membrii mișcării Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa. În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.

În 1968 este invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susține conferințe, iar în 1969 conferențiază la Oxford. Merge la Vatican, ca membru al delegației B.O.R., în 1971.

În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1991 este membru titular, în același an fiind numit Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie din Atena. În 1992 primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București. Trece la cele veșnice pe 5 octombrie 1993.