ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un film documentar despre vaccinuri și  problemele pe care le cauzează, „Vaccinde revealed”, a început să fie difuzat, gratuit, 24 de ore din 24, din noaptea de luni spre marți pe site-ul vaccinesrevealed.com. 20 de experți din toată lumea vorbesc despre efectele vaccinurilor,  în încercarea unei reevaluări a raportului real  risc-beneficiu în cazul imunizării.

Acest documentar, în nouă părți, include experiențele mai multor oameni de știință, cercetărori, juriști, medici și părinți, precum și victime ale vaccinurilor și membri ai familiilor lor, dezvăluind legătura dintre boli și vaccinuri. 

În contextul unor campanii medicale agresive din partea guvernelor și companiilor Big Pharma care susțin vaccinarea, cu scopul declarat de prevenire a bolilor, documentarul prezintă și cealaltă față a medaliei, arătând efectele, de cele mai multe ori dăunătoare, ale vaccinurilor. 

„Misiunea noastră este de a preveni daunele și decesul provocate de vaccin și de a promova și proteja dreptul fiecărei persoane de a lua decizii independente privind vaccinarea independentă pentru ei și familiile lor. Nu ne vom opri până când lumea întreagă nu va avea cunoștințele necesare privind adevărul despre vaccinuri”, spun autorii documentarului.

Printre experții chemați să-și spună punctul de vedere în documentar se numără Robert F. Kennedy Jr., nepotul fostului președinte american JFK și unul dintre cei mai cunoscuți contestatari ai vaccinurilor, despre care presa americană scria, la începutul anului, că a fost desemnat de președintele Donald Trump să conducă o comisie care să analizeze siguranța și integritatea științifică a vaccinurilor.