Lucrările Colocviului s-au desfășurat atât fizic, cât și online, prin intermediul platformei Zoom, pentru a da posibilitatea cercetătorilor de la București, Iași, Cluj, Arad, Cernăuți și părinților istorici de la Mănăstirea Putna să comunice și să se întâlnească, în condițiile restricțiilor actuale.

După rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, sesiunea de dimineață a debutat cu comunicarea ierodiaconului Timotei Tiron, Paraclisele Mănăstirii Putna. Câteva observații. Autorul a arătat că cel mai vechi paraclis menționat în izvoare este Paraclisul Sfinților Apostoli Petru și Pavel clădit de Mitropolitul Iacov Putneanul în 1758–1759, într-o clădire monumentală, pe latura de sud a incintei, urmat de cel din 1856, în clădirea vechii stăreții ridicată de austrieci, pe latura de vest a incintei, restaurat în 1972 și extins cu o absidă circulară a altarului și un pridvor închis, ajungând la înfățișarea din zilele noastre.

Domnul Ioan Austin Guriță, în studiul intitulat Misail Chisăliță, egumen al Putnei și episcop de Rădăuți. Contribuții biografice, a adus date noi din biografia lui Misail, ardelean de origine, din zona Maramureș-Bistrița, egumen la Putna și episcop la Rădăuți, calitate în care a ctitorit o mănăstire la Sângeorz, împreună cu popa Constantin. Episcopul Misail, s-a retras din scaun la Putna, devenind schimonahul Mina și zidind o chilie în zona Ursoaia. El a murit la Putna în 1752, având mormântul, probabil, lângă altarul Bisericii mari.

La rândul lui, protosinghelul Iustin Taban, în comunicarea Fuga Mitropolitului Antonie Putneanul în Rusia și caterisirea lui (1739). O reevaluare istorică și canonică, a analizat orientarea politică a ierarhilor Moldovei din veacul XVIII fanariot – Mitropolitul Ghedeon (1711), Antonie (1739), Gavriil Callimachi (1769), Leon Gheucă (1787) –, care s-au apropiat de Rusia, în care vedeau o ocazie de a scoate Moldova de sub dominație otomană. Mitropolitul Antonie a plecat în Rusia, părăsindu-l pe domnul Grigorie al II-lea Ghica, fidel turcilor, motiv pentru care a fost caterisit de Patriarhia Constantinopolului în 1739. Biserica Rusă a ignorat acest act, și l-a instituit pe Antonie mitropolit de Cernigov și Belgorod, acest lucru semnalând totodată o criză a relațiilor între cele două Biserici autocefale, în contextul războaielor ruso-turce. Atitudinea lui Antonie a fost continuată de ucenicii săi de-a lungul veacului al XVIII-lea, în special de mitropolitul Gavriil Callimachi, care a trimis în 1769 scrisori țarinei Ecaterina a II-a, solicitându-i protecția asupra Moldovei. 

În comunicarea următoare, Două contribuții la istoria Mitropolitului Iacov Putneanul, domnul Ștefan S. Gorovei a limpezit două aspecte din biografia ierarhului de la Putna, o danie mijlocită de el și momentul exact al venirii la stăreția Putnei, față de precursorul său, Ierotei, în jurul datei de 15 ianuarie 1744. 

Domnul Mihai Atanasiu a vorbit despre Un document inedit despre deschiderea mormintelor de la Mănăstirea Putna (1856). Este vorba de manuscrisul cu cota 2553, fostă 5959 de la Biblioteca Academiei Române, copiat de monahul Chesarie Dracinschi de la Mănăstirea Putna după un text publicat de Iraclie Porumbescu la anul 1857, care descrie biserica Putnei cu mormintele și portretele ei, autorul insistând asupra revizuirilor și interpolărilor monahului putnean față de textul original al lui Iraclie Porumbescu. 

În a doua sesiune a zilei, monahul Alexie Cojocaru a prezentat Apelative, epitete și titluri atribuite lui Ștefan cel Mare în documentele Serbării de la Putna din anul 1871. Apelativele domnului Moldovei – „Ștefan cel Mare”, „principele cel mare”, „soare între domnitori”, „Ștefan cel Bun și Sfânt”, „cel Mare și Sfânt” – și ale Putnei – „Mecca Daciei”, Mecca românității” – relevă statutul la care ajunsese Ștefan cel Mare în memoria populară, precum și locul ctitoriei sale în inima românilor, în contextul așteptărilor naționale de la sfârșitul veacului al XIX-lea.

Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu, în cercetarea Daruri și cuvinte la Serbarea de la Putna 1871 – forme noi, conținuturi vechi, a arătat modelele de inspirație occidentală (din spațiul englez, francez etc.) ale obiectelor simbolice aduse la serbarea de la Putna – urna, coloana de marmură, flamurile –, puse în legătura cu regalitatea sacră, cu nemurirea și dăinuirea personalităților ilustre în memoria comunității lor.

Domnul Augustin Mureșan, care a vorbit despre Steagul junelor române din Crișana dăruit la Serbarea de la Putna, în anul 1871, a analizat componentele acestuia, pânza și hampa, materialele din care era confecționat, precum și stema Crișanei, pictată probabil pe carton de către Epaminonda Bucevschi, semn vizual al identității istorice a provinciei Crișana, alături de celelalte regiuni ale țării care au trimis reprezentanți și daruri la Serbarea națională de la Putna.

A urmat comunicarea domnului Dragoș Olaru, Un personaj important al Serbării de la Putna din 1871: Emanuel Logothety. Schiță biografică. Emanuel Logothety a fost președinte al Comitetului provizoriu al Serbării de la Putna din 1871, alături de G. Băleanu și N. Teclu, iar familia Logothety avea rădăcini vechi, ce merg înapoi până la secolul al XV-lea, în zona insulelor Zakynthos.

Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a încheiat sesiunea de seară cu articolul Dosarul 3/1900 din Arhiva Mănăstirii Putna – Starețul Teofil Patraș, Serbarea de la Putna din 1904 și începutul Primului Război Mondial. În acest manuscris, început la 1900 și scris de mai multe mâini, până la anul 1936, se descriu mai multe evenimente din viața Mănăstirii Putna: telegramele de felicitare la instalarea starețului Teofil Patraș (1901), biografia lui Teofil Patraș, egumen al Putnei între 1901-1917, serbarea de la Putna din 1904, începutul Primului Război Mondial, instalarea lui Visarion Puiu din 1935 și vizita regelui Mihai la Putna în 1936.

În deschiderea sesiunii de dimineață din cea de-a doua zi a Colocviului, 3 septembrie, Părintele Stareț, Arhim. Melchisedec, a amintit că într-o astfel de zi, în urmă cu 552 de ani, a avut loc sfințirea Mănăstirii Putna, prin mâna Mitropolitului Teoctist I al Moldovei.

Prima comunicare a fost a domnului Ștefan Andreescu, Valahii și Valahia în memoriile lui Konstantin Mihailovic de Ostrovica, a prezentat un izvor nou despre Țările Române alcătuit de un ienicer sârb, care a descris, printre altele, capturarea Chiliei și Cetății Albe de către turci în 1484 și relațiile tributare ale principilor români cu Poarta.

În prezentarea sa despre Muzica în Moldova în vremea lui Ștefan cel Mare. Certitudini și ipoteze, domnul Eduard Rusu a arătat că muzica la curtea domnului Moldovei, fie că era vorba de muzică militară, muzică de oraș sau muzică de divertisment, nu era diferită în mod esențial de cea de la curtea oricărui suveran occidental, autorul asociind textul cu o serie de imagini ale unor instrumente muzicale (trompete, timpane, buciume, lăute, cimpoaie, tobe, talgere) în picturile bisericilor de la Arbore, Bălinești și Voroneț.

Doamna Maria Magdalena Székely, în articolul Din nou despre campania lui Bogdan al III-lea în Polonia (1509), a analizat gestul lui Bogdan din campania din Pocuția în iunie 1509, când a lovit cu sulița în poarta cetății Liovului, acest gest având în epoca medievală dar și în antichitate valoarea unei declarații simbolice de război.

În comunicarea comună a domnului Ivan Biliarsky și a doamnei Elena Firea, De la Târnovo la Iași: peregrinările moaștelor Sfintei Parascheva și semnificația lor politică, cei doi autori au descris traseul moaștelor Sfintei Parascheva la sudul Dunării, până la momentul solicitării lor de către Vasile Lupu de la Constantinopol: 1231 – de la Epivat la Târnovo, la cererea lui Ioan II Asan al Bulgariei, 1393 – de la Târnovo la Vidin, luate de țarul Ioan Strațimir, 1396 – de la Vidin la Belgrad, la inițiativa despotului Stefan Lazarevic, 1521 – luate la Constantinopol de Soliman Magnificul, după cucerirea Belgradului, și momentul final de la 1641 al transferării lor la Iași, prin mijlocirea lui Vasile Lupu.

La rândul lui, domnul Mihai Anatolie Ciobanu, în studiul Daruri pentru țar de la Vasile Lupu, a vorbit despre o spadă trimisă de Vasile Lupu la Moscova în 1641, precum și alte daruri – cămăși de zale, atlasuri, elemente de harnașament –, obiecte care proveneau din Imperiul Otoman, acestea fiind inventariate la Arhiva Actelor Vechi de Stat a Rusiei, la fondul 68.

În a doua sesiune a zilei, domnul Alexandru Pascal a comunicat studiul său, Despre o Psaltire (din anii 1552–1561/1564–1568) de la Mănăstirea Putna, referindu-se la o psaltire pe pergament scrisă de ieromonahul Epifanie de la Mănăstirea Putna, aflată astăzi în Arhiva de Stat a Rusiei în colecția lui P. A. Ocinnikov (fondul 209, nr. 785).

Doamna Olimpia Mitric, vorbind despre Arhiva Mănăstirii Sucevița, a prezentat arhiva veche, compusă din opt documente „ctitoricești” și alte câteva de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, precum și documente din perioada modernă (Condica călugărilor din 1785, Izvoadele cu oaspeții mănăstirii, Sama pe ani), dimpreună cu corespondența cu Consistoriul de la Cernăuți a egumenului Ghenadie Zaharovici (1847-1862).

La rândul ei, sora Georgiana Diaconița de la Mănăstirea Dragomirna a pus în lumină Colecția de peceți a Mănăstirii Dragomirna – simbol al continuității religioase în Bucovina secolului al XIX-lea, compusă din 285 de exemplare de sigilii aparținătoare parohiilor din regiunile Bucovinei precum și peceți folosite de Consistoriul Bucovinei și de diferite instituții publice din Cernăuți.

Domnul Emil Dragnev a descris Ciclul „Faptelor Arhanghelului Mihail” în pronaosul bisericii Sf. Nicolae din Rădăuți, care, cronologic, pare a fi cel mai timpuriu din cele cunoscute pentru Moldova medievală, el fiind completat de alte ansambluri de picturi murale din epoca ștefaniană (Pătrăuți și Bălinești) sau din cea a lui Petru Rareș, mergând spre Movilești (Humor, Moldovița, Sucevița).

În continuare, doamna Alice Isabella Sullivan, din Statele Unite, a prezentat studiul său, Danii moldovenești și Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Sinai, o investigație a legăturilor materiale și spirituale între Moldova și Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai între secolele XV-XVII sub auspiciile domnilor Moldovei, printre care Ștefan cel Mare și urmașii săi. 

Sesiunea de seară s-a încheiat cu comunicarea domnului Ștefan S. Gorovei, Istorii paralele ? „Strategii” de cercetare și de comunicare. Domnul profesor a semnalat erorile istoriografice perpetuate în legătură cu biografia Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în unele medii locale, ale cărui moaște s-au considerat a fi aduse în anul 1402 de la Cetatea Albă de la Nistru. În fapt, istoricul Petre Năsturel – preluat și confirmat de Matei Cazacu, Ștefan Gorovei, Maria Magdalena Szekely – a demonstrat că anul corect este văleatul 1415 (6923), așa cum e menționat în cronică, iar confuzia cu privire la anul 1402 se datorează unei interpolări târzii a lui Misail călugărul, care nu se potrivește cu contextul real al domniei lui Alexandru cel Bun, iar Cetatea Albă se referă la cetatea omonimă din Crimeea, și nu la cea de pe malul Nistrului. De asemenea, paternitatea lui Grigorie Țamblac asupra vieții Sfântului Ioan a fost infirmată de faptul că la anul 1415, al scrierii semnate de „monahul Grigorie”, el avea deja calitatea de mitropolit al Kievului. Domnul Ștefan Gorovei a considerat că asemenea „istorii paralele” opresc progresul și câștigurile cercetării științifice din ultimele decenii și ele trebuie abandonate în demersul pentru aflarea adevărului istoric, care este o formă de slujire a vieții Bisericii. 

În cadrul Colocviului au fost prezentate publicațiile recente de la Editura Nicodim Caligraful a Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”: volumul Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică, documente, amintiri, revista Serbările de la Putna. 1871-2004. Continuitatea unui ideal, albumul Prima serbare a românilor de pretutindeni – Putna 1871, și numărul XVI, 2020, 1 al periodicului Analele Putnei, conținând comunicările de la a XXIII-a ediție a Colocviilor Putnei din 8–11 septembrie 2019.