Un timișorean, la un singur pas de tabloul principal la Australian Open
Nini Dica, o mare speranță a tenisului românesc, a acces în ultimul tur al calificărilor în competiția juniorilor de la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, potrivit site-ului renasterea.ro.
Sportivul timișorean în vârstă de 17 ani l-a învins ieri în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-1, pe reprezentantul țării gazdă Nikita Volonski. Pentru a avansa, Dica a avut nevoie de două ore și 33 de minute.
În 2017, Nini Gabriel Dica a câștigat cinci titluri de simplu și două titluri de dublu din Circuitul Tennis Europe - inclusiv ”Tennis Europe Junior Masters”, acest veritabil ”Turneu al campionilor”, două titluri din Circuitul ITF Tennis Juniors, circuit rezervat jucătorilor de până în 18 ani. Nini Dica este și vicecampion european, după ce a jucat finala Campionatului European U16, potrivit prosport.ro.
Al treilea favorit în calificări îl va întâlni pentru un loc pe tabloul principal pe sud-africanul Khololwam Montsi, care dispus în două acte, 6-4, 7-5, de polonezul Piotr Pawlak. Cap de serie în calificări este un alt român, Cezar Crețu.
Pe același subiect

Laura Bretan, sabotată la concursul Eurovision de doi jurați homosexuali pe motiv că artista a susținut Referendumul pentru Familie?

Mihai Alexandru, compozitorul piesei cântată de Laura Bretan: Mi-aș dori sa se menționeze clar în regulamentul acestui concurs, că participanții creștini nu au dreptul sa concureze la Eurovision, măcar să știm o treabă de la început

Laura Bretan – cea mai nouă victimă a DISCRIMINĂRII ideologice LGBT; într-un concurs finanțat de TVR pe bani publici

Deputatul Eugen Tomac cere RETRAGEREA României de la Eurovision în urma discriminării Laurei Bretan: Mi se pare de neacceptat modul în care progresiștii au ales să o atace și să o denigreze
Alexandra Svet, la 40 de ani: O singură dorință, să mă întorc acasă. Un gând pentru tine, cel plecat

Deputatul Matei Dobrovie va sesiza CNCD cu privire la cazul Laurei Bretan: TVR e finanțat din bani publici și va trimite la Eurovision 2019 concurenta decisă de activiștii LGBTQ, în detrimentul celei preferate de majoritatea românilor
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

To be or not to be

1 decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

ActiveNews a împlinit 5 ani! Mesajul Președintelui Academiei Române și al tuturor personalităților care au semnat în Cartea de Onoare

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

De ce s-au supărat americanii. Ce modificări aduse legilor justiției au provocat îngrijorarea Departamentului de Stat al SUA

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Geopolitica apropierii dintre Serbia ortodoxă și Turcia musulmană

De ce propunerea pentru revizuirea Constituției este blocată la Senat? Ce spun senatorii din comisiile care întârzie redactarea raportului

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

MÃRTURIA UNEI MAME. „Elena s-a născut și a suferit 9 ani”. La scurt timp după vaccinul antihepatic administrat în maternitate, fetița a intrat într-o stare vegetativă (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică

Dr. Pavel Chirilă, scrisoare deschisă pentru Iohannis, Dragnea și Grindeanu: Am vaccinat mii de copii și am vazut multe reacții adverse, unele foarte grave. Injectarea unei substanțe în trupul unui om fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui”

HEXI PHARMA. Din 27 de dezinfectanți testați la Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, cel puțin 18 au trecut testările bactericide, fiind declarați eficienți
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”

Cum a ajuns Clujul de la Călin Nemeș la Oana Mardare?

Nu te văd, golanule
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

S-a lansat o carte de neratat despre campania armatei române de cucerire a Odessei: Odessa - Gustul amar al victoriei, de Manuel Stănescu (EXCLUSIV)

Struți, capre și ulei sau Procesul unui judecător de la Curtea Constituțională la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție (VIDEO)

Cine sunt cei 23 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează că decesele au apărut „la persoane care au fost imunocompromise sau au avut alte co-morbidități”

Cum a devenit epidemia de rujeolă campanie de marketing pentru legea vaccinării

Ce să facem noi cu adevărul?

Andreea Ogăraru scrie despre cum se face vaccinarea la copii în Olanda și Elveția: FĂRĂ vaccinuri la naștere, FĂRĂ administrare de substanțe, inclusiv laptele praf, înainte ca bebelușul să facă analize temeinice

Fostul consultant NSA, Edward Snowden: Răspunsul la fenomenul „Fake news” NU este cenzura, ci ADEVĂRUL! Gândirea critică e mai importantă ca oricând

Colțul Anacronic: O scurtă istorie a cenzurii postrevoluționare
DIALOG cu sufletul deschis. Prof. Ioan Aurel Pop: Da, împrejurările de nesiguranță, de marasm, de impunere a dreptului forței din acest moment seamănă cu cele din 1938-1940! Eu cred încă în forța rațiunii acestui popor, care trebuie să se trezească

FILM DOCUMENTAR: Marxismul Cultural - plaga nevăzută care a corupt America și care amenință și România. Originea ideologiei promovate de fundațiile Soroș

Colțul Anacronic: Molotov și libertatea de expresie

Fondatorul Source Institute: „Țineți-i pe cei dragi DEPARTE de facebook”. O pledoarie care ne dă fiori

Top 10: Cele mai citite articole din 2016 de pe ActiveNews. Subiectele despre EDUCAȚIE, familie, sănătate au fost cele mai apreciate de cititorii noștri. Vestea cea bună face audiență
Povestea lui Nicolae, copilul care a învins cancerul. „Dumnezeu m-a ajutat! Dacă nu era El, nu ajungeam aicea” (VIDEO)

100 de ani de la bătălia de la Podul Jiului. Oameni simpli, bătrâni, copii și femei au spus armatei germane: „Pe aici NU se trece”. Generalul Găvănescul: Și toți aceștia erau veniți aici cu voia lor, neîmpinși de nimeni, nemânați decât de iubirea de țară

Așa am crezut și noi

O palmă de „europenitate” pe obrazul Timișoarei

7 măsuri pentru redresarea educației românești, propuse de economistul Bogdan Glăvan. Legalizarea homeschooling-ului și recunoașterea rolului părintelui ca primul și cel mai important educator al copilului

Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, discurs APLAUDAT minute în șir despre existența conștiinței de neam la români, pe vremea lui Mihai Viteazul. Ce au făcut ungurii ca „să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)