ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Vulcanul indonezian Merapi a erupt sâmbătă, aruncând aburi fierbinți până la șapte kilometri, a anunțat agenția de gestionare a dezastrelor din Indonezia, potrivit ȘtiripeSurse. 

Vulcanul situat în regiunea indoneziană Yogyakarta a erupt în jurul orei locale 12.00 p.m. În zonă a fost observat un flux de lavă de 1,5 km, a anunțat agenția, potrivit Reuters.

Vulcanul Merapi, cu o înălțime de 2.963 de metri, se află la al doilea cel mai înalt nivel de alertă din țară. Totuși, erupția nu a produs pagube semnificative pentru moment, iar cetățenii nu au fost evacuați. 

„Acest lucru a fost observat doar ca un eveniment punctual, au fost 5-6 avalanșe. În cazul în care acoperirea continuă să crească și distanța este mai mare de 7 kilometri, este posibil ca locuitorilor să li se recomande evacuarea", a precizat un reprezentant al situațiilor de urgență. 
 
Totuși, erupția de pe parcursul zilei a acoperit cerul cu cenușă. Cel puțin opt sate din apropierea vulcanului au fost afectate de cenușa vulcanică, a declarat un ofițer de la unul dintre posturile de observare a Merapi.